Main menu

header

cotnari wide

de Călin Popa şi Eduard Popa

Ţigările electronice, echivalente cu o afecţiune cardiacă

Aromele folosite în țigările electronice acționează asupra arterelor ca și cum fumătorul ar avea o afecțiune cardiacă, arată un studiu de dată recentă. Chimicalele respective, care dau arome de scorțișoară, de căpșune sau de banane vaporilor, pot cauza inflamații grave la nivelul arterelor și venelor, în aceeași manieră în care o boală de inimă afectează aceste „conducte” prin care circulă sângele, atrag atenția specialiștii de la Universitatea din Boston. Mai mult, unele dintre aceste arome sunt chiar mai nocive, din perspectiva efectelor, decât cele existente în țigările clasice.

Vitamina D scade riscul de cancer colorectal

Specialiștii de la Școala de Sănătate Publică a Universității Harvard afirmă că un nivel suplimentar de vitamina D are capacitatea de a scădea riscul instalării cancerului colorectal. Astfel, s-a constatat că există o corelație directă între această vitamină, care poate fi procurată direct de la Soare și din carnea de pește gras, și întărirea rezistenței stomacului în fața tumorilor, prin blocarea unei căi de pătrundere a celulelor tumorale. Potrivit specialiștilor, pentru acest efect este nevoie de suplimentarea cantității de vitamina D pe care o absoarbe omul contemporan, cu ajutorul unor suplimente de calitate, verificate riguros.

Religiozitatea prelungeşte viaţa

Psihologii de la Universitatea de Stat din Ohio au ajuns la concluzia că persoanele credincioase trăiesc mai mult și au adus în sprijinul acestei afirmații o serie de date științifice. Astfel, s-a constatat faptul că oamenii religioși sunt mai implicați în comunitate și astfel mai sociabili, ceea ce îi ferește de depresie, sunt mai disciplinați cu rutina zilnică, dormind mai bine, și consumă mult mai puțin alcool, cu efecte benefice din perspectiva unei vieți mai îndelungate și mai sănătoase.

Diabetul de tip II predispune la Parkinson

Una dintre urmările nefaste ale diabetului de tip II poate fi instalarea bolii Parkinson, atrag atenția specialiștii de la University College, din Londra. În urma unui studiu extins la nivel mondial și după analiza cazurilor a 8 milioane de persoane, specialiștii au concluzionat că în cazul diabeticilor, riscul de Parkinson, afecțiune care nu are vindecare, crește cu peste 32%. „Acum putem afirma că există o legătură între cele două afecțiuni. Nu mai rămâne decât să descoperim dacă este o problemă de genetică”, explică expertul Tom Warner.