Main menu

header

cotnari wide

686 14 2de Călin Popa şi Sorin Dumitrecu

Zeci de mii de tineri se simt slăbiți la vârste tot mai mici, deși acest lucru era specific, cu numai câteva decenii în urmă, populațiilor îmbătrânite. Fenomenul a intrat în atenția specialiștilor.

Dublează riscul mortalității

Un grup de cercetători scoțieni a observat semnele slăbiciunii, ale mișcărilor lente și ale oboselii la pacienți care aveau numai 37 de ani. Ei au avertizat asupra faptului că fragilitatea asociată îmbătrânirii dublează riscul mortalității în următorii șapte ani ai persoanei, chiar dacă aceasta este un adult de vârstă mijlocie. Afecțiunea a fost definită ca având cel puțin trei dintre următorii indicatori: slăbiciunea, încetineala mișcărilor, pierderea în greutate, scăderea activității fizice și oboseala. Persoanele cu numai unul sau doi dintre acești indicatori au fost considerate ca fiind „prefragile”. Studiul, publicat în „The Lancet Public Health”, a cercetat amănunțit date de la 493.000 de bărbați și femei cu vârsta cuprinsă între 37 și 73 de ani. Datele înregistrate au fost mai apoi examinate de specialiști pentru a determina cine poate fi considerat în pericol. Cei desemnați au fost apoi urmăriți timp de șapte ani, pentru a se stabili riscul decesului lor din cauza afecțiunii. S-a constatat faptul că acest pericol este crescut de două ori în cazul persoanelor de peste 45 de ani, ca și al bărbaților cu vârsta cuprinsă între 37 și 45 de ani.

Fenomenul poate fi reversibil

Frances Mair a declarat că „intervențiile pentru a anula fragilitatea asociată bătrâneții sau de a îmbunătăți starea pacienților s-au concentrat până acum aproape exclusiv pe cei foarte bătrâni. Însă descoperirile noastre indică faptul că este nevoie să ne schimbăm prioritățile pentru a descoperi afecțiunea și a interveni cu mult mai devreme”. Vestea bună este că fenomenul poate fi „întors” cu ușurință. „Deși fragilitatea ar trebui să reprezinte o cauză majoră de îngrijorare atunci când este identificată la persoanele de vârstă mijlocie, ea poate fi reversibilă, mai ales dacă este identificată timpuriu. În lumina recentelor descoperiri, sugerăm ca analizele pentru prezența fragilității să fie incluse în cele de rutină, ajutând astfel la identificarea celor aflați sub risc, pentru a asigura tratarea lor mai sigură”, opinează doctorul Peter Hanlon, coautor al studiului.

Potrivit statisticilor, majoritatea oamenilor consideră că bătrânețea începe la 59 de ani, iar tinerețea se termină la 41 de ani