Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

Vă gândiţi să vă cumpăraţi o bicicletă pentru a face mai multă mişcare, dar şi pentru a economisi banii de benzină? La o simplă căutare pe internet veţi găsi foarte multe preţuri care sar lejer de 1.000 de lei şi pot ajunge şi la câteva mii de euro. Însă nu vă descurajaţi. Cu puţin efort veţi reuşi să găsiţi un astfel de vehicul la un preţ pe buzunarul dumneavoastră. Pentru asta însă aveţi nevoie de multă răbdare.

„Nivelul de performanţă al componentelor se reflectă în preţul total al produsului”
Ei bine, nu degeaba se spune că „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Dacă aveţi ceva timp la dispoziţie şi acces la internet vă veţi convinge singuri, căutând pe forumuri, că bicicletele scumpe nu fac întotdeauna toţi banii. Acolo sunt destule exemple ale persoanelor care au ajuns cu bicicleta scumpă în service după a doua sau a treia utilizare. Aşadar, în primul rând, e extrem de important să ştiţi să faceţi deosebirea între cele scumpe şi cele mai puţin calitative. „Există o deosebire esenţială, de ordin calitativ, între «bicicletele de supermarket» şi cele comercializate în magazinele specializate. Clienţii sunt învăţaţi să caute numărul de viteze, componentele Shimano şi cadrele din aluminiu, nefiind informaţi însă asupra nivelurilor de performanţă ale fiecărui component care, evident, se reflectă în preţul total al bicicletei. Pentru una tip mountain bike (n.r. - de teren), de exemplu, un cadru de aluminiu uşor şi rezistent este foarte important, la fel ca jenţile duble şi furca de calitate, această bicicletă neputând fi achiziţionată la un preţ sub 1.000 de lei. Schimbătoarele de viteze Shimano sunt şi ele de foarte multe categorii, în funcţie de performanţa dorită şi, desigur, la preţuri diferite”, ne-a declarat Cristian Schneider, reprezentantul www.veloteca.ro.

Luaţi un model adaptat nevoilor
După ce lămuriţi problema calităţii, puteţi trece la căutarea bicicletei care vi se potriveşte. „În general, magazinele specializate nu vând produse sub o anumită limită de calitate pentru că nu îşi permit să-şi pună clienţii pe drumuri. Ca sfat, la achiziţia unei biciclete, este foarte important pentru client să se adreseze magazinelor de specialitate şi să aibă clar reliefat motivul pentru care cumpără un astfel de vehicul, pentru a-i comunica vânzătorului, deoarece doar în acest fel va putea primi un produs cât mai bine adaptat nevoii sale”, ne-a spus şi Mircea Florescu, reprezentantul www.assport.ro şi www.bikexpert.ro.
Pentru a nu scoate prea mulţi bani din buzunar, urmăriţi promoţiile şi perioadele de reduceri. Iată câteva ponturi în acest sens: la unele magazine puteţi beneficia de un discount semnificativ dacă achiziţionaţi bicicleta sau piesele necesare pe timpul iernii, iar la www.bicishop.ro, de exemplu, aveţi 10% reducere dacă veţi cumpăra în cea de-a 13-a zi a lunii, în preţul plătit intrând, de obicei, şi două revizii anuale gratuite. „Un moment bun pentru achiziţionarea unei biciclete la un preţ mic este toamna, atunci când majoritatea producătorilor acordă reduceri importante. Astfel, la sfârşitul lunii septembrie, www.veloteca.ro organizează «Târgul velo de toamnă», în care peste 15 din cei mai importanţi producători de biciclete vor oferi reduceri de sezon de 20%-30%. De asemenea, pe tot parcursul anului oferim discount-uri şi bonusuri clienţilor noştri. Un exemplu ar fi că încurajăm achiziţionarea de biciclete pentru mai mulţi membri ai familiei, oferind reduceri de preţuri la cumpărarea a două sau mai multe produse”, ne-a mai spus reprezentantul veloteca.ro.

