de Roxana Istudor şi Alexandru Brădescu

Rezistența la antibiotice, mai precis capacitatea unor bacterii de a supravieţui și de a se multiplica în prezența unui antibiotic, atinge proporții periculoase în toate regiunile lumii. În fiecare zi, noi mecanisme de rezistență apar și se propagă pe scară mondială, compromițând capacitatea medicilor de a trata infecțiile cel mai comune.

„Glonțul magic” care să țintească selectiv microbii

Contrar unei păreri generalizate potrivit căreia antibioticele sunt o invenție relativ recentă, s-au descoperit urme de tetraciclină, de pildă, în rămășițe omenești din perioada 350-550 î.Hr., arată o lucrare publicată de Biblioteca Națională de Medicină a Institutului Național de Sănătate din SUA. Timp de secole, ceea ce denumim astăzi antibiotic a fost procurat organismului prin dietă, adevărata „eră a antibioticelor” debutând oficial odată cu descoperirea legată de numele lui Alexander Fleming și al lui Paul Ehrlich, cel care a imaginat administrarea acestora sub formă de „glonț magic” care să țintească selectiv doar microbii cauzatori de boli. Așa apărea, la începutul secolului al XX-lea, remediul împotriva unei boli care făcea ravagii în acele vremuri: sifilisul. În ciuda numeroaselor efecte adverse, a rămas cel mai prescris medicament până în 1940, când era înlocuit de penicilină. În mod uimitor, felul în care acționează acest medicament vechi de peste un secol este în continuare o enigmă.

„Cursă a înarmării” între om și bacterii

Cercetările și testările care au pornit de la ideea medicamentelor antimicrobiene s-au extins cu repeziciune și pe scară largă. Descoperirea lui Fleming, penicilina, inventată întâmplător din proprietățile antibacteriene ale mucegaiului, cucerea lumea începând cu 1940 și intra în producție de masă în 1945. Iar în 1943, doctorul american de origine ucraineană Selman Waksman a anunţat descoperirea streptomicinei, primul antibiotic împotriva tuberculozei. În 1952, a primit pentru asta Premiul Nobel. Tot Waksman este cel care a introdus termenul de „antibiotic”, cu sensul de „împotriva vieţii” („anti” şi „bios”). După succesul pe care l-a înregistrat penicilina, oamenii de ştiinţă au continuat descoperirea de noi antibiotice. Au încercat să găsească un mijloc de a distruge bacteriile care deveniseră rezistente la penicilină. Au făcut acest lucru prin modificarea chimică a penicilinei, obţinând derivaţi, precum ampicilina. Între anii 1950 şi 1960 au fost descoperite cele mai multe clase de antibiotice. Deşi părea că aceste medicamente câştigau teren în faţa bolilor infecţioase, bacteriile dobândeau rezistenţă, fiind nevoie de noi tratamente. Deceniu cu deceniu, înfrângerea acestei rezistențe în paralel cu mișcările de adaptare ale microorganismelor care cauzează infecții a ajuns să semene cu o „cursă a înarmării” între om și microbi.

Industria farmaceutică a rămas pe loc

Antibioticele au contat enorm în istoria umanității. Înainte de descoperirea acestor mici molecule miraculoase, acum aproape 100 de ani, viața era mai scurtă cu aproximativ 10 ani. La începutul secolului al XX-lea, o persoană din trei murea din cauza unei infecții bacteriene; astăzi, asemenea infecții nu mai sunt prezente printre principalele zece cauze de deces în nicio țară dezvoltată. În paralel însă, în timp ce bacteriile au continuat să lupte cu antibioticele, devenind de-a lungul anilor din ce în ce mai rezistente, industria farmaceutică s-a mulțumit cu succesele obținute și nu a mai continuat activitatea de cercetare în același ritm. Unele laboratoare care își dedicau munca pentru cercetarea bolilor infecțioase chiar s-au desființat. Deși noi antibiotice sunt totuși în curs de dezvoltate, niciunul dintre ele nu este considerat eficace contra formelor cel mai periculoase ale bacteriilor rezistente.

Maladii banale ar putea redeveni mortale

De peste 20 de ani, autoritățile sanitare din întreaga lume sunt în alertă. Tulpini rezistente ale bacteriilor continuă să se înmulțească, iar rezistența la antibiotice a devenit o problemă globală, care constituie astăzi cea mai mare amenințare la adresa sănătății mondiale și este accelerată de utilizarea abuzivă și excesivă a antibioticelor atât la om, cât și la animale. Aceasta antrenează o creștere a cheltuielilor medicale și a mortalității - în Uniunea Europeană se estimează că bacteriile farmacorezistente sunt responsabile, în fiecare an, de aproximativ 25.000 de decese.

În țările unde antibioticele se eliberează fără prescripție medicală, apariția și propagarea acestei rezistențe sunt mult mai flagrante. Astfel, încă din anii ’90 s-a constatat că, la nivel mondial, 50% dintre antibiotice erau folosite de medicina veterinară. Animalele devin astfel purtătoare de bacterii rezistente, la fel şi legumele care pot fi contaminate - lucru care duce la infectarea directă a omului cu bacterii rezistente. Sunt specialiști care consideră că, dacă nu vom reacționa imediat, vom intra în curând într-o eră postantibiotice, în care infecțiile comune și traumatismele minore ar putea redeveni mortale.

Dacă în 2017 existau, la nivel global, 700.000 de decese cauzate de rezistenţa la antibiotice, în 2050 numărul lor va ajunge la 10 milioane în toată lumea

Sfaturile specialiştilor

Fiecare persoană poate reduce, prin acțiune proprie, impactul acestei rezistențe la antibiotice prin câteva reguli simple:

• tratamentul cu antibiotic nu trebuie întrerupt, chiar dacă vă simțiţi mai bine după câteva doze;
• să nu apelaţi la antibioticele rămase de la o rețetă anterioară pentru o afecțiune nouă, deoarece acea afecțiune poate fi generată de o altă bacterie;
• să nu „împrumutaţi” altor persoane antibioticele care v-au fost prescrise dumneavoastră, chiar dacă persoana respectivă pare să aibă aceleași simptome ca şi dumneavoastră;
• să nu administraţi antibiotice în cazul infecțiilor virale, asupra cărora acestea nu au niciun efect, însă pot contribui la creșterea rezistenței organismului la acel antibiotic;
• nu este recomandată administrarea de antibiotice cu spectru larg în detrimentul antibioticelor-țintă atunci când aveţi de a face cu un diagnostic precis.