de Luana Mare şi Daniel Alexandrescu
Dacă v-aţi întors din străinătate cu simptomele unei boli infecţioase, puteţi fi tratat ca în filmele SF, într-un pavilion special al Spitalului „Matei Balş” din Capitală, unde este posibilă depistarea virusurilor în numai două ore; cu condiţia ca medicul să aibă în vedere un diagnostic pentru care să se poată face testările de laborator. Până acum, aceste investigaţii durau până la câteva săptămâni, timp în care putea interveni chiar decesul pacientului. Despre toate acestea, considerate ca fiind cele mai sigure laboratoare de cercetare microbiologică şi tehnică din Europa Centrală şi de Sud-Est, ne-a vorbit doctor Adrian Streinu-Cercel (medalion), directorul Institutului „Profesor Matei Balş”.
„Ţânţarii nu mai ştiu de graniţă”
- Ce reprezintă aceste laboratoare, cele mai sigure din Europa Centrală şi de Sud-Est?
- Noi am pus pe picioare un proiect pentru nişte laboratoare cu nivel maxim de siguranţă biologică, 3 şi, respectiv, 4, în ideea că odată cu deschiderea graniţelor circulaţia microorganismelor nu mai are niciun fel de stavilă. Când era pe vremea comuniştilor, graniţele erau închise, circulaţia era mult redusă şi, ca atare, cazurile de import erau rare.
- Care sunt importurile în boli infecţioase?
- Importăm de la virusul Chikungunya, de origine africană, la rotavirusuri, Ebola, Marburg, Lassa, Zika, importăm boli cu componentă hemoragică, de toate. Nici ţânţarii nu mai ştiu de graniţă, pentru că se urcă şi ei în avion, iar când au ieşit aduc exact toată încărcătura microbiană pe care o au din locul de unde au plecat, din ţările calde. Ca atare, microorganismele şi-au pierdut regionalizarea. Iar dacă ne uităm la ce se întâmplă pe aeroporturile din România şi pe cele internaţionale şi la câte porţi de intrare există în ţară, avem obligaţia să ne luăm măsuri de prevedere pentru a identifica rapid cazul princeps de îmbolnăvire. Dacă pierdem cazul princeps, atunci riscăm să apară mici focare. În acest laborator avem posibilitatea să identificăm cam tot ce se cunoaşte în momentul de faţă pe teritoriul planetei noastre. Multe sunt tehnologii dezvoltate „in house”, adică ştim patternul respectiv din punct de vedere genetic şi putem să-l copiem şi să-l transformăm apoi în teste, în aşa fel încât să-i aplicăm pacientului exact ce are nevoie într-un timp de intervenţie foarte scurt.
„Am avut de curând alertă de febră hemoragică”
- Colaboraţi cu alte centre de acest gen din afara ţării?
- Facem parte dintr-o reţea internaţională, unde se realizează schimb de informaţii. Multe date sunt adresate la ECDC (Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor), dar suntem în relaţii foarte bune şi cu CDC Atlanta (Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor) şi, în acest context, am beneficiat de primeri iniţiali chiar când a fost în 2009 virusul pandemic gripal, prin aceste organisme internaţionale. Primeri reprezintă acea porţiune care este specifică virusurilor şi pe care o putem copia până ca să o pregătească singur cercetătorul. Aşa poţi face testul în următoarea jumătate de oră. Altfel, trebuie să pierzi o zi, două, trei ca să faci aşa ceva.
- Când a fost cel mai recent caz şi ce a fost?
- Am avut o alertă recent. Un pacient care a fost în afara graniţelor, în Asia de Sud, a stat acolo internat o săptămână, apoi a venit în România şi s-a dus la el acasă, undeva în Ardeal, a mai stat o săptămână şi a ajuns la spital. De febră hemoragică se moare, este ceva ultrasever. Când se ajunge la stadiul hemoragic este cu risc mare de deces, dar şi de contagiozitate şi pentru cadrul medical. Am dat imediat avizul de transfer, a fost primit, izolat, testat, până la prânz aveam toate informările posibile. Pacientul avea o cu totul altă patologie, una hematologică, ce n-avea legătură cu patologia infecţioasă. Dar asta înseamnă viteză de reacţie. Dacă ar fi fost boala, atunci se impunea un sistem de carantină, de izolare preventivă, de stabilire a contacţilor. Dacă nu ar fi fost acest laborator ar fi durat enorm ca să vezi ce este. Cu săptămânile.
„Colegii sunt foarte bine antrenaţi, ştiu să lucreze în costume de siguranţă”
- De când aţi visat la acest proiect?
- Am început să ne gândim la acest proiect de pe vremea virusului de gripă aviară. Până n-a venit alerta Ebola nu s-a aprobat proiectul, iar acum este operaţional complet. Noi nu am avut boala asta în ţară şi sperăm să nu avem vreodată. Am avut însă cinci alerte de Ebola care s-au transformat apoi în malarie hemoragică. Colegii sunt foarte bine antrenaţi, ştiu să lucreze în costume de siguranţă. Prima regulă este să te asiguri că personalul nu se îmbolnăveşte.
- Ce alte pericole de boli grave ne pândesc?
- De exemplu, Zika. Atunci când intră într-o ţară se transformă într-o boală cu transmitere sexuală. Deci, iniţial este înţepătura de ţânţar, primul pacient face boala, pe care o transmite apoi pe cale sexuală. Prezintă febră, dureri musculare, erupţie... Contextul de bază este cel epidemiologic. De unde a venit, cât a stat, în ce condiţii a locuit în aria respectivă, care a fost potenţialul contact cu ţânţarul. Se pot depista... în câteva ore. Cu o singură condiţie: să te gândeşti la diagnostic. Noi facem probe ca să ne confirmăm diagnosticul, nu facem probe ca să le găsim. Ăsta trebuie să fie conceptul de bază şi asta trebuie să facă toţi doctorii. Acum, ţinând cont de modificarea mentalităţii din lumea medicală, sunt numeroase atitudini care converg către a face cât mai multe analize, ca să fiu eu sigur că am acoperit toate ariile potenţiale. Aici este un loc unde cercetarea reprezintă aproape 30% din activitate, şi abordarea pacientului este cu totul alta. Când nu-l rezolvăm pe pacient cu mijloace obişnuite apelăm la mijloace de cercetare.
„Se decontaminează chimic“
- Ce reprezintă laboratoare de biosiguranţă 3 şi 4?
- Cele două sisteme de siguranţă funcţionează cu presiune pozitivă şi negativă, adică pe coridorul centrului va exista o presiune mai mare a aerului, pentru ca, atunci când se deschide uşa salonului, aerul contaminat să nu iasă pe hol. Sistemul de biosiguranţă 4 este destinat virusurilor extrem de contagioase. Este un sistem în care nu intră şi nu iese nimic. Este folosit în cazul persoanelor aflate în situaţii extreme. Vorbim despre cazuri extraordinar de grave, cum ar fi febra hemoragică. Sunt cazuri de carantină obligatorie, toţi cei care lucrează cu el o fac de afară sau intră cu un costum special, urmează un anumit traseu şi la ieşire are loc o decontaminare chimică. Acolo, pacientul este izolat, aparatele se mişcă în jurul său. Aerul care iese din aceste zone trece prin filtre speciale de decontaminare, şi abia apoi este împins afară, prin tavanul clădirii. Aprovizionarea cu apă a centