Main menu

header

de Dana Purgaru

Agenţiile de recrutare au început procesul de angajare pentru posturile disponibile în perioada verii, iar cele mai multe oferte sunt pentru Grecia şi Cipru.

Se lucrează în unităţi de cazare, restaurante, terase şi pe plaje
Compania Work Experience caută tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, pentru contracte pe o perioadă de şase luni, în staţiuni aflate la Marea Egee. Joburile sunt în hoteluri de 5 stele, restaurante, terase şi pe plajele staţiunilor. Se oferă posibilitatea efectuării unor cursuri de calificare, majoritatea fiind gratuite, iar la sfârşitul acestora se dă o diplomă recunoscută internaţional în domeniul ales.
Pentru a aplica la aceste posturi nu este obligatoriu să fiţi student şi nici să aveţi calificare - deşi aceste lucruri ar fi avantaje. Dar este obligatoriu să cunoaşteţi limba engleză cel puţin la nivel conversaţional.
Potrivit anunţului de recrutare, salariul începe de la 500 de euro pe lună, iar cazarea şi trei mese pe zi sunt gratuite. Programul de lucru este de opt-zece ore pe zi.
Aceeaşi companie recrutează în această perioadă şi asistenţi medicali pentru plasamente în Norvegia.
Mai multe detalii puteţi afla de pe site-ul www.workexperience.ro şi la numerele de telefon: 031.430.17.47 şi 0262.221.222.

Animatorii sunt „la modă”
Eurolife Consulting angajează 500 de persoane pe post de animatori în hoteluri şi pentru copii, cântăreţi, dansatori, instructori de fitness, gimnastică sau aqua gym în hoteluri de 4 şi 5 stele din Grecia şi Cipru. Contractele au o perioadă de minimum trei luni şi maximum 12 luni.
Animatorii au rolul de a distra turiştii prin diferite activităţi sau prin organizarea unor jocuri, în echipe de şase-şapte animatori la un hotel, conduşi de un lider de echipă. Se acordă training timp de o săptămână. Programul de muncă este de opt-nouă ore pe zi, şase zile pe săptămână. Salariul este de 550-650 de euro pe lună, cu masa şi cazarea gratuite. Persoanele care aleg Grecia primesc biletul de întoarcere gratuit, în limita a 200 de euro, iar cele care optează pentru Cipru au dreptul la un bonus de 200 de euro la sfârşitul contractului.
Firma mai oferă locuri de muncă pe post de au pair - babysitter în Franţa şi Olanda, ospătăriţe în Dubai, asistente medicale în Italia, personal în domeniul hotelier în Canada şi mecanic auto în Norvegia.
Mai multe detalii puteţi afla de pe site-ul www.eurolife-consulting.ro şi la numărul de telefon 021.310.83.69.

Oferte variate, de la personal curăţenie la salvamar
Firma ICEPWorld Romania recrutează tot pentru Grecia şi Cipru, însă numai elevi sau studenţi, cu vârste între 18 şi 30 de ani. Joburile sunt de ospătar, barman, asistent recepţie, ajutor bucătar, cameristă sau personal curăţenie, recepţioner SPA, animator, mentenanţă hotel, grădinărit sau salvamar. Cunoaşterea limbii engleze la nivel conversaţional este o cerinţă obligatorie, iar cunoaşterea unei alte limbi străine (franceză, germană, rusă, italiană sau greacă) reprezintă un avantaj. Contractul se desfăşoară în perioada aprilie-iunie, cu posibilitatea de prelungire la opt luni. Salariul este de 400-600 de euro pe lună, iar cazarea şi masa sunt asigurate gratuit, precum şi cursurile de calificare.
De asemenea, compania mai oferă slujbe în America, în domeniul restaurant şi hotelier, un program Work & Study în Canada, programe Work & Travel în America, Spania, Italia, Franţa şi posturi de au pair în America, Olanda şi Anglia.
Mai multe detalii aflaţi la numărul de telefon 031.438.19.67.

Predomină posturile în domeniul hotelier
G&G Recruitment oferă joburi în Marea Britanie şi în Irlanda în domeniul hotelier. Spre exemplu, pentru Irlanda sunt disponibile posturi de bucătar, ospătar, îngrijitoare şi barman, iar salariile încep de la 8,25 euro pe oră. Interviurile se desfăşoară zilnic prin Skype sau la sediul companiei, iar angajarea se poate face în două-trei săptămâni de la interviu. Informarea şi consultanţa sunt gratuite, nu este nevoie de permis de muncă şi formalităţi suplimentare, cursuri sau costuri în plus, iar contractul de muncă este pe durată de minimum şase luni, cu posibilitate de prelungire şi avansare. Este nevoie de experienţă de minimum un an în postul pentru care aplicaţi.
Detalii la www.ihrc.ro şi la numerele de telefon 0722.659.233 şi 0722.65.92.55.

Culegători, dar şi bone şi menajere, în Germania
Agenţia de recrutare „Job Mayer Vermittlung” oferă locuri de muncă în Germania la cules de mere, de căpşuni, de castraveţi şi de alte legume de sezon, dar şi posturi pentru bone sau menajere. Doritorii trebuie să îndeplinească anumite standarde precum condiţie fizică bună şi cunoaşterea limbii germane la nivel conversaţional.
Detalii la www.job-mayer.com şi la numărul de telefon 0730.605.715.

În Norvegia se caută ghizi turistici
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă oferă în această perioadă, prin sistemul Eures (European Employment Services), 50 de posturi de ghid turistic în Norvegia. Jobul constă în îndrumarea pasagerilor în croaziere şi excursii pe mal, pe perioada verii. Solicitanţii trebuie să fie interesaţi de cultura, istoria şi geografia norvegiană. Candidaţii selectaţi vor fi supuşi unor teste de limbă străină şi vor trebui să participe la un program de instruire (curs on-line înainte de a merge în Norvegia şi un curs on-site în Norvegia de la 22 aprilie până la mijlocul lunii mai). Candidaţii cu studii superioare au prioritate la angajare. Se cer engleza - fluent, germana - nivel C1 şi C2, spaniola - nivel B2-C2, iar franceza reprezintă un avantaj. Perioada contractului este: 15 aprilie - 1 septembrie, iar salariu oferit este de aproximativ 2.000 de euro brut pe lună. Cei interesaţi trebuie să trimită CV Europass, cu poză ataşată, şi scrisoare de intenţie, ambele în limba engleză, la adresa de e-mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.. În subiectul e-mail-ului specificaţi „Application Bergen”.

• Alte slujbe în străinătate disponibile în această perioadă puteţi găsi şi pe site-uri de recrutare precum: www.myjob.ro, www.bestjobs.ro sau www.findjob.ro.