Main menu

header

04-07-1de Cătălina Tăgârţă

Arsurile, mai ales în cazul copiilor, pot fi destul de periculoase, iar atunci când cel mic este mai neastâmpărat, chiar şi un moment de neatenţie îl poate afecta. În această situaţie, e foarte important să cunoaşteţi măsurile de prim ajutor, indiferent că e vorba despre accidente produse de foc, soare, lichide fierbinţi cum ar fi apa, cafeaua ori uleiul încins sau o mică arsură de la biberonul fierbinte. Cele de origine electrică sunt de obicei mai rare, dar extrem de periculoase.

„Evitaţi să folosiţi dezinfectant pe porţiunea lezată”
În funcţie de gravitate, arsurile se clasifică în mai multe graduri. La gradul 1, pacientul se reface în două-trei zile, la gradul 2, vindecarea fără cicatrice are loc în 10-12 zile, la gradul 3, în două până la patru săptămâni, iar cel mai grav, gradul 4, necesită, de regulă, intervenţii chirurgicale. Dacă arsura este produsă de foc e indicat, în primul rând, să îndepărtaţi copilul din locul respectiv. Aveţi însă grijă cum faceţi asta! În cazul în care s-a pornit un incendiu opriţi-l din alergare, deoarece curenţii de aer întreţin focul. Ideal e să-l culcaţi la pământ şi să stingeţi flăcările cu ajutorul unei pături. În momentul în care se produce un astfel de incident e foarte important să-l calmaţi pe cel mic şi să analizaţi rapid zona arsă. „Evitaţi să folosiţi creme, pudră, ulei sau dezinfectanţi pe porţiunea de piele afectată. Numai medicul poate aprecia gravitatea acesteia, în funcţie de ea, respectiv de profunzime şi de întindere, şi el ştie ce tratament vi se potriveşte. Corect este să aplicaţi apă rece mai multe minute în şir”, ne-a spus Laurenţiu Luca, directorul Centrului Medical PULS.

„Nu este bine să bandajaţi rana”
Dacă arsurile sunt uşoare, adică nu se formează băşici, lăsaţi rana să se vindece la aer. În cazul unor arsuri mai grave, mergeţi imediat la doctor. „Nu e indicat nici să bandajaţi. Eventual acoperiţi cu o faşă sterilă, dar fără să strângeţi sau să apăsaţi rana, deoarece puteţi înrăutăţi mai tare lucrurile. Arsurile reprezintă un subiect extrem de delicat, aşa că e foarte important să anunţaţi numaidecât medicul. Până la sosirea acestuia, e indicat să fiţi localizat la pat, mai ales dacă arsurile sunt grave”, mai sfătuieşte directorul Centrului Medical PULS. Pe lângă arsurile cutanate, victima unui incendiu poate prezenta şi alte leziuni organice provocate de inhalarea fumului, precum şi intoxicaţie cu dioxid de carbon. „În acest din urmă caz se impun resuscitarea cardio-respiratorie şi evaluarea funcţiilor vitale. Atenţie însă: nu se aplică gheaţă direct pe zona afectată!”, a adăugat medicul.

Spălaţi sub jet de apă rece
Atunci când arsurile sunt provocate de substanţe chimice se îndepărtează hainele şi se spală zona cu jet de apă rece timp de 20-30 de minute. Arsurile electrice se datorează contactului cu un conductor electric aflat sub tensiune şi sunt extrem de periculoase. Nu numai că pot lăsa semne foarte urâte pe piele, dar de cele mai multe ori pot fi fatale, aşa că aveţi grijă să acoperiţi toate prizele şi să nu lăsaţi reşoul deschis, spre exemplu, în aceeaşi cameră cu copilul. În cazul arsurilor căilor respiratorii pot avea loc obturarea căilor respiratorii şi acumulări de mucus şi exudat în plămâni, aşa că e necesar să vă prezentaţi şi în acest caz de urgenţă la medic.

„Dacă are febră prezentaţi-vă la medic!”
În ceea ce priveşte arsurile solare, acestea se pot finaliza cu senzaţii dureroase puternice şi apariţia bubelor, febră, frisoane, slăbiciune. De obicei, acestea se asociază cu insolaţie şi hipertermie. „Aşadar, dacă observaţi că cel mic e neliniştit, are pielea roşie şi sensibilă la atingere în special pe spate şi pe umeri îl puteţi face să se simtă mai bine înfăşurându-l într-un cearşaf ud sau tamponând zonele afectate cu un prosop umed. Dacă arsurile sunt foarte grave şi micuţul are febră mare prezentaţi-vă de urgenţă la medic, pentru a vă recomanda un tratament special”, a mai spus specialistul. Foarte eficientă în tratarea arsurilor solare este şi apa termală. Aşadar, pulverizaţi puţină apă asupra rănilor, pentru ca micuţul să se liniştească. De asemenea, în popor se spune că dacă puneţi un sfert de linguriţă cu bicarbonat de sodiu în apa de băiţă şi vă asiguraţi că primeşte suficiente lichide, pentru a nu se deshidrata, se va reface foarte repede.

Gătiţi pe ochiurile din spate ale aragazului
Acest gen de situaţii pot fi evitate dacă se iau toate măsurile de precauţie. Iată cum trebuie să procedaţi dacă aveţi copii mici: gătiţi întotdeauna pe ochiurile din spate ale aragazului şi nu lăsaţi copiii în apropierea aparatului când gătiţi, asiguraţi-vă că aţi închis bine cuptorul când este aprins, astfel încât cel mic să nu îl poată deschide. Verificaţi întotdeauna temperatura mâncărurilor încălzite la cuptorul cu microunde, şi nu numai.
Puneţi cănile cu ceai sau cafea, farfuriile cu supă sau maşina de cafea cât mai departe de marginile mesei şi nu ţineţi copilul în braţe când beţi sau mâncaţi ceva fierbinte. Verificaţi întotdeauna cu ajutorul unui termometru apa de băiţă şi nu lăsaţi copiii să se joace la robinetele de apă.

Remediile naturiste vă pot fi utile

În situaţia în care nu puteţi ajunge imediat la medic, iar rănile sunt superficiale, puteţi recurge şi la remedii naturiste. Puteţi pune comprese cu gel de aloe vera, cu ulei de cătină sau infuzie cu flori de soc, cataplasmă cu emulsie din seminţe de gutui sau cu cartofi cruzi daţi pe răzătoare. Un leac la îndemână este şi ungerea arsurii cu miere de două ori pe zi după ce aţi spălat zona afectată cu infuzie de coada-şoricelului. Mai puteţi pune şi comprese cu infuzie de gălbenele, din muguri de plop sau să ungeţi arsura cu unguent de gălbenele, alifie de propolis sau ulei de sunătoare, după ce în prealabil a fost spălată cu infuzie din flori de soc sau coada-şoricelului, peste care veţi pune o compresă sterilă stropită cu ulei, pe care o veţi înlocui din trei în trei ore.

Atenţie! Nu lăsaţi copilul nesupravegheat în apropierea fierului de călcat încins, a brichetelor sau a lumânărilor aprinse!