Main menu

header

de Elena Şerban

- La 25 mai, 250 de doctori oferă consultaţii dermatologice fără plată românilor interesaţi

Medicii dermatologi avertizează că numărul cazurilor de cancer de piele a crescut în ultimii ani. Din acest motiv, la 25 mai, 250 de doctori oferă consultaţii gratuite dermatologice românilor care-şi fac programare în prealabil. Societatea Română de Dermatologie (SRD), împreună cu două companii din domeniul produselor cosmetice, a lansat, cu ocazia Zilei europene a Melanomului (15 mai), campania „O aluniţă îţi poate curma viaţa - un consult ţi-o poate salva”.

Testări şi sfaturi gratuite
Pentru a beneficia de consultaţie gratuită, doritorii trebuie să se programeze în perioada 18-22 mai, la numărul de telefon 0800/800.883, în intervalul orar 8:00-20:00. Pacienţii vor primi, de asemenea, sfaturi despre cum se pot feri de acţiunea nocivă a razelor ultraviolete cu ajutorul produselor de fotoprotecţie şi vor fi consultaţi pentru posibile afecţiuni pigmentare ale pielii (aluniţe).

Numărul pacienţilor, în creştere
Potrivit preşedintelui SRD, numărul pacienţilor cu cancer de piele a crescut, astfel că, în 2006, din cele 784 de persoane care au răspuns campaniei, 24 aveau această boală, în 2007, din 737, 25 sufereau de această boală, iar în 2008, din 2.092 de persoane, boala a fost depistată în cazul a 77 dintre acestea.
Medicii au remarcat pozitiv faptul că a crescut numărul pacienţilor care vin să-şi trateze aluniţele şi să întrebe medicii dermatologi despre produsele de fotoprotecţie. „Până acum câţiva ani, oamenii ajungeau la medic doar când boala era în stadiu metastazic. Din acest motiv asociau aluniţele cu moartea. Acum însă au înţeles că persoanele care au aluniţe trebuie să se prezinte la medic atunci când acestea îşi schimbă culoarea, forma, volumul sau când sunt rupte frecvent”, au explicat medicii.

Dermatologii recomandă prudenţă în expunerea la soare şi aplicarea corectă a unor creme cu factor de protecţie mare

Nu ignoraţi aluniţele!

Reticenţa faţă de aluniţe este înregistrată însă chiar şi în rândul medicilor. „Sunt medici care nu trimit la specialistul dermatolog sau care nu consultă atent aceste aluniţe. De aceea, campania din acest an îşi propune să convingă oamenii să meargă la medicul specialist. Melanomul este cel mai agresiv cancer de piele şi poate duce la deces, el se transformă în metastază relativ rapid şi de aceea prevenţia primară este prima modalitate de a evita o astfel de maladie”, a declarat directorul executiv al SRD, George Sorin Ţipică.