Main menu

header

950 14 1de Georgiana Mihalcea

Experimentarea unor evenimente traumatice, precum dezastrele naturale, pandemia, decesul unei persoane dragi, poate avea consecințe pe termen lung pentru progresul academic și securitatea alimentară viitoare a tinerilor. Cercetătorii spun că este o problemă care s-ar putea agrava odată cu frecvența crescută a evenimentelor meteorologice extreme din cauza schimbărilor climatice.

„Este esențial ca politicile să minimalizeze efectelor acestor traume”

Într-un studiu care utilizează date din Peru, cercetătorii de la Colegiul de Științe Agricole din Penn State au descoperit că expunerea la un număr mai mare de evenimente traumatice sau „șocuri” la începutul vieții a fost asociată cu scăderea performanței școlare, în special la materiile umaniste, dar și la o securitatea alimentară redusă. Studiul a fost publicat recent în revista Population Research and Policy Review. Carolyn Reyes, cercetător asociat senior la Public Wise, care a condus studiul în timp ce și-a obținut doctoratul în sociologie rurală și demografie la Penn State, a spus că descoperirile ar putea ajuta la ghidarea politicilor care vizează reducerea la minimum a impactului șocurilor. „Deoarece schimbările climatice duc la evenimente meteorologice mai frecvente și severe, iar crizele economice și o pandemie în curs continuă să creeze provocări pentru multe familii, este esențial ca politicile internaționale să ajute la minimizarea efectelor acestor șocuri. Aceste tipuri de inițiative ar putea include transferuri necondiționate de numerar, extinderea protecției sociale și programe de asigurare mai accesibile și disponibile pe scară largă”, a declarat Carolyn Reyes, cercetător asociat la Public Wise.

Tinerii de 15-18 ani sunt cei mai afectați

Cercetătorii au descoperit că evenimentele traumatizante experimentate mai recent au fost cele mai puternic asociate cu rezultatele negative ale învățării și ale stării de sănătate la tineri. Mai exact, tinerii de 15-18 ani din Peru care au suferit un șoc în ultimii trei până la patru ani au avut mai multe șanse să aibă rezultate mici la teste, să fie mai puțin atenți la ce mănâncă, să aibă o sănătate precară și să petreacă mai mult timp în casă. Heather Randell, profesor asistent de sociologie și demografie rurală, a declarat că, deși studiul a folosit date din Peru, rezultatele ar putea fi aplicabile populațiilor de pe tot globul. „Șocurile experimentate de copii pot avea un impact important asupra sănătății și învățării, indiferent unde locuiesc”, a spus Randell.

Cei din zonele rurale se pot confrunta cu obstacole suplimentare

Potrivit oamenilor de știință, cercetările anterioare au descoperit că micuţii sunt mai vulnerabili la șocuri decât alți membri ai unei familii. Copiii mici pot fi afectați în mod deosebit, șocurile experimentate la începutul vieții afectând dezvoltarea fizică și cognitivă pentru anii următori. Cei din zonele rurale se pot confrunta cu obstacole suplimentare din cauza șocurilor de mediu. De exemplu, dacă seceta face ca o familie să piardă venituri ca urmare a recoltelor distruse, copiii pot fi forțați să părăsească școala pentru a ajuta la găsirea unui venit alternativ. În timp ce frecvența la școală s-a îmbunătățit în ultimele decenii, aproape o cincime dintre copiii de vârstă școlară din întreaga lume a abandonat studiile în 2018.

Rezultatele studiului pot fi generalizate, deoarece nu există metodologii de intervenție pentru a susține sănătatea mintală și fizică a tinerilor marcați de evenimente cu potențial traumatic

„Cercetări suplimentare ar putea explora mecanismele exacte ale modului în care aceste șocuri afectează școlarizarea și sănătatea, care ar putea apoi ajuta la conceperea intervențiilor direcționate și eficiente“ (Carolyn Reyes, cercetător asociat la Public Wise)