Main menu

header

668 16 1de Luana Mare

Solistul trupei Leo Iorga & Pacifica a fost diagnosticat în 2011 cu cancer pulmonar. Muzicianul a trecut prin cinci intervenţii chirurgicale, două dintre acestea pe creier, iar la începutul anului 2017 a urmat un tratament revoluţionar la clinica din Cuba, unde i-a fost administrat vaccinul-minune, Cimavax. Acum susţine concerte, se bucură de viaţă, de familie, de tot ce-l înconjoară. Despre cum a fost tratat, cum se simte şi cum i-a schimbat existenţa experienţa din Cuba ne-a vorbit Leo Iorga, într-un interviu plin de speranţă.

„Cancerul nu e pedeapsă de la Dumnezeu”

668 16 2- Cum a fost pentru tine tratamentul cu vaccinul-minune din Cuba?

- Acolo, în Cuba, există doar două vaccinuri omologate pentru cancerul de plămâni. Sunt ajutătoare, nu vindecătoare. Ele susțin organismul, sunt imunomodulatoare şi merg bine cu citostaticele, cu chimioterapia. Mai întâi se întocmeşte un dosar medical şi este trimis la clinică. Medicii de acolo evaluează starea pacientului şi, dacă ei consideră că tratamentul este compatibil, îl vor anunţa că poate urma schema de terapie.

- În afara acestui vaccin mai există şi alt gen de terapie, de dietă?

- Există şi o dietă, cea alcalină, dar medicii de acolo nu impun nimic. Ei doar îţi explică felul în care apare boala în organism, cum funcţionează acesta şi efectele chimice pe care le au produsele pe care le mâncăm. De asemenea, în afara vaccinului, tratamentul se bazează şi pe meditaţie şi rugăciune. Administrarea tratamentului se face în momentul optim din punct de vedere holistic, astral etc. Evoluţia pacientului depinde foarte mult de starea sa psihică, de voinţa de a trăi, iar medicii ţin cont de toate aceste aspecte atunci când evaluează un dosar. Nu acceptă pacienţi fără şansă. Pentru unii, cancerul reprezintă pedeapsă de la Dumnezeu, dramatism, autoînvinovăţire, iar toate astea afectează negativ orice terapie.

„Şocul emoţional produce bolile din organism”

668 16 3- Cum îşi dau seama din dosar de voinţa pacientului, de starea psihică etc.?

- Nu ştiu asta, dar pot spune că şeful clinicii, cel care lucrează în cercetare, este maestru Reiki, bioenergoterapeut şi multe altele. Dar felul în care privesc ei terapiile alternative, medicina alopată diferă mult de terapiile alternative europene.

- Este un amestec de terapii alternative?

- Profesorul care m-a tratat consideră că factorul declanşator este cel emoţional. Toate tratamentele trebuie făcute în conştienţă mentală şi trebuie căutat şocul declanşator. Boala nu e un stigmat. Dacă priveşti lucrurile aşa, că boala ar fi o pedeapsă sau mai ştiu eu ce, atunci şansele de îmbunătăţire a stării sunt mai mici. Eu nici nu consider că am fost bolnav. Acolo, la clinica din Cuba, ei împletesc terapia medicală, administrarea vaccinului, cu diete, cu un anume mod de viaţă. Nu exagerează cu regimurile şi nici nu impun. Inoculează un virus care detectează locul celulei canceroase şi declanşează lupta. Celula canceroasă face parte din corpul nostru în mod obişnuit, dar în anumite condiţii de stres emoţional invadează organismul. Este un tratament care se bazează pe creşterea imunităţii corpului. Profesorul care a lucrat la acest tratament a fost contestat, arestat, dar rezultatele au vorbit de la sine.

„Tratamentele nu sunt avizate la noi, dar românii merg în Cuba”

- Se tratează numai cancerul pulmonar acolo?

