Main menu

header

Stiri sanatoase

Consumul excesiv de alcool îmbătrâneşte arterele sangvine

Obiceiul de a consuma alcool în mod excesiv poate afecta elasticitatea pereților arterelor, ducând la rigidizarea acestora și la îmbătrânirea lor prematură, fapt ce perturbă circulația sângelui, potrivit unui studiu realizat recent în Marea Britanie publicat în „Journal of the American Heart Association”. În Marea Britanie, consumul excesiv de alcool presupune ingerarea a peste 112 grame de etanol pe săptămână, iar consumul moderat de alcool presupune 1-112 grame de etanol pe săptămână, arată sursa citată. (Dana Georgescu)

Sportul poate scădea riscul de deces prematur cu circa 40%

Exercițiile fizice tip cardio - ce stimulează sistemul cardiovascular - pot contribui la prelungirea duratei vieții, potrivit unui studiu efectuat recent în Statele Unite și publicat în „Mayo Clinic Proceedings”. Pacienții care au început un program de antrenament având niveluri scăzute ale pregătirii fizice, însă au crescut treptat intensitatea până la stadii moderate și avansate, și-au redus riscul de deces în timpul studiului cu circa 40%. Cercetătorii recomandă efectuarea cu regularitate a exercițiilor fizice, oferind exemplul adoptării unui program de mers pe jos sau de alergare. (Dana Georgescu)

Spermograme şi consultaţii gratuite pentru infertilitate

În cadrul campaniei „Ce știi despre fertilitatea ta?”, cuplurile care nu reușesc să conceapă vor putea primi răspunsuri şi îndrumări în tratamentul infertilităţii direct de la medici specialişti. Asociația „Și eu am dreptul să fiu părinte”, împreună cu Clinica Medicum, organizează la 11 martie, în București, prima sesiune din cadrul unei serii de întâlniri care vor avea loc periodic în diferite judeţe ale ţării. În cadrul evenimentului, cuplurile cu probleme de fertilitate vor beneficia gratuit de consultații și de spermograme. „A fi părinte nu trebuie să fie un lux. Stilul de viaţă epuizant, poluarea, stresul, obezitatea îşi pun amprenta atât asupra sănătăţii, cât şi a psihicului, iar ignoranţa şi lipsa simptomelor transformă infertilitatea într-un inamic tăcut, care este descoperit deseori cu întârziere și pentru care singura soluție este tehnica de reproducere umană asistată”, explică doctor Marilena Băluţă, medic specialist în obstetrică-ginecologie, embriolog senior. Participarea la eveniment este gratuită în limita locurilor disponibile, iar pentru programări e necesar să sunaţi la numărul de telefon 0759.900.900. (Cătălina Tăgârţă)

Anca Bobircă, medic specialist reumatologie: „Sarcina unei paciente cu boli autoimune este una la risc“

617 12 1de Cătălina Tăgârță

Bolile autoimune reumatice sunt suferințe cronice ce pot debuta la orice vârstă, dar cel mai des în rândul femeilor tinere. Despre cum influențează acestea fertilitatea (capacitatea unui cuplu de a face copii) și sarcina ne-a vorbit doctor Anca Bobircă (foto), medic specialist reumatologie la Spitalul Clinic dr. Ioan Cantacuzino și asistent universitar la UMF Carol Davila.

Read more: Anca Bobircă, medic specialist reumatologie: „Sarcina unei paciente cu boli autoimune este una la...

Regimul potrivit, esenţial împotriva sclerozei multiple

617 13 1de Roxana Istudor si Florica Pintea

Indiferența față de sistemul imunitar poate avea consecințe dintre cele mai serioase, printre care și evoluţia unei boli teribile: scleroza multiplă. Alături de alte măsuri concrete și țintite pentru evitarea instalării acestei afecțiuni, alimentația este un factor crucial.

Read more: Regimul potrivit, esenţial împotriva sclerozei multiple

Tehnologia pentru sănătate - dispozitive revoluţionare

617 14 1de Roxana Istudor si Claudiu I.

Nu sunt dispozitive science fiction, deși unele arată ca și cum ar fi. Sunt pur și simplu aparate de ultimă generație care în multe cazuri se pot transforma în medici „la purtător”. Tehnologia pentru sănătate face pași gigantici înainte - o demonstrează cele mai recente aparate intrate în atenția spe- cialiștilor și a publicului.

