Main menu

header

16-07-1de Cătălina Tăgârţă

Fiecare copil ar trebui să ştie că bătaia nu e „ruptă din Rai”, aşa cum a auzit probabil la părinţi, bunici sau apropiaţi, şi că într-o lume normală nu există agresiuni, abuzuri sau violenţă de orice fel. Aşadar, oricine se simte neînţeles, nedreptăţit sau într-o situaţie fără ieşire e bine să ştie că poate suna la „Telefonul Copilului”. Apelul nu implică niciun fel de costuri, este confidenţial şi poate fi sfârşitul oricărei probleme. Cătălina Florea (foto), director executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului, ne-a spus mai multe despre acest serviciu.

Apelabil de luni până duminică, între orele 8:00 şi 24:00
- Cum a luat naştere proiectul „Telefonul Copilului”? Ce motivaţii au stat la baza înfiinţării acestui concept?
- Linia telefonică gratuită a fost lansată în anul 2001, în cadrul campaniei „Casa de copii nu e acasă”, sub numărul 0800.8.200.200. Povestea de succes a activităţii şi a existenţei singurului serviciu telefonic gratuit de asistenţă pentru copii şi părinţi la nivel naţional se datorează, în totalitate, apelanţilor care au contactat în număr foarte mare acest serviciu. Nevoia tot mai mare de consiliere psihologică şi juridică, precum şi consilierea cazurilor de abuz în vederea intervenţiei au condus la permanentizarea serviciului, iar în anul 2008 numărul 0800.8.200.200 a devenit 116.111, ca o consecinţă a influenţării deciziei Comisiei Europene cu privire la existenţa unei linii armonizate la nivel european pentru „Telefonul Copilului”.

- La acest număr poate apela oricine? Serviciul funcţionează nonstop sau există un interval orar?
- La 116.111, cazurile sunt transmise atât de copii, cât şi de părinţi sau de alte persoane - rude, vecini, cunoştinţe, cadre didactice - care au cunoştinţă despre situaţii de încălcare a drepturilor copilului. Apelul către 116.111 este gratuit din reţelele Romtelecom şi Cosmote. Numărul este scurt, apelabil fără prefix din orice colţ al ţării. Cât despre programul de funcţionare a serviciului „Telefonul Copilului 116.111”, acesta este de luni până duminică, în intervalul orar 8.00-24.00.

„40,46% dintre reclamaţii sunt pentru molestare fizică”
- Care sunt cele mai frecvente abuzuri raportate la „Telefonul Copilului”? Sau, altfel spus, de ce vă pot suna copiii?
- Conform bazei de date statistice a Asociaţiei Telefonul Copilului, în ultimii doi ani a fost înregistrat un număr total de 4.088 de cazuri de abuz, încadrate în următoarele categorii: molestare fizică - 40,46%, neglijare - 30,28%, abuz emoţional - 13,74%, abuz sexual - 6,61%, cerşetorie - 4,67% şi alte tipuri de abuz - 4,24%. Dar copiii ne pot contacta pentru orice problemă pe care o întâmpină. Conform statisticii înregistrate, ei sună în principal pentru a solicita consiliere psihologică în ceea ce priveşte îmbunătăţirea comunicării cu părinţii, pentru a reclama situaţii de abuz în care sunt victime sau martori, pentru a discuta despre probleme legate de excludere şi dificultate în relaţionare cu adolescenţi din grupul de prieteni sau colegi şi chiar pentru probleme sentimentale.

„Consiliere psihologică şi juridică”
- Cum îi ajutaţi pe aceşti copii, după ce vă raportează toate cazurile amintite mai sus? În plus, e foarte important pentru ei să ştie că nu vor fi agresaţi în niciun fel după ce vă contactează, întrucât confidenţialitatea apelului este garantată.
- Fiecare apel înregistrat la 116.111 beneficiază de confidenţialitate. Însă atunci când viaţa cuiva este pusă în pericol este important ca apelantul să ne ofere datele cu caracter personal ale copilului în cauză, astfel încât împreună cu instituţiile abilitate să fie realizată intervenţia imediată, şi copilul să fie îndepărtat de mediul abuziv. Persoanele care sună la 116.111 ca să ne relateze cazuri de încălcare a drepturilor copilului beneficiază de consiliere psihologică, de consiliere juridică şi de îndrumare către instituţii abilitate, iar timpul pentru fiecare apel este nelimitat, în funcţie de complexitatea situaţiilor relatate. Cazurile sunt monitorizate de organizaţia noastră, pentru a ne asigura asupra modului de soluţionare.

- Din experienţa dumneavoastră, care e procentul de cazuri rezolvate?
- Toate cazurile care necesită intervenţie imediată sunt soluţionate în colaborare cu instituţiile abilitate la nivel local, în principal cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cu Inspectoratul Şcolar şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie. În ceea ce priveşte situaţia de anul trecut, de exemplu, aproximativ 77% dintre cazurile înregistrate şi-au găsit rezolvarea, iar la restul încă se lucrează, necesitând consiliere psihologică pe perioadă nedeterminată - pot fi cazuri de abuz sexual sau de trafic de minori -, iar altele se află încă pe rolul instanţelor de judecată.

- La secţiunea „Întrebări frecvente” de pe site este o întrebare: „Telefonul Copilului mă poate suna?”, iar răspunsul este NU. Care e motivaţia?
- E foarte simplu. Regula de a nu contacta apelanţii este impusă pentru a le proteja intimitatea şi pentru a-i lăsa să-şi găsească starea de confort necesară pentru a discuta cu specialiştii noştri. În situaţiile în care e nevoie de intervenţie imediată, reprezentanţii instituţiilor abilitate se deplasează la domiciliul copiilor aflaţi în dificultate.

La capătul firului răspund numai asistenţi sociali şi psihologi
- Ce ar mai trebui să ştie oamenii despre „Telefonul Copilului”?
- Serviciile oferite de Asociaţia Telefonul Copilului sunt gratuite, dar nu sunt finanţate din fonduri guvernamentale, ci depind în totalitate de contribuţia persoanelor fizice, a fundaţiilor şi a companiilor private. În 11 ani de existenţă, „Telefonul Copilului” a sunat de 1.843.961 de ori, iar numărul cazurilor care au necesitat intervenţie imediată este 40.269.

- Cine e la celălalt capăt al firului?
- Răspund numai specialişti: asistenţi sociali şi psihologi, pregătiţi în cadrul sesiunilor permanente cu privire la comunicarea cu beneficiarii şi legislaţia în vigoare.

Alăturaţi-vă campaniei „Un apel pierdut, o copilărie pierdută“!

- Vorbiţi-ne, vă rog, despre campania „Un apel pierdut, o copilărie pierdută”.
- Pentru susţinerea activităţii de call center de luni până duminică, în intervalul orar 8:00-24:00, am lansat campania „Un apel pierdut, o copilărie pierdută”, care se desfăşoară până la data de 28 februarie. Detalii se găsesc la adresa: www.telefonulcopilului.ro/pierdut. Astfel, rugăm cititorii revistei Taifasuri să se alăture demersului nostru de a sprijini cât mai mulţi copii şi părinţi aflaţi în dificultate şi să doneze 2 euro prin SMS la 8848 - număr apelabil din reţelele Cosmote, Orange şi Vodafone, pentru ca toţi copiii care ne contactează să primească un răspuns. Nu se percepe TVA.