În târguri găsiţi vehicule ieftine, pentru amatori
Dacă venitul nu vă permite să luaţi un vehicul modern vă puteţi îndrepta spre hypermarketuri şi chiar spre magazinele de cartier. La Decathlon, de exemplu, dacă cea mai scumpă bicicletă costă 2.919 lei, cea mai ieftină poate fi găsită la tariful de 599 de lei. Preţul produsele pentru copii porneşte de la 159 de lei. Dacă urmăriţi promoţiile din Selgros vă puteţi lua bicicleta dorită la preţuri începând de la 229 de lei, cea pliabilă fiind găsită, în perioada de reduceri, la tariful de 399 de lei. Pe www.onestop.ro preţurile pornesc de la 380 de lei, iar pe site-urile www.price.ro sau www.compari.ro puteţi afla care este cel mai ieftin preţ din magazine pentru modelul care vă interesează. Produse ieftine, pentru amatori, găsiţi şi la târguri - spre exemplu, în cel de la Vitan, din Bucureşti, o bicicletă poate fi cumpărată cu 200-250 de lei.

Nu uitaţi de garanţie!
O dată ce vă hotărâţi asupra unui model e important să luaţi „taurul de coarne”, să-l încălecaţi şi să daţi o tură, să vedeţi cum se comportă. Apoi, e recomandat să întoarceţi bicicleta cu roţile în sus, deci să stea sprijinită pe şa şi pe ghidon şi să verificaţi dacă pinionul şi foaia de angrenaj au dinţii uzaţi, aceştia sunt uzaţi când sunt ascuţiţi. Asiguraţi-vă că braţele pedalelor sunt orientate la 180 de grade şi că sunt bine fixate, spiţele nu sunt slabe, iar roţile merg lin şi nu scârţâie. Ultima probă ar fi să încercaţi pedalele cu mâna, să observaţi cum se mişcă roata din spate.
Înainte de a plăti întrebaţi totuşi de garanţie, eventual de service-ul cu care lucrează magazinul de la care o luaţi, ca să fiţi siguri că poate fi reparată dacă descoperiţi vreun defect ulterior.

Produsele second-hand, o „loterie”
O alternativă ar fi şi bicicletele second-hand. În acest caz, ideal ar fi să cunoaşteţi un împătimit al acestui sport, care este în căutarea unui model abia apărut. Din dorinţa de a strânge bani pentru acesta, e posibil să vândă vechiul vehicul chiar şi la jumătate de preţ, ceea ce va reprezenta pentru dumneavoastră o adevărată afacere. Însă, dacă nu cunoaşteţi o astfel de persoană, puteţi începe prin a căuta în anunţurile din ziare, printre cunoscuţi sau pe internet.
Unele magazine au la vânzare şi produse la mâna a doua, care au fost recondiţionate. „Referitor la bicicletele second-hand, atenţie mare la achiziţie, pentru că pot exista capcane! Puteţi face afaceri foarte bune dacă vă pricepeţi, dar puteţi să plângeţi după bani dacă nu ştiţi în ce vă băgaţi. Cel mai bine e ca, dacă nu vă pricepeţi, să luaţi o bicicletă nouă de banii de care dispuneţi, măcar aveţi garanţia asigurată”, ne-a mai spus Mircea Florescu, de la www.bikexpert.ro şi www.assport.ro.

Revizia periodică, extrem de importantă

Fie că aveţi deja un vehicul pe două roţi, fie că intenţionaţi să vă cumpăraţi unul acum, nu uitaţi de reviziile periodice, care sunt extrem de importante. În unele garanţii intră cel puţin o revizie anuală, dar, chiar dacă nu beneficiaţi de o astfel de „consultaţie” gratuită, trebuie să duceţi bicicleta la controlul de rutină.

Pont! În parcurile mari din Capitală, de exemplu în Herăstrău sau în Tineretului, puteţi închiria pe timpul verii biciclete, gratuit, doar pe baza buletinului.