Read more: Tehnologia pentru sănătate - dispozitive revoluţionare

Stiri sanatoase

de Dana Georgescu

EFSA avertizează cu privire la rezistenţa la medicamentele antimicrobiene

Rezistența la medicamentele antimicrobiene manifestată de bacteriile de la om, animale și din alimente se menține la un nivel ridicat în UE, a avertizat Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) într-un raport recent. Bacteriile rezistente sunt răspunzătoare de circa 25.000 de decese în fiecare an în spațiul UE. Se recomandă „utilizarea cu prudență a antibioticelor în medicina umană și veterinară”, după cum susține Mike Catchpole, director pentru cercetare în cadrul Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC). În septembrie, un studiu britanic afirma că bacteriile rezistente ar putea provoca „până la 10 milioane de decese până în anul 2050, mai multe decât cancerul”.

Obezitatea infantilă, moştenită de la părinţi

Aproximativ 35%-40% din indicele de masă corporală (IMC) al copiilor sunt moștenite de la părinți, iar, în cazul majorității copiilor obezi, valoarea crește la 55%-60%, după cum informează un studiu realizat la Universitatea din Sussex, publicat în jurnalul „Economics & Human Biology”. Pentru această cercetare au fost folosite informații legate de înălțime și greutate de la 100.000 de copii și de la părinții acestora, din șase țări: Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, China, Indonezia, Spania și Mexic. IMC arată cât de grasă sau de slabă este o persoană.

Hormonoterapia nu trebuie ignorată de pacienţii cu cancer de prostată

Bărbații în cazul cărora cancerul de prostată reapare după intervenția chirurgicală de eliminare a acestei glande își pot mări în mod semnificativ șansele de supraviețuire dacă beneficiază, pe lângă radioterapie, și de hormonoterapie, prin care se blochează efectul hormonilor masculini. Aceasta este concluzia unei cercetări realizată în Statele Unite și din Canada timp de 12 ani pe 761 de bărbați.

A fost demontat mitul potrivit căruia exerciţiile fizice slăbesc

Activitățile fizice ar putea să nu fie esențiale pentru controlul greutății. Motivul? Sportul are numeroase beneficii dovedite asupra sănătății, de la reducerea riscului de boli cardiovasculare, diabet și cancer până la îmbunătățirea stării mintale și la menținerea bunei dispoziții, iar persoanele active tind să aibă o sănătate mai bună și să trăiască mai mult, însă, chiar dacă ajută la arderea caloriilor, exercițiile fizice cresc apetitul, iar oamenii pot manifesta tendința de a mânca prea mult.

Doctor Mihaela Parnia, despre necesitatea operaţiei în cazul pacienţilor cu hernie: „Chirurgia e rezervată doar în caz de iminenţă de paralizie sau durere refractară timp de patru-şase luni“

616 12 1de Cătălina Tăgârță

Suferiți frecvent de dureri de spate? Aflați că majoritatea afecțiunilor mai grave ale coloanei vertebrale pot fi tratate fără operație în cazul în care sunteți dispuși să țineți cont de câteva reguli simple legate de comportamentul cotidian. Potrivit medicului Mihaela Parnia (foto), specialist în recuperare medicală la BioOrtoclinic, somnul odihnitor, unele tipuri de exerciții sau pantofii potriviți pot ajuta coloana vertebrală să se refacă. Pentru asta e important să renunțați la mituri și să respectați cu conștiinciozitate sfaturile medicului curant.

Read more: Doctor Mihaela Parnia, despre necesitatea operaţiei în cazul pacienţilor cu hernie: „Chirurgia e...

Zahărul ca drog similitudini ce ne cutremură

616 14 1de Roxana Istudor

Zahărul este substanța care umple de energie, se pretează ușor în amestecuri de tot felul - de la alimente la lichide - iar copiilor le provoacă un asemenea sentiment de satisfacție, încât ajunge să le domine felul în care se hrănesc pentru tot restul vieții. Nu este nevoie să fie injectat sau fumat, este peste tot în jur și se insinuează definitiv în viața majorității oamenilor. „Este zahărul cel mai popular dintre droguri?”, se întreabă Gary Taubes în cartea „The Case Against Sugar” („Procesul împotriva zahărului”).

Read more: Zahărul ca drog similitudini ce ne cutremură

Stiri sanatoase

de Dana Georgescu

Atenţie la abuzul de suplimente cu antioxidanţi!

