Main menu

header

14-01-1de Elena Şerban

Unul dintre cele mai iubite personaje de desene animate este haiosul Mickey Mouse. Mulţi cred că „tatăl” lui este celebrul Walt Disney, însă acesta a avut doar ideea. Creatorul, cel care l-a realizat de fapt pe şoricelul Mickey, este John Hench, un desenator american care a lucrat pentru compania Disney nu mai puţin de 65 de ani. Un adevărat record, nu? De altfel, Walt Disney a apreciat foarte mult talentul lui Hench, motiv pentru care i-a facilitat acestuia colaborarea cu celebrul Salvador Dali la un scurtmetraj de desen animat, „Destino”. Deşi proiectul a fost început în 1945, el a fost terminat abia aproape 60 de ani mai târziu, în 2003.
John Hench s-a născut la data de 29 iunie 1908, în statul american Iowa, şi a murit la 5 februarie 2008. Şi-a început cariera ca scenarist, dar a trecut repede în lumea desenelor animate. A lucrat astfel la realizarea efectelor speciale, dar a fost şi regizor al numeroase pelicule.

John şi Walt nu aveau în comun doar pasiunea pentru desene animate. Se pare că cei doi semănau şi fizic foarte mult. Din acest motiv, când John se afla într-un parc tematic Disney, numeroşi vizitatori i-au cerut autografe şi să facă fotografii, crezând că l-au întâlnit pe celebrul Walt.

Din viaţa de familie a „tatălui” lui Mickey Mouse se ştie doar că a fost însurat o dată şi că, împreună cu soţia sa, era „devotat” zeului hindus Ramakrishna.