Main menu

header

de Elena Nedelcu

Shungitul este o rocă asemănătoare cărbunelui, care poartă denumirea satului rusesc Shunga, din apropierea Lacului Onega. Structura pietrei este neobişnuită, fiind activă din punct de vedere al absorbţiei faţă de celulele bactericide. Apa de shungit este un remediu vechi, care elimină toxinele din corp şi adaugă şi restabileşte elementele de care organismul uman are nevoie.

Împărăteasa Rusiei, salvată cu ajutorul pietrei
Prima menţiune oficială despre puterea miraculoasă a shungitului a fost făcută la începutul secolului al XVII-lea, când împărăteasa Rusiei, Marfa Ivanovna, s-a îmbolnăvit grav. Cei care au ajutat-o au fost ţăranii, care i-au dat acesteia să bea apă amestecată cu o piatră neagră, lichid pe care ei îl foloseau de secole pentru vindecare bolilor grave. Apa miraculoasă a ajutat-o pe împărăteasă să se însănătoşească.
În prezent, shungitul este folosit pentru tratarea numeroaselor afecţiuni fizice şi psihice, dar şi în industrie, la purificarea apei menajere. Multe staţii de tratare, din marile oraşe utilizează aditivi obţinuţi pe baza acestei roci sau funcţionează exclusiv cu shungit. Roca este recunoscută şi pentru capacitatea de a diminua efectele radiaţiilor electromagnetice asupra organismului uman.
După studii îndelungate, cercetătorii au concluzionat că apa purificată de shungit nu este toxică. Ea poate fi folosită fără să necesite fierbere şi are importante proprietăţi antibacteriene - lichidul vizibil murdar este curăţat, i se elimină gustul sălciu, metalele grele prezente sunt îndepărtate, i se aduce un plus de potasiu, săruri de calciu şi magneziu şi, nu în ultimul rând, are proprietăţi terapeutice unice.

Ideală pentru ficat
Apa cu shungit este recomandată pentru tratarea hipertensiunii, a diabetului, a bolilor cardiovasculare, a gastritei, a astmului, a anemiei, a răcelilor, a impotenţei şi a alergiilor. Dar mai poate fi utilizată şi pentru vindecarea pancreasului, a rinichilor, a vezicii biliare şi a ficatului, întărind deopotrivă şi sistemul imunitar slăbit.
Lichidul miraculos nu este greu de obţinut acasă. Introduceţi „chipsuri” de shungit într-un vas emailat sau din sticlă, cu apă filtrată (aproximativ 100 g la un litru). După ce aţi obţinut acest amestec nu agitaţi, ci doar lăsaţi să interacţioneze cele două elemente minimum 30 de minute şi maximum trei zile. Filtraţi într-un alt vas, iar roca poate fi refolosită, o doză de 300 de grame fiind suficientă pentru consumul de apă a două persoane timp de şase luni.

Îndepărtează migrenele
Pentru tratarea din interior este recomandat să beţi două-trei pahare zilnic de apă de shungit pentru a preveni boli ale sistemelor neuronal, digestiv, muscular şi pentru a ameliora circulaţia sangvină. Dacă o consumaţi cu regularitate veţi scăpa de dureri de cap, reumatism, dureri de ceafă, somnul va fi mult mai odihnitor, valorile tensiunii se vor stabiliza, veţi respira mai uşor şi veţi avea mai multă energie. Tot apa purificată cu shungit este un ajutor preţios în cazul în care trăiţi în condiţii de stres sau în medii toxice, deoarece are caracteristici regeneratoare care redau vitalitatea pierdută.

Băile vin de hac răcelilor
Apa de shungit folosită la băi revigorează şi se recomandă pentru tratarea şi prevenirea următoarelor afecţiuni: boli de piele, alergie, varicelă, mătreaţă, căderea părului, afecţiuni ginecologice, hipertensiune, boli ale tubului intestinal şi digestiv (dispepsie, gastrită, enterită, colită), afecţiuni ale vezicii biliare, pietre la fiere, acnee, bolile sângelui şi limfei, pietre la vezica urinară, afecţiuni ale sistemului urinar, ale rinichilor, boli nervoase, psihice, depresie, stres, neplăceri ale glandei tiroide, răceală, afecţiuni cardiovasculare, sindromul oboselii cronice, dureri de membre şi fracturi. Pentru o baie aveţi nevoie de 200 g de „chipsuri” de shungit, pe care le veţi pune într-o pânză de bumbac şi le veţi ţine sub jetul de apă foarte fierbinte. Pentru un efect garantat baia nu trebuie să depăşească 30 de minute şi trebuie făcută cu o oră înainte de culcare.
Roca de Shungit se poate comanda de pe internet sau se cumpără de la târgurile de pietre semipreţioase.

Cataplasmele cicatrizează arsurile

Shungitul mai poate fi utilizat şi pentru realizarea compreselor folositoare în caz de tăieturi, răni, bătături sau zgârieturi. Ele grăbesc vindecarea şi dezinfectează locul vătămat. Cataplasmele sunt recomandate pentru tratarea artritei, a artrozei şi a varicelor, dar şi dacă v-aţi ars, contribuind la o cicatrizare rapidă a rănilor. Nu aveţi nevoie decât de o bucată de tifon înmuiată în apă cu shungit. Aplicaţi-o acolo unde vă doare şi staţi aşa aproximativ două ore. Gargara este o altă modalitate de a beneficia de proprietăţile curative ale acestei roci. Puneţi o bucată de piatră în apă şi lăsaţi-o să acţioneze timp de trei zile. Când o folosiţi este indicat să o încălziţi puţin. Gargara este un remediu bun în cazul afecţiunilor gâtului, împotriva răcelii, a inflamaţiilor gingiilor sau în stomatite.

- Deşi se foloseşte în scop curativ de sute de ani nu se cunosc reacţii adverse
- Apa cu Shungit grăbeşte şi creşte eficienţa preparatelor medicamentoase