Main menu

header

cotnari wide

633 20 1de Cătălina Tăgârţă şi Adrian Barna

Tok Sen sau „curățarea căilor energetice” este o tehnică unică de vindecare, originară din zona Chiang Mai, situată în nordul Thailandei, regiunea Lanna. Tok Sen datează de cel puțin 5.000 de ani și a fost elaborată în Lanna în aceeași perioadă în care acupunctura era în China. Această practică se aplică asupra sistemului muscular, tendinos și articular, pentru a elimina blocajele, durerile și tensiunile acumulate în zona afectată. Mai multe despre terapie ne-a povestit Cerasela Sindile (medalion), practician Tok Sen și instructor asociat UHT (Universal Healing Tao), reprezentanta my-tao-ro.

Originară din Thailanda

- Cera, cum ai descoperit Tok Sen și cum se realizează terapia?

- În prezent, Tok Sen se practică în nordul Thailandei, atât în zona rurală, cât și în orașele mari. În Chiang Mai, în afara școlilor de masaj și spa-urilor, se predă și se practică în temple. Noi am încercat prima oară Tok Sen în Thailanda, în 2013. Maestrul taoist Mantak Chia a realizat la Tao Garden nu doar un centru de instruire, ci și o clinică cu terapii complementare, printre care se numără și Tok Sen - Chi Nei Tsang III (CNT III) - Healing Harmony. Noi am numit-o „vibrația vindecătoare”, pentru că folosim vibrațiile pe care le obținem cu o „daltă” și un ciocan atunci când lucrăm. Practic, „sculptăm” corpul uman, mușchii și tendoanele, eliberăm nervii de sub presiune și ajutăm să circule sângele și chi-ul.

- De cât timp se practică în România?

- Noi, Cera și Toma (n.r. - soțul), am început să practicăm după ce am urmat cursul cu maestrul Mantak Chia la Bruxelles în 2015. În noiembrie 2016 am obținut certificarea ca practicieni în Thailanda. Până în prezent suntem singurele persoane din România care au statut de practician autorizat al acestei terapii în sistemul Universal Healing Tao, conform site-ului http://www.universaltaoinstructors.com/.

Lucrează în profunzime la nivelul organismului

633 20 2- Care este legătura cu Chi Nei Tsang I și II? Înțeleg că e o variantă mai avansată, mai modernă?

- Față de tehnica tradițională putem folosi CNT III pe abdomen, în combinație cu Chi Nei Tsang I și II, pentru a crește efectul terapiei. De asemenea, toate aceste tehnici pe care le-am învățat și pe care le practicăm fac parte din același domeniu, numit Healing Tao (în traducere, arta vindecătoare), ce conține tehnicile Chi Nei Tsang I, II, III, IV, V, precum și Cosmic Healing I, II și III. Toate aceste tehnici folosesc energia vitală din surse aproape nelimitate, ce se găsesc în tot Universul, pentru a ajuta organismul uman cu energia necesară revenirii la funcționarea normală.

- Spuneai că pentru realizarea ei se sculptează corpul cu ajutorul unei „dalte”. Cititorii sigur sunt curioși dacă e dureroasă procedura.

- Tehnica folosește o vibrație mecanică și sonoră, ce lucrează în profunzime la nivelul organismului și poate fi centrată pe o zonă sau pe întregul corp. Se folosesc unelte din lemn dur, pentru a transmite un sunet și o vibrație specifice zonei pe care se lucrează. Se cere feedback permanent, și practicianul adaptează ritmul și forța folosită în funcție de zona pe care lucrează. Nu este o tehnică dureroasă. Din contră, este plăcută și relaxantă.

Senzațiile percepute diferă de la o sesiune la alta

- Ce simte pacientul în timpul terapiei?

- Senzațiile percepute în timpul terapiei sunt unice și diferă de la o sesiune la alta, în funcție de modificările apărute în organism la nivelul zonei tratate. Pot apărea senzații de încălzire, furnicături, curenți, amorțeală, vibrații relaxante, până la o jenă ușoară, fără a afecta starea de relaxare a receptorului.

- Cam cât durează ședința și care sunt efectele de după aceasta?

