Main menu

header

845 12 1de Carmen Ciripoiu şi Daniel Alexandrescu

Dorința tuturor femeilor care poartă argint este aceea de a emana rafinament și autenticitate, de a tăia respirația privitorilor și de a atrage admirația. Rolul bijuteriilor nu este doar unul pur estetic, beneficiile remarcabile ale acestui metal fiind constatate de specialiști încă din Antichitate. Există însă și situații în care argintul vă poate face rău. Iată ce trebuie să știți despre argiria, afecțiunea care apare atunci când corpul dumneavoastră a fost supraexpus acestui metal atât de iubit.

Predispuși să contacteze boala sunt cei care lucrează în laboratoarele foto și prepararea aliajelor

Purtate zilnic, bijuteriile din argint calmează nervozitatea, sunt o stavilă împotriva stresului și a iritabilității și îndepărtează chiar și durerile de cap. De aseme- nea, sunt un remediu natural extrem de eficient împotriva emoțiilor și, nu în ultimul rând, eliberează spontan ioni negativi, care au acțiune germicidă. Și totuși, dacă vă expuneți mult prea mult acestui metal, veți putea avea probleme mari, întrucât e posibil să se instaleze argiria. Cum puteți ajunge cu prea mult metal în corp? Predispuse la această boală sunt, în primul rând, persoanele care lucrează în industria argintului sau în prelucrarea fotografiilor, unde metalul este utilizat grație proprietății sale de a reacționa la lumină. Se pot îmbolnăvi și cei care activează în minerit de argint, rafinarea acestui metal, fabricare de argintărie sau aliaje metalice, oglinzi, monezi, ateliere de vopsitorie.

Atenție sporită la picăturile de ochi!

845 12 2Unele produse pe care le folosiți în mod frecvent pot conține argint. E vorba despre tonice pentru sănătate antimicrobiene, medicamente care au în compoziție săruri de argint, suplimente din argint coloidal, suturi de argint utilizate în chirurgie, umpluturi dentare. Mai mult, specialiștii susțin că folosirea picăturilor de ochi poate duce la apariția argiriei. Pe de altă parte, oamenii de știință trag un semnal de alarmă și susțin că suplimentele alimentare care au argint pot interfera cu capacitatea organismului de a absorbi anumite medicamente, precum antibiotice chinolone, antibiotice tetraciclinice, tiroxină, penicilamină. Există și cazuri în care acele de argint utilizate pentru acupunctură sau cerceii din același metal devin un pericol. Atenție sporită și la spray-urile nazale care conțin săruri de argint și tatuaje cu cerneală. În aceste cazuri, semnele și simptomele sunt localizate și se manifestă sub formă de pete rotunde sau ovale albastru-gri.

Pentru un diagnostic corect este nevoie de biopsia cutanată

Potrivit oamenilor de știință, argiria este de trei tipuri. În primul rând, cercetătorii vorbesc de argirie formă generalizată, care apare la pacienții ce urmează un tratament bazat pe săruri de argint sau la cei expuși profesional la săruri din acest metal. Această formă, din păcate, cuprinde toate organele. Un alt tip se referă la argiria formă localizată care se instalează după folosirea produselor pe bază de compuși de argint. Nu în ultimul rând, mai există și argiroza, care apare în urma depunerii de săruri de argint la nivel ocular. Pentru a diagnostica boala, medicul va lua o mică probă de țesut de pe piele, această procedură fiind cunoscută sub numele de biopsie cutanată. Ulterior, se va face și examenul histologic, care are rolul de a evidenția prezența de granule de argint, în special la nivelul țesutului conjunctiv. Este important de știut că un miligram este cantitatea normală din acest metal care se găsește în corpul omenesc. Efectul toxic și chiar letal al sărurilor de argint se manifestă la peste 50-500 mg/kgc.

Printre simptome: colorarea tegumentară

Primul simptom care trebuie să vă dea de gândit este colorarea tegumentară. În acel moment trebuie să apelați urgent la ajutorul specialistului, pentru a stabili cauza apariției argiriei. De asemenea, se pot colora și gingiile, sclerele și patul unghial, dar aspect albastru pot avea și splina și ficatul. Fenomenul de intoxicație acută se manifestă prin tulburări digestive, dureri faringiene, gastroenterită, vomă albicioasă care se înnegrește la lumină, materii fecale negre. Hiperpigmentarea apare la început în zonele mai expuse la soare, respectiv frunte, nas și mâini. Există însă și pacienți la care întreaga piele capătă o culoare gri. Complicațiile argiriei cuprind casexie (scădere drastică în greutate), uremie, albuminurie, degenerare grasă a ficatului, rinichilor și cordului, hemoragie, fluiditatea sângelui, bronșita cronică, scăderea coordonării, diminuarea vederii nocturne, alterări ale gustului, afectare vestibulară, paralizia sistemului respirator, epilepsia. Excreția argintului se face în procent mare prin fecale și foarte puțin prin urină.

Boala este ireversibilă

Din nefericire, argiria este o afecțiune ireversibilă, întrucât particulele de argint se depun în glandele sudoripare ale dermului în mod definitiv. Singurele măsuri ce se pot lua sunt cele de evitare a expunerii la soare și ameliorare a aspectului pielii. Astfel, va trebui să folosiți creme de protecție solară, care previn colorarea excesivă la expunerea la soare. Excelente în diminuarea toxicității sărurilor de argint sunt seleniul și sulful. Tratamentele cu hidroquinolonă au capacitatea de a reduce numărul granulelor de argint și a melanocitelor. În acest moment nu există niciun tratament curativ pentru argirie, cercetarea fiind în plin proces. Pe de altă parte însă, terapia cu laser pare a îmbunătăți semnificativ aspectul pielii. Cercetătorii au ajuns la concluzia că un singur tratament cu laserul QS ar putea oferi atât îmbunătățiri imediate, cât și pe termen lung în decolorarea pielii.

Argiria nu este asociată cu cancer, probleme neurologice sau de reproducere

Nu este contagioasă

Pentru a preîntâmpina boala, specialiștii vă sfătuiesc să evitați expunerea directă la argint. De asemenea, persoanele care lucrează cu acest metal e bine să utilizeze îmbrăcăminte de protecție și ochelari. Este recomandabil să se evite utilizarea de medicamente, suplimente și produse cosmetice care conțin argint. Afecțiunea nu este contagioasă, însă de cele mai multe ori bolnavul se izolează de societate, întrucât se instalează anxietatea.