Main menu

header

611 18 1de Cătălina Tăgârță

Deep Tissue este o alternativă la masajele terapeutice deja existente, diferențiindu-se de variantele clasice prin: ritm, durată și presiune. Fiind oferit de un terapeut specializat, Deep Tissue are menirea de a acționa în profunzime musculară, înlăturând toate consecințele unui stil de viață caracterizat de stres și de tensiune și generând o revigorare emoțională. Claudia Maria Sandru (medalion), fiziokinetoterapeut și terapeut la Centrul Sakura, din București, ne-a spus mai multe pe această temă.

„Elimină substanţele care provoacă oboseala corpului”

- Claudia, ce ne poți spune despre Deep Tissue?

- Acest tip de masaj elimină substanţele care cauzează oboseala corpului, oferă protecţie împotriva efectelor negative cauzate de tensiunea şi crampele musculare şi previne leziunile musculare şi ale tendoanelor. Accelerează circulaţia sângelui, face posibil ca ţesuturile să absoarbă substanţe energizante mai uşor şi mai repede, îmbunătățește funcționarea inimii și circulația sangvină. Creează un echilibru funcţional între organe, oferind o stare de relaxare generală. E ideal pentru cei care suferă de stres psihologic sau pentru cei care au niveluri mai mici de energie.

- Așa cum spune și denumirea lui, Deep Tissue, se realizează în profunzime. Este dureros?

- Într-adevăr, se realizează „profund în țesut”, dar NU este un masaj dureros.

„În caz de contracturi vechi, ședințele se pot face și la trei zile”

611 18 2- Deep Tissue se poate face pe toată suprafaţa corpului, la fel ca masajul de relaxare?

- Da, se poate face oriunde există musculatură mai dezvoltată, deoarece lucrează mult pe fibrele musculare, pe mușchi, pe eliberarea tensiunilor și contracturilor musculare. La Deep Tissue importantă este presiunea, care trebuie să fie neapărat foarte lentă și profundă în același timp, nu facem niciodată presiune profundă scurtă și dureroasă sau manevre rapide pentru a mișca pacientul.

- Cât durează o ședință?

- O ședință durează 50-60 de minute de obicei.

- Câte ședințe recomanzi pentru obținerea stării de bine și la ce interval de timp se fac acestea?

- Recomand ședințe constante, câte una pe săptămână sau măcar de două ori pe lună. În caz de contracturi vechi se pot face fără nicio problemă și la un interval de trei zile, până când zona respectivă revine la normal, apoi se pot face doar de întreținere, când dorește pacientul.

„Eliberează mai bine tensiunea și stresul față de masajul clasic”

- Mai dă-ne, te rog, câteva motive pentru care să alegem Deep Tissue în locul masajului clasic de relaxare.

- Deep Tissue, comparativ cu masajul clasic de relaxare, eliberează mult mai bine musculatura și fasciile musculare de tensiuni și de stres, lucrându-se în profunzimea țesutului. Tehnica folosită se realizează atât cu mâinile, cât și cu ajutorul ante- brațelor terapeutului, astfel se lucrează o zonă mai mare în același timp și mai profund în comparație cu un masaj normal. Terapeutul execută manevrele mai mult din greutatea corpului său, prin fandări, fără să provoace șocuri corpului pacientului sau modificări bruște de presiune.

- Ce puncte de presopunctură acționezi cel mai des?

- Nu pot spune că se acționează puncte de presopunctură în mod special, ci lucrez pe grupele de mușchi, spre exemplu pe trapez, deltoid, latissimus dorsi, gluteu etc. Apăs puncte de presopunctură doar când simt o foarte mare acumulare în zona respectivă, presopunctura o fac în terapia Shiatsu.

Contraindicat persoanelor cu varice

611 18 3- Se pot vindeca și afecțiuni, probleme mai grave?

- Așa cum am spus, sunt eliminate durerile musculare, mai ales cele ale spatelui, care este mereu solicitat și tensionat. În timpul masajului, efectiv se simte cum ceva care apăsa greu acolo dispare, se eliberează. Iar când durerile și tensiunile din corp dispar, implicit omul se simte mai bine și din punct de vedere psihic, are mai multă energie, stă mai drept, este zâmbitor, are chef de viață și nu se mai vaită de dureri.

- Există contraindicații? Sunt afecțiuni pentru care nu este recomandat?

- Contraindicațiile sunt: rupturi acute musculare, inflamații acute ale țesuturilor și articulațiilor, tăieturi și răni deschise, varice foarte mari. De asemenea, nu este recomandat în cazul gravidelor. Doamnelor însărcinate le fac altfel de terapii și masaj de relaxare, la gravide nu se fac masaje stimulante, nu se efectuează nici presopunctură, ci doar terapii și masaje blânde.

„Singurul efect secundar: o ușoară febră musculară”

- Dar efecte secundare există? Dacă da, care sunt acestea?

- Efecte secundare nu există dacă tehnica este făcută foarte bine, singurul efect secundar s-ar resimți ca o ușoară febră musculară în zonele foarte tensionate, din cauza eliberării de acid lactic.

- Cum se simte pacientul după ședință?

- Când se ridică de pe patul de tratament, pacientul întâi se întinde și își simte musculatura detensionată, se simte liber, ușor, relaxat, nu mai resimte durerile de spate, umeri, gât. Are senzația că plutește și că a scăpat de o „greutate” din corp.

Gravidele nu au voie să facă masaje stimulante, nu li se efectuează nici presopunctură, ci doar terapii și masaje blânde

„Nu trebuie asociată cu durerea“

- Manevrele se fac diferit în cazul femeilor decât al bărbaților?

- Tehnica se aplică la fel indiferent de sex, însă femeia de obicei este mult mai fragilă decât bărbatul, și uneori se poate lucra mai lent. Sunt însă și persoane care înțeleg că durerea apare de obicei acolo unde există și probleme, însă terapeutul va ști exact să dozeze presiunea cu care apasă. Dacă eu aș pune o presiune prea mare pe o zonă și ar durea prea tare, în acel moment pacientul ar sta tensionat, musculatura s-ar contracta din cauza durerii, respirația s-ar face greoi, și atunci mai rău aș face corpului. Scopul masajului sunt relaxarea și destinderea, nu tensiunea, nu încordarea. Ca în toate tipurile de masaj, și în Deep Tissue se începe cu efleuraj (mângâieri ale țesutului), petrisaj (frământări ale țesutului), pentru a pregăti zona lucrată în vederea efectuării tehnicii profunde. Deep Tissue nu trebuie asociat cu durerea. Dacă acest lucru se întâmplă, înseamnă că este o problemă în modul de executare a manevrelor.