- Nu. Este un Centru Internaţional de Sănătate cu mai mult de 15 ani de experienţă, unde lucrează personal medical profesionist specializat în oncologie, dar şi în neuorologie, cardiologie, ortopedie sau stomatologie şi au nişte descoperiri uimitoare. Unele foarte noi. De exemplu, au un remediu care opreşte transmiterea virusului HIV de la mamă la făt, au rezultate în tratamentul piciorului diabetic şi multe altele. Sunt terapii personalizate. În Cuba au multe tratamente pentru multe boli. Sunt tratamente neavizate de Uniunea Europeană sau de Ministerul Sănătăţii din România, dar clienţii din ţara noastră pot merge acolo. Se stabileşte compatibilitatea pentru un tratament, iar ei fac o propunere de terapie. Eu mă lupt de şapte ani cu această boală. Acolo ei fac un turism medical. Locul este ok, însă trebuie ţinut cont că există pacienţi şi că nu trebuie să le dai speranţe false. Acest vaccin nu e un panaceu. Este o medicaţie nouă, imunoterapie. Eu a trebuit să continui cu Cimavax. Nu te duci degeaba acolo.

„Am stat în casa lui Maradona”

- Acest vaccin este compatibil cu chimioterapia, cu citostaticele sau le exclude?

- Merg foarte bine împreună. Vaccinul face în aşa fel încât citostaticele țintesc doar celula canceroasă, nu şi restul organismului. Afectarea colaterală este mai mică în momentul administrării acestui tip de tratament.

- Cum a decurs tratamentul acolo?

- Am fost tratat foarte bine, felul în care s-au purtat, cum a decurs totul. Am stat zece zile în casa în care a stat şi Maradona la dezintoxicare. Contează foarte mult şi factorul psihologic, felul în care te simţi acolo. Este ca un resort, ca o vacanţă, nu ai senzaţia aceea de spital, de boală. Dar trebuie precizat că tratamentele lor au rolul de a prelungi viaţa, de a o îmbunătăţi. Ei nu garantează vindecarea!

„La Timişoara mi s-a spus că sunt Moartea”

- Ai făcut meditaţii, rugăciuni? Ai încercat astfel de terapii complementare?

- Am studiat tehnici japoneze fără să-mi afecteze credinţa în Iisus, care contează enorm. Reiki am făcut şi eu. E o iniţiere de altă natură. Eu cred că rugăciunea e cea mai puternică tehnică. Înainte de operaţia la cap am făcut theta healing. Senseiul meu este un mare profesor de arte marţiale, cu experienţă acumulată în Tibet. Există însă şi încercări nereuşite. Am avut o trăire foarte ciudată la Constelaţii Familiale. M-am dus la o terapeută, care, de altfel, este foarte bună şi foarte frumoasă, la Timişoara, la Constelaţii Familiale. Ne-am întâlnit într-un grup cu multe femei şi eu singurul bărbat. Ne-am aşezat în cerc, iar în dreapta noastră a pus o candelă cu icoana Maicii Domnului. Am nimerit într-un loc unde femeile acelea se trânteau pe jos, făceau în toate felurile. Una dintre ele s-a transformat în maică-mea şi spunea că ea nu m-a iubit niciodată! Când a venit rândul meu a spus că sunt Moartea, şi aici a fost greşeala: Moartea nu poate fi o persoană. Atunci am spus că totul e circ acolo!

- Dar ţii posturile, obişnuieşti să te rogi?

- Postul înseamnă mai mult decât înfrânare de la mâncare. Este o curăţire spirituală. Eu îl iubesc pe Sfântul Nectarie. Am citit despre viaţa sa şi cred că aura credinţei însoţeşte şi moaştele Sfântului. Mai cred că orice sfânt intermediază rugăciunea către Iisus Hristos! Oamenii care au această suferinţă trebuie să caute mai mult iubirea. Sunt câţiva preoţi pe care-i admir: părintele Constantin Necula, Teofil Părăian, preotul Galeriu, pe care l-am cunoscut și care vorbea cu patos despre lumina lui Dumnezeu. Ezoterismul se îndreaptă spre latura luminoasă. Mi-am făcut o teorie: Sfânta Treime o regăsim prin faptul că se referă la om ca spirit, minte, trup. Eu mi-am făcut o retrospectivă după şapte ani. Ţin post uneori, dar nu e zi în care să nu mă gândesc la Dumnezeu.

„Sunt într-un exerciţiu de mântuire”

- Ai cunoscut puterea rugăciunii?

