Main menu

header

856 15 1de Ştefania Băcanu şi Claudia Mîţoi

Conform statisticilor înregistrate în ultimii ani, româncele preferă naşterea prin cezariană, chiar şi când sarcina nu prezintă complicaţii. Neglijenţa medicilor, lipsa de implicare şi informarea deficitară le determină pe viitoarele mame să apeleze la bisturiu, fără să cunoască, cu adevărat, riscurile sau dezavantajele unei astfel de intervenţii. Bogdan Chirculescu (medalion), medic primar Obstetrică-Ginecologie, ne-a vorbit despre cele două variante de naştere, care este cea mai indicată, ce riscuri şi ce avantaje există în ambele cazuri.

„În România, operația la cerere nu este reglementată legislativ”

- Conform statisticilor, România este, în continuare, campioana Europei la naşteri prin cezariană. Spun, în continuare, pentru că este un clasament care se menţine de câţiva ani…

- Într-adevăr, România se află printre primele locuri în ceea ce privește proporția nașterilor prin operație cezariană. Ultima statistică europeană, publicată în 2019 de Oficiul European de Statistică, plasează România pe locul 2, după Cipru, urmată de Bulgaria. Trendul ascendent de naștere prin operație cezariană este unul mondial, acest lucru fiind semnalat de Organizația Mondială a Sănătății ce recomandă ca ponderea cezarienelor să nu depășască 15% din numărul total de nașteri. Motivele sunt multiple, dintre ele aș enumera informarea suboptimală a pacientelor despre beneficiile nașterii naturale, educația medicală precară, teama medicilor de posibile litigii și creșterea constantă a adresabilității pacientelor către sistemul privat de sănătate.

- Este dorinţa exclusivă a mamelor sau pentru medici este mai uşoară o naştere prin cezariană?

- Există situații în care gravidele solicită naștere prin operație cezariană, contrar indicațiilor medicale, și situații în care medicii propun intervenția chirurgicală pentru naștere, argumentată de diverse indicații. Cu siguranță, uitându-ne la cifre, este clar că se face un abuz și se oferă operația cezariană pentru indicații, nu de puține ori, îndoielnice. În România, operația cezariană la cerere nu este reglementată legislativ.

„Aproape toate femeile sunt suficient de puternice și capabile să treacă uşor peste un astfel de proces”

856 15 2- Frica de durere este principalul motiv pentru care aleg operaţia de cezariană?

- Majoritatea pacientelor reclamă teama de durere ca fiind motivul pentru care doresc nașterea prin operație cezariană, însă eu tind să cred că motivul real este, de fapt, teama de necunoscut. În rândul pacientelor ce se informează din surse credibile, teama de durere dispare, înțeleg normalitatea actului nașterii și își doresc această metodă naturală de aducere pe lume a copilului.

- Credeţi că viitoarele mame nu sunt suficient de bine informate cu privire la modalitatea de naştere?

- Da, şi aici nu este vina exclusiv a medicului sau exclusiv a pacientei. Cu toate acestea, în ultimii ani, pe baza interesului tot mai mare manifestat de paciente, au apărut diverse programe de informare și educare a viitorilor părinți, precum „Școala Parinților”, în care tema nașterii este abordată în detaliu. Pacientele ar trebui să înțeleagă, încă de la început, că nașterea este un proces 100% fiziologic și că toate femeile, cu foarte puține excepții, sunt suficient de puternice și capabile să treacă cu bine peste un astfel de proces natural.

„Recuperarea postpartum este rapidă”

- Cât de importantă este naşterea naturală?

- Nașterea naturală aduce beneficii atât pentru mamă, cât și pentru făt. Trecerea copilului prin canalul de naștere permite o adaptare respiratorie mai bună. Totodată, pasajul vaginal facilitează contaminarea copilului cu bacterii benefice de la mamă ce duc la o adaptare digestivă facilă, dar și la fortifierea sistemului imunitar. Travaliul în sine creează premisele instalării lactației. Mamele îți pot îmbrățișa imediat bebelușul și îl pot pune la sân, fiind recomandat contactul „skin to skin”, cu implicații psiho-afective majore în relația mamă-copil. În plus, copiii născuţi pe cale naturală au un risc mai mic de a dezvolta astm bronșic și autism, sunt mai activi şi au adaptare mai bună la mediul extrauterin. De asemenea, recuperarea rapidă postpartum și riscul mult mai mic legat de complicații materne atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, sunt alte beneficii ale nașterii naturale.

- Există riscuri în cazul naşterii naturale?

- Din păcate, orice acțiune comportă și riscuri. Nașterea naturală nu este o excepție. Sigur că, în cazul nașterii vaginale, riscul legat de sângerare, tromboză și infecție este mult mai mic comparativ cu nașterea prin cezariană, dar nu este zero. Mai mult decât atât, caracteristic nașterii vaginale este riscul de hipoxie fetală acută apărută în travaliu și riscul de apariția a unor traumatisme fetale și/sau materne declanşate în momentul nașterii.

„Pe termen scurt, pot apărea hemoragia, tromboza și infecția”

- Când este indicat să apeleze la cezariană?

- Naşterea prin cezariană este necesară în condițiile în care viața sau sănătatea maternă și/sau fetală sunt puse în pericol. Dintre aceste condiții amintesc placente praevia (orificiul uterin este acoperit de placentă), disproporții dintre dimensiunea fătului și bazinul mamei, poziții fetale în care nașterea fătului este traumatică, suferința fetală acută, antecedente de chirurgie uterine etc.

- În cazul acesta, pot exista complicaţii, riscuri?

- Riscurile pe termen scurt, cum sunt hemoragia, tromboza și infecția, sunt mult mai frecvente comparativ cu nașterea vaginală. Mai mult, pe termen lung apare riscul de ruptură uterină și de aderență anormală la o următoare sarcină, complicații ce pun viața mamei și a fătului în pericol și cresc riscul intervențiilor radicale ce duc la pierderea uterului.

- Există şi riscul de deces?

- Da, există. În rândul nașterilor prin operație cezariană acest risc este de trei ori mai mare.

„Recuperarea după naşterea naturală este spectaculoasă. Durerile sunt minime, pacientele se pot mobiliza la două, trei ore după naștere şi externate, cele mai multe, a doua zi“

„În momentul nașterii naturale apar modificări structurale ce facilitează mecanismul nașterii, dar și modificări hormonale ce promovează secreția lactată și declanșează și întrețin instinctul matern“

„Principalul risc este cel de ruptură uterină“

- După o cezariană, se poate naşte natural, la următoarea sarcină?

- Da, se poate. Principalul risc este cel de ruptură uterină, situație în care viața fătului este pusă în pericol, dar care, din fericire, apare în 0,5%-1% din cazuri. Pacientele care își doresc, acceptă acest risc și reușesc, în peste 75% din cazuri, să nască natural după cezariană, bucurându-se de beneficiile pe care le aduce nașterea naturală.

- Câte operaţii de cezariană se pot face aceleiaşi paciente?

- Nu există un număr exact de operații ce pot fi făcute. La modul teoretic, cu cât numărul de cezariene este mai mare, cu atât riscul de complicații crește. Cu toate acestea, sunt cazuri în care şase cezariene au fost practicate la aceeași pacientă fără să apară complicații evidente, dar și situaţii, în care probleme serioase pot interveni încă de la a doua cezariană.