O echipă de cercetători de la Institutul de Biofizică și de la Academia Chineză de Științe avertizează că antioxidanții pe care multă lume îi consumă pentru a frâna îmbătrânirea pot, de fapt, să o accelereze, prin perturbarea mecanismelor de apărare a organismului. Astfel, suplimentele cu antioxidanți (vitamine, minerale și alți compuși chimici care pot neutraliza oxidanții) pot face ca sistemul de alertă natural al corpului să se relaxeze prea mult, astfel încât o persoană tânără poate îmbătrâni mai repede decât în mod natural.

Reacţia copiilor în momentele de teamăşi de anxietate, influenţată de prieteni

Copiii au tendința să-și aleagă prietenii care au trăsături comune cu ale lor și, de asemenea, pot prelua anumite trăsături de la aceștia, acest lucru influențându-le și reacția în momentele de teamă și de anxietate, potrivit unui nou studiu de la Universitatea East Anglia din Marea Britanie. Tulburările de anxietate reprezintă una dintre cele mai întâlnite boli mintale, afectând la un moment dat un adult din cinci, potrivit datelor U.S. National Institutes of Health. Simptomele apar inițial în copilărie.

Femeile cu sâni tari, mai expuse cancerului

Femeile ai căror sâni sunt alcătuiți dintr-o cantitate mai mare de țesut glandular și au mai puțină grăsime ar putea avea un risc mai mare de a dezvolta cancer la acest nivel, potrivit unui studiu realizat la Universitatea San Francisco din California. Oamenii de știință au studiat date provenind de la peste 18.000 de femei diagnosticate cu tumori la sân și de la 184.000 de femei de aceeași vârstă care nu sufereau de această afecțiune. Concluzia lor a fost că densitatea sânilor ar fi cel mai pregnant indicator al acestui tip de cancer.

Ţigările electronice sunt mai sigure decât fumatul tradiţional

O echipă de oameni de știință de la Colegiul Universitar Londra a descoperit că persoanele care au trecut de la fumatul țigărilor obișnuite la cele electronice sau au apelat, pentru cel puțin șase luni, la metodele terapiei de înlocuire a nicotinei, precum guma de mestecat sau plasturii, au avut niveluri mult mai scăzute de toxine în salivă și în urină decât cele care au continuat să fumeze. În prezent, fumatul țigărilor tradiționale, cu tutun, provoacă decesul a circa 6 milioane de persoane pe an. 

Lepidolitul calmează crizele de nervi

615 12 3de Raluca Grințescu

Lepidolitul provine din grecescul „lepidos”, care înseamnă „scară” sau după alte surse „fulg” sau „solz”. Este întâlnit sub formă de cristale tabulare, prismatice, pseudohexagonale sau agregate masive. Poate apărea în roci metamorfice, în pegmatite, uneori în vene de cuarţ formate la temperaturi ridicate sau în mase strălucitoare în jurul cristalelor de Turmalină roz.

Read more: Lepidolitul calmează crizele de nervi

Doctorul Sorin Godeanu, „Înger printre oameni“

615 12 1de Carmen Ciripoiu

Vineri, 12 februarie 2017, librăria Cărturești a fost gazda unui eveniment de excepție: lansarea romanului „Înger printre oameni”, tipărit la Editura Andrei Books, Râmnicu-Vâlcea, purtând semnătura artistei Cristina Boboacă (alias Teresa Tina), cea mai frumoasă lecție de iubire, putere, luptă și perseverență pe care o are un medic pentru pacientul său.

Read more: Doctorul Sorin Godeanu, „Înger printre oameni“

Doctor Elena Sburlan, despre hipercromia şi edemul suborbital: „Pungile inestetice apărute sub ochi nu ţin doar de competenţa oftalmologului“

615 13 1de Cătălina Tăgârță

În ciuda faptului că nu consumați alcool și încercați să aveți un stil de viață cât mai sănătos, cu ore de somn regulate, nu reușiți să scăpați de „pungile de sub ochi”? Din nefericire, acestea pot fi de cauză ereditară sau pot fi întreținute de lipsa utilizării cremelor cu factor de protecție. Mai multe pe această temă ne-a spus Elena Sburlan (foto), medic rezident oftalmolog la Spitalul Universitar de Urgență București.

Read more: Doctor Elena Sburlan, despre hipercromia şi edemul suborbital: „Pungile inestetice apărute sub...