Main menu

header

cotnari wide

681 12 3de Roxana Istudor şi Alexandru Brădescu

Autoritățile americane din domeniul medicamentelor au aprobat prima pastilă digitală, ce are un senzor cu ajutorul căruia cadrele medicale pot ști dacă un pacient a luat tratamentul prescris.

Senzor activat de sucurile gastrice

Un senzor de foarte mici dimensiuni, introdus în pilula prescrisă pentru tratament, transmite un mesaj către un dispozitiv mobil, care, la rândul său, trece informația spre o aplicație cu ajutorul căreia pacienții pot urmări ingestia medicației pe propriul smartphone. Senzorul nu are baterie sau antenă, fiind activat de sucurile gastrice în momentul în care ajunge în stomac. Acestea completează un circuit care se formează cu substanțele în care este învelit senzorul, și astfel este generat un mic impuls electric. Producătorul a lucrat la acest prototip mai mulți ani, unul dintre obstacolele majore care a trebuit surmontat fiind reacția organismului la medicamentele prescrise în anumite boli cărora li se adresează, într-o primă fază, pilula digitală.

Destinată bolnavilor de schizofrenie, de tulburare bipolară și de depresie

Considerată un mare pas înainte în domeniul medical, pilula dotată cu senzor este destinată pacienților cu schizofrenie, cu tulburare bipolară și cu depresie. Sistemul le dă medicilor posibilitatea de a urmări dacă bolnavii își iau tratamentul după program și se consideră că varianta ar putea fi extinsă și în cazul altor afecțiuni. Deși nu a fost demonstrat încă și dacă se îmbunătățește starea pacientului per ansamblu, urmărirea cu exactitate a tratamentului prescris este o componentă majoră, notează „Daily Mail”. „Autoritatea Federală pentru Alimente și Medicamente susține dezvoltarea și utilizarea noii tehnologii și va lucra cu specialiștii și companiile pentru a înțelege cum acționează tehnologia în beneficiul pacienților și al celor care prescriu medicamente”, arată un comunicat al FDA. Cercetătorii estimează că pe viitor aceste pastile cu senzor vor putea fi utilizate și pentru diabet sau pentru boli cardiovasculare.