- O sesiune variază de la 50 la 120 de minute, în funcție de disponibilitatea receptorului, de zona afectată și de răspunsul senzorial al organismului. Modificările în starea receptorului apar în timpul terapiei și în următoarele două-trei zile, când se stabilizează organismul. Efectele sunt de durată și se mențin printr-un stil de viață echilibrat. De exemplu, în cazul febrei musculare sau al unei întinderi, o ședință de Tok Sen are rezultate foarte bune.

Apa plată încălzită stimulează sistemul limfatic

633 20 3- Există efecte adverse?

- Posibilitatea de apariție a efectelor adverse este specifică fiecărei persoane și depinde de reacția organismului la eliminarea substanțelor toxice ce au creat starea în care s-a prezentat pacientul la terapie. În majoritatea cazurilor acute nu au existat efecte adverse, acestea apărând foarte rar la cei cu afecțiuni cronice. Reacțiile pot varia de la ușoare mâncărimi, pete, urină sau transpirație urât mirositoare până la musculatură ușor dilatată sau dureri la masarea profundă și puternică a zonei tratate.

- Ce recomandări faceți persoanelor tratate?

- Este recomandat să consume apă plată încălzită pentru stimularea sistemului limfatic și pentru eliminarea reziduurilor metabolice din mușchi. Consumarea fructelor și a legumelor ajută prin ușurarea digestiei și oferă organismului posibilitatea să își revină cât mai rapid la funcționarea normală. De asemenea, este necesar ca persoana să se odihnească mai mult. Nu sunt permise consumul de băuturi alcoolice, mesele copioase sau alte activități care duc la devitalizarea organismului. În situaţia în care persoana este sub tratament medical sau face terapie medicală, trebuie să ceară acordul medicului. În cazul altor terapii complementare se recomandă să nu se facă în aceeași zi mai multe tehnici diferite. Cea mai bună soluție este să se urmeze un singur tratament într-o perioadă, pentru a determina efectele acestuia asupra organismului.

Contracturile, rezolvate și din prima ședință

- Ce probleme ai rezolvat cu ajutorul terapiei și cam în cât timp?

- În cazul incidentelor/accidentelor ușoare, gen febră/contractură musculară, gât blocat sau căderi pe gheață, a fost nevoie de una-trei sesiuni. De la prima sesiune s-a relaxat musculatura, durerile s-au atenuat și mobilitatea a crescut simțitor. În cazul unor afecțiuni cronice, de exemplu spondiloză, sciatică, tendoane dureroase, edem sau nevralgii, numărul de sesiuni a crescut simțitor, fiind necesare minimum cinci sau zece sesiuni pentru obținerea unor rezultate consistente. Sesiunile se pot face în fiecare zi sau la cel mult o săptămână, intervalul optim fiind de două până la trei pe săptămână, în funcție de răspunsul organismului.

Beneficiile acestei practici sunt: intensificarea circulației sangvine, calmarea mușchilor înțepeniți și încordați, îmbunătățirea funcționării nervoase, destinderea tendoanelor și mușchilor aferenți, relaxarea musculaturii, stimularea nervilor periferici, deblocarea articulațiilor, reducerea durerilor, ameliorarea echilibrului și flexibilității

Efecte pe termen lung

- Care sunt avantajele Tok Sen în comparație cu alte terapii?

- Tehnica nu are termen de comparație cu alte practici complementare sau medicale datorită modului complet diferit de lucru. Putem afirma din propria experiență că majoritatea persoanelor care au beneficiat de această practică au rămas uimite de rezultate și de efectele pe termen lung. Un exemplu recent a fost cazul unei persoane cu o criză de sciatică rezultată în urma unei mișcări greșite la ridicarea unei greutăți. După incident, persoana nu mai putea să se deplaseze, să se aplece și să stea în picioare din cauza durerilor și a amorțelilor. A apelat la această tehnică la recomandarea unei cunoștințe. În urma primei sesiuni s-a putut da jos din pat singură, a constatat că durerile s-au diminuat la un nivel suportabil, s-a putut încălța singură și putea face mișcări care înainte îi erau imposibile din cauza durerilor. După a treia ședință putea să stea ghemuită, să se aplece și să meargă la serviciu. După a cincea ședință nu mai avea nicio durere, mobilitatea era chiar mai bună decât cea de dinainte de incident și musculatura era mult mai relaxată. În plus, a scăpat de cârcei și de contracturile musculare cauzate de efortul fizic prelungit.