Main menu

header

10-01-1de Elena Şerban

Genial actor, inteligent regizor, senzaţional om. Acestea sunt doar câteva dintre cuvintele cu care este caracterizat unul dintre oamenii excepţionali ai teatrului şi filmului românesc: Radu Beligan. Născut la 14 decembrie 1918, în localitatea Galbeni, din judeţul Bacău, Radu Beligan este grec din partea mamei şi urmaş al lui Ion Creangă din partea tatălui.

După finalizarea studiilor liceale s-a înscris la Facultatea de Drept şi Filosofie a Universităţii Bucureşti. După doar doi ani, 1937-1938, a devenit studentul Luciei Sturdza Bulandra la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică, însă nu a absolvit-o.

Actorul se poate lăuda, în afară de rolurile sale memorabile, cu faptul că a fost discipolul scriitorului Eugen Ionescu. Beligan este artist emerit din anul 1953 şi artist al poporului din 1962.

Primul film care l-a avut pe afiş pe maestrul Beligan a fost „O noapte furtunoasă”, în 1943. Au urmat „Lanţul slăbiciunilor”, „O scrisoare pierdută”, „Afacerea Protar”, „Directorul nostru”, „Bădăranii” şi altele.

Marele actor a fost însurat de trei ori. Prima sa soţie a fost Nineta Gusti, cu care a trăit 15 ani. A urmat Dana Crivăţ, cu care are o fată, Ana Maria. În 1965, Radu Beligan s-a însurat cu scriitoarea Marica Beligan şi au avut trei copii: Lamia (actriţă), Raluca şi Alexandru.