- Am mai participat la o rugăciune ecumenică şi mi s-a părut ceva extraordinar. Erau acolo opt oameni de confesiuni diferite: unul baptist, unul penticostal, unul ortodox, un evreu creştin etc. Toţi s-au rugat pentru mine. Eu am o credinţă foarte puternică în Iisus. A fost ceva special. Un preot, renumit profesor de dogmatică, mi-a spus: „Tu eşti într-un exerciţiu de mântuire!”.

- Care au fost efectele după tratament?

- Trebuie să fac curând o evaluare imagistică, dar ca stare generală sunt ok. Am trecut printr-o gripă grea. Nu au mai existat complicaţii şi este o boală cu care mă lupt de mult. Cimavax este pentru cei care au cancer cu mutaţii genetice, iar Vaxira este pentru cei care nu au mutaţii genetice. Acesta a fost omologat de două luni. Există o perioadă de tratament intensiv, apoi de menţinere, timp în care se administrează mai rar.

„Au refuzat cazul Denisei Manelista”

- Care sunt costurile pentru un astfel de tratament?

- Financiar vorbind, acest tratament este acceptabil dacă ne gândim la raportul calitate-preţ. În opt luni, cât am urmat tratamentul, nu am făcut complicaţii. Este o terapie de un an şi jumătate, pe care am schimbat-o cu altă variantă, conform propunerii venite din Cuba. În cazul meu a costat aproximativ 20.000 de dolari pentru opt luni.

- Ai încercat să o trimiţi la această clinică şi pe Denisa Manelista în ultimele sale luni de viaţă?

- Da, am încercat. Denisa Manelista a avut o catastrofă psihologică acasă. I-am trimis dosarul în Cuba, dar nu era compatibilă cu niciun tratament de la ei, din păcate! I-au refuzat cazul.

„Conflictele şi fricile şi-au spus cuvântul”

- Ai găsit sursa emoţională a bolii?

- Fricile din copilărie. Fricile pentru cei apropiaţi, frica de moarte. Apoi, cât eu am avut două operaţii, colegii m-au şi înlocuit. Impresara mea, Florenţa Marin, s-a ocupat de asta. Apoi, conflictele din trupă. În 1996, când s-a întors Ciuci, a pus condiţia să fiu înlocuit. M-au dat afară. Mă gândeam: ce-oi fi făcut? Toate astea afectează. Apoi, Ciuci m-a dat în judecată. Şi tot ce a urmat de aici. Toate îşi pun amprenta.

„Sunt adeptul teoriilor medicului german Hammer şi ale curentului Noua Medicină Germană, în care se spune că orice boală provine de la un şoc emoţional, iar găsirea acestuia şi vindecarea lui duc la însănătoșirea organismului“

„Am fost nevoit să schimb linia de tratament cu alt imunomodulator“

- Ai folosit în Cuba şi remediul din extras din scorpion albastru?

- Eu am schimbat linia de tratament cu alt imunomodulator. Este o diferenţă între vaccin şi remediul homeopat cu extras din scorpionul albastru. Sunt diferite. Eu iau vaccinul. Acesta pe care-l folosesc nu era omologat când am început eu tratamentul. În prezent, în clinica lor sunt două vaccinuri omologate pentru cancerul de plămâni.

20.000 de dolari a costat tratamentul efectuat de Leo Iorga timp de opt luni la Clinica Pradera

Medicul Nicolae Bănicioiu: „Iau în considerare aceste descoperiri“

Fostul ministru al Sănătăţii, medicul Nicolae Bănicioiu, spune că a auzit despre tratamentele miraculoase din Cuba şi că ar trebui să le acordăm atenţia necesară.

- Aţi ştiut despre aceste tratamente miraculoase împotriva cancerului?

- Am interacţionat cu aceste tipuri de tratamente şi le iau în considerare. Ceea ce au descoperit oamenii de știință cubanezi are în componență un anticorp monoclonal, care inhibă creșterea tumorii. S-a dovedit a fi extrem de eficace în tratamentul tumorilor capului și gâtului, plămânilor, tumori faringiene, creier, tumori ale esofagului și altele. Cimaher sau Nimotuzumab, cum mai este cunoscut, este un anticorp monoclonal uman împotriva receptorului factorului de creștere epidermal EGF-R, care inhibă dezvoltarea tumorii. Acesta este conceput pentru tratamentul gliomului, un tip de cancer care începe în creier. De asemenea, este util și în cancer pancreatic, acesta din urmă fiind unul foarte agresiv. Prin urmare, iau în serios aceste tratamente.

