de Irina Ţolea
Considerată cea mai frumoasă, dar și cea mai problematică perioadă din viața unui om, adolescența aduce cu sine entuziasmul, prima iubire, o serie de descoperiri, dar și multe tensiuni și conflicte. Specialiștii atrag atenția că adolescența este cea mai vulnerabilă etapă din punct de vedere psihologic. Studiile arată că peste 20% dintre adolescenți sunt afectați de depresie, țara noastră fiind plasată în primele locuri la nivel european din punct de vedere al manifestărilor depresive în rândul tinerilor. Mulți părinți sunt puși în dificultate în traversarea acestei perioade, nu știu cum să se înțeleagă cu adolescentul, cum să gestioneze schimbările apărute. Despre modificările de comportament specifice vârstei, despre pericolele iminente și despre soluțiile necesare în gestionarea relației părinte-adolescent, ne-a vorbit doamna Liliana Ispas (medalion), psiholog clinician.
„Sunt atrași să facă lucruri ieșite din comun”
- Ce ar trebui să știe părinții despre această etapă?
- Adolescența este perioada în care individul își descoperă independența. Cu cât află mai multe lucruri, cu atât mai mult caută. Și frecvent au senzația că părinții le îngrădesc căutările. În mod firesc vor să se desprindă, să fie independenți. Este perioada când se descoperă, în care vor să vadă cine sunt. Pe de altă parte, să nu uităm că în această perioadă intervin multe schimbări fizice, inclusiv schimbările hormonale, încep să-și descopere identitatea sexuală. De aceea sunt și foarte atrași și simt nevoia de apartenența la un grup. Acolo se manifestă în acest sens: vorbesc orice, trec prin aceleași experiențe, le împărtășesc, ceea ce nu pot face acasă, cu mama și cu tata. Este vârsta la care corpul, aflat în plină dezvoltare, le arată că pot face lucruri noi. Astfel, copiii devin preocupați de imaginea lor, de impresia socială. Vor să se simtă validați, și astfel apar diverse transformări de comportament. Este perioada lor de impunere, când se răzvrătesc. Până la urmă, adolescența, cu toate problemele care vin la pachet, este un lucru extrem de firesc.
- Există semne care să ne atragă atenția că adolescentul are probleme?
- În primul rând îl vezi că nu mai e interesat de sfaturile părinților, ci de obiceiurile și de tendințele grupului la care el aderă. Pe de altă parte, adolescenții sunt atrași să facă lucruri ieșite din comun. Așa își confirmă că nu mai depind de celula protectoare a părinților. Adolescentul, prin toate mijloacele, își va arăta nevoile, iar dacă un părinte nu e atent la timp, sechelele unor nevoi nesatisfăcute se vor vedea la adultul care se formează acum. Garderoba este un semn. Prin modul în care se îmbracă își manifestă desprinderea, personalitatea. Alt semn: este vârsta la care își aleg idolii. Și nu neapărat din familie. Idol poate să fie un cântăreț, un actor, un sportiv, un profesor de la școală. Absențele de la școală sunt iarăși un semn. Când acestea se înmulțesc trebuie să-ți pui întrebări. Dacă, de exemplu, observi că la o anumită oră copilul tău chiulește constant, poate nu-i place materia respectivă, poate nu înțelege ce i se predă, sunt multe lucruri pe care le reflectă un astfel de detaliu. Când observi că adolescentul nu mai mănâncă, nu mai doarme, nu se mai poate concentra, nu mai are randament la învățat, e retras, apatic, nu mai vrea să iasă afară, nu are viață socială, refuză gesturile de tandrețe, toate astea sunt semne că are niște probleme pe care nu le poate rezolva singur.
„Metoda «prieteniei cu copilul» este greșită”
- Care sunt cele mai mari greșeli pe care le fac părinții?
