Main menu

header

651 11 1de Carmen Ciripoiu şi Carmen Bădulescu

Oriunde ați păși sunteți înconjurați de mii de sunete. Unele se aud, altele nu, pentru că sunt pe frecvențe inaccesibile oamenilor. După îndelungi cercetări, sunetele au început să fie folosite pentru terapii neconvenționale, unde puterea acestora este de-a dreptul incredibilă.

Pocnetul lemnelor aduce liniște

De milenii, sunetele l-au însoțit pe om în evoluția sa spirituală ca o vrajă care îl poartă spre alte tărâmuri, efectele pozitive fiind relevate de înțelepți ca Pitagora, Aristotel sau Platon. Dintre sunetele naturii, un loc aparte îl are pocnetul lemnelor care ard în foc, ce au rolul de a transpune într-o stare de liniște, punctată, potrivit specialiștilor, cu suspine pe alocuri. De altfel, sunetul focului a fost important din cele mai vechi timpuri, adunările oamenilor din jurul focului fiind ocazii de socializare. În ceea ce privește unele sunete repetitive, precum frunzele uscate de toamnă, scârțâitul zăpezii sub picioare și chiar uleiul care sfârâie în tigaie, având un ritm propriu, acestea reușesc să fie un important stimul de trezire. Un adevărat medicament pentru cei suferinzi este râsul unui bebeluș. Bucuria pe care o exprimă micuțul îi eliberează pe cei mari de stresul de zi cu zi, transpunându-i în lumea frumoasă a copilăriei. Pentru reglarea respirației și liniștirea minții, cele mai indicate sunete sunt cele ale apei, fie că e vorba despre valurile care se sparg de pietre, apa unei cascade sau picurul ploii.

Gongul are efecte transformatoare în planul conștiinței

Primele dovezi despre prezența gongului, care datează din Epoca Bronzului, au fost în Mesopotamia și în China. Este vorba despre gongurile sacre, care aveau incluse în compoziție, pe lângă aliajul din aramă, staniu, zinc, aur, argint, și bucăți de meteoriți. Utilizarea străveche a gongului a fost cea de instrument pentru inițiere, călătorii astrale și alungare a spiritelor negative. De asemenea, a fost folosit de călugării tibetani ca mijloc de meditație. În ceea ce privește gongurile planetare, acestea sunt instrumente muzicale calibrate pe frecvențe specifice planetelor și concepute să producă sunete armonioase, care au efecte de vindecare în plan fizic, mental, emoțional, cât și efecte transformatoare în planul conștiinței. Cântarea armonică însă cu ajutorul gongului este un stil folosit în mod special în tradițiile vindecătoare șamanice din Tuva, Siberia, unde oamenii se inspiră din sunetele naturii și le includ în melodiile lor.

Chitara clasică, excepțională în asteniile neuroendocrine

Sunetele de joasă frecvenţă au, de asemenea, un efect relaxant asupra organismului. O excepțională terapie cu sunete este cea făcută cu o chitară clasică, ale cărei coarde emit frecvenţe vibratorii foarte scăzute. Cutia instrumentului se aşază pe spatele pacientului, iar terapeutul atinge ușor coardele, care vor scoate sunete plăcute și calmante. Sunetele emise de chitară vindecă migrenele, asteniile neuroendocrine, tulburările hepatobiliare, cu excepţia celor infecţioase. Nineta Crainici, celebrul terapeut român specializat în terapia cu sunete de joasă frecvență, a reușit să combine mantrele hinduse cu silabe din vechiul Maramureș, dar și cu nume din perioada dacilor, precum Dacidava, Argedava, Jidava, Cumidava, apoi a accentuat lungirea unor consoane și a tratat foarte mulți bolnavi care au avut probleme cu laringele și cu vocea. Potrivit specialistei, în spasmele musculare și în disfuncțiile cerebrale face adevărate minuni sunetul „lammm”, în timp ce „vammm” este excepțional pentru tensiunea arterială. Pentru afecțiunile tiroidiene, rezultate remarcabile a dat sunetul „hammm”. Celebrul sunet „aummm” dezvoltă transmiterea de energii benefice.

Tonurile bolurilor tibetane deblochează energetic

Vibrația emisă de tonurile bolurilor tibetane armonizează întreaga ființă și, totodată, produce deblocarea energetică, fiecare organ își recapătă ritmul natural, iar durerea fizică şi cea emoțională sunt alinate. Alte beneficii resimțite rapid sunt: detensionarea musculară, creșterea încrederii în sine, diminuarea anxietății, a tensiunii nervoase și agresivității. Nu în ultimul rând, tonurile bolurilor tibetane sunt de mare ajutor în probleme de osteoporoză, întăresc sistemul imunitar, echilibrează colesterolul, ajută în durerile de cap, induc dispariția insomniei și ajută în deficiențele de concentrare, de oboseală cronică. Totodată, sunt un puternic paliativ al efectelor secundare din chimioterapie. Efectul benefic asupra corpului fizic, mintal și emoțional are loc indiferent dacă bolul este pus pe corp sau în apropierea acestuia.

„Zgomotul roz” corectează memoria

„Zgomotul roz” este, potrivit specialiștilor, una dintre cele mai eficiente modalități de a îmbunătăți memoria și de a induce un somn liniștitor. Acest sunet este realizat prin echilibrarea într-un anumit fel a frecvențelor înalte cu cele joase, până ce se obține un zgomot ce s-a dovedit capabil de a întări capacitatea de memorare a tinerilor. În cazul vârstnicilor, ascultarea pe timpul somnului de noapte a acestui sunet a dus la rezultate de memorie mult mai bune a doua zi față de testele anterioare. „Sunetul este foarte plăcut, seamănă cu un șipot de apă curgătoare. Este suficient de sesizabil încât să ajungă la creier, dar nu atât de tare încât să deranjeze odihna”, explică Phyllis Zee, profesor de neurologie în cadrul Universității Northwestern, din SUA.

Terapia vibroacustică este benefică în astm

Livrat prin intermediul unor căști speciale care pot fi încastrate în mobilă - de la saltele la fotolii -, sunetul vibroacustic este un complex de frecvențe realizat special pentru ca, în combinație cu muzica terapeutică, să aibă unele dintre cele mai remarcabile efecte asupra stării de sănătate. În momentul în care o persoană se așază pe pat sau pe piesa de mobilier care are încorporate aceste căști simte impulsuri vibrotactile în același timp în care muzica ajunge la urechile sale. Această combinație denumită terapie vibroacustică stimulează nervii de-a lungul coloanei vertebrale, intră în sistemul nervos și contribuie semnificativ la relaxare și la inundarea creierului cu substanțe care îmbunătățesc starea de spirit. În plus, sunetul emis pe această frecvență dilată vasele sangvine și deschide căile limfatice care îi dau posibilitatea organismului să se vindece mai rapid. Cercetări derulate din anii ’90 încoace au relevat faptul că metoda este benefică în cazuri de astm, autism, fibroză chistică, insomnie, depresie, dureri cronice, Parkinson.

Potrivit studiilor, sunetul preferat al omului rămâne cel produs de vocea umană, întrucât se încadrează în intervalul ideal de frecvențe sonore ale urechii, de respectiv 300-3.000 Hz