Serul, ca miză a normalizării relaţiilor dintre SUA şi Cuba

Vestea despre ceea ce poate face vaccinul Cimavax a ajuns rapid în Statele Unite ale Americii, Administrația Obama considerând că o colaborare cu specialiștii cubanezi și crearea umăr la umăr a unei terapii anticancer reprezintă o miză suficient de importantă pentru reluarea relațiilor dintre cele două țări. De aceea, subiectul a fost în prim-planul agendei vizitei istorice a fostului președinte al SUA la Havana.

„Promovarea cercetării medicale comune între cele două țări”

668 16 4Deși SUA au reluat relațiile diplomatice cu Cuba în iulie 2015, embargoul comercial și financiar asupra insulei a fost menținut. Dar în 2016, președintele de atunci Barack Obama a făcut demersuri foarte insistente pentru relaxarea unor domenii considerate prioritare de partea americană. S-a pus la punct chiar și un pachet de măsuri regulatorii pentru reluarea rapidă a acestor relații. Întâmplător sau nu, la loc de cinste figurau „promovarea cercetării medicale comune între cele două țări și vânzarea produselor farmaceutice cubaneze pe teritoriul Statelor Unite”, notează „Voice of America”.

Obama aproape s-a pus în genunchi pentru vaccin

Există unele relatări potrivit cărora în cadrul vizitei istorice a fostului lider de la Casa Albă la Havana, Obama ar fi insistat foarte mult, chiar peste rigorile diplomatice, pe lângă președintele Castro să-i ofere tocmai formula vaccinului Cimavax. Rezultatul a fost inițierea rapidă a colaborării dintre Centrul de Imunologie Moleculară care a dezvoltat vaccinul în Cuba și Institutul pentru Cancer „Roswell Park”, cu punctul culminant, debutul testării clinice pe subiecți umani a serului Cimavax în SUA. A fost nevoie totuși de depășirea unor obstacole majore. Cuba nu are o infrastructură de comunicații pusă la punct, iar embargoul a făcut mutarea materialelor dintr-o țară în alta o misiune foarte dificilă. Dar unda verde dată de Administrația Obama a făcut imediat politicienii, firmele și organizațiile neguvernamentale să acorde maximă atenție vaccinului Cimavax. „MEDICC, organizație americană care se ocupă de colaborarea SUA - Cuba pe domeniul medicinei, a publicat un document detaliat despre produs, ca și despre schimbările necesare de reglementare pentru a face această colaborare mult mai eficientă”, notează theatlantic.com.

Silviu Dinu: „Ploua... Pe preşedinte nu l-a aşteptat nimeni la aeroport“

- Este adevărat că aceste cercetări l-au adus pe Obama în Cuba pentru o colaborare?

- Mă aflam în Cuba în 2016, când fostul președinte Barack Obama a făcut vizita oficială. Un moment special, pe care cubanezii l-au tratat fără prea mare importanţă. Era o zi ploioasă şi nu l-a aşteptat nimeni dintre oficialităţi la aeroport, în afara celor din serviciile secrete şi a câtorva reprezentanţi americani veniţi înaintea sa. Au fost câteva emisiuni de satiră pe tema asta. Abia a doua zi, Obama s-a întâlnit cu Raul Castro, fratele lui Fidel. Ar fi vrut o colaborare deschisă pe tema acestor medicamente. Felul cubanezilor de a interacţiona cu lumea din afară este altfel decât în Occident. Nu s-au sinchisit de vizita lui Obama deloc! Unul dintre punctele de discuţie pe care preşedintele american le-a avut pe agenda vizitei sale a fost şi un schimb de cunoştinţe medicale, dar şi aceste vaccinuri. Cimavax, pentru cancerul pulmonar, este în teste încă din 2011 la americani, care îl au în studii clinice. Obama a pus mare accent pe acest interschimb de cunoştinţe în domeniul medical.