- Când i se pun foarte multe interdicții, copilul va fi tentat să depășească aceste bariere într-un fel sau altul. Așa apare minciuna. Dacă părintele interzice ceva fără să ofere o argumentare corectă, atunci copilul va încerca pe toate căile să combată respectiva interdicție. Și cel mai la îndemână este minciuna. O altă mare greșeală pe care părinții o fac este aceea că se cred prietenii copiilor. Există celebra lozincă: „Să fii prieten cu copilul tău!”. Nu există așa ceva! Prietenia se construiește plecând de la același nivel. Or, părintele nu poate fi egal cu copilul său. Părintele impune reguli, asigură existența, ceea ce copilul nu poate face. De aceea, această „prietenie cu copilul tău” nu poate funcționa! De fapt, părintele confundă prietenia cu o bună comunicare cu adolescentul. O altă greșeală pe care o fac părinții încă din copilărie, când introduc copilul într-o sferă comună. De câte ori nu auziți replici gen „mă duc să facem lecțiile” sau „începem școala în septembrie”. Greșit! Copilul face lecțiile, eu sunt acolo să-l ajut, copilul începe școala, eu mă străduiesc să-l sprijin. Această exprimare trădează o formă prin care părintele ignoră personalitatea copilului, îi marginalizează atribuțiile. De aceea, frecvent în adolescență, copiii își manifestă brutal desprinderea de această sferă comună.
- Care sunt cele mai mari pericole în această perioadă?
- Adolescența este o perioadă în care individul este foarte vulnerabil. Mai ales că el vrea să testeze, să descopere, să-și manifeste personalitatea. Tensiunile acumulate pot exploda la un moment dat sub forma unor accese de furie, a unor crize de isterie, lucrurile scapă de sub control. Pot apărea stări anxioase și chiar depresii. Este perioada când tinerii sunt cei mai predispuși, mai vulnerabili pentru a deveni victimele dependențelor: de tutun, de alcool, de dulciuri, chiar de droguri.
„Ca părinte trebuie să-i demonstrezi că poate să-şi împărtăşească existenţa cu tine“
- Care sunt prioritățile în gestionarea relației cu adolescentul?
- Cea mai importantă este comunicarea. Să știi să îi explici lucruri pe care tu le cunoști, dar el nu le-a trăit. Să fii pregătit să-i prezinți alternativele, să aduci în discuție argumente concrete. În plus, timpul pe care i-l acorzi trebuie să fie timp de calitate. Când stai în aceeași cameră cu copilul tău, el pe tabletă, tu în fața televizorului, acela nu este timp acordat copilului. Pentru adolescent, timpul de calitate înseamnă timpul în care părintele îi aparține, este doar al său. Altfel, copilul va simți că nu-i acorzi atenția cuvenită și își va pierde încrederea în tine. De asemenea, comunicarea nu se face decât de la același nivel. Nu eu în picioare și copilul jos. Cobori la nivelul copilului atunci când vrei să îi explici ceva. Altfel, el se va considera neînțeles, se va distanța, n-o să-și mai discute problemele cu tine. Ca părinte trebuie să-l asculți, să-i demonstrezi că poate să-și împărtășească existența cu tine. Așa se va crea un reflex, și copilul nu se va mai ascunde de părinți, va veni să-ți spună orice îl frământă! Nu te va minți.
- În ce măsură afectează adolescența viitoarea viață a adultului?
- În psihologie, punctele de echilibru din viața fiecărui individ sunt comparate cu cele patru picioare ale unui scaun, respectiv: viața socială, viața profesională, viața de familie și, bineînțeles, Eu-l interior. Dacă unul dintre aceste „picioare” este șchiop sau șubred, echilibrul persoanei respective scade. La vârsta adolescenței, dacă astfel de „puncte de sprijin” nu oferă echilibrul necesar, tânărul nu se va dezvolta corect. Apoi, adolescentul funcționează într-un sistem din care este parte. Este sistemul copil-cuplu-familie. Când apar probleme în familie sau în cuplu, copilul clar va suferi. Și câteodată rezultatele se vor vedea abia în viața adultă, când, firește, ceva nu va funcționa corect în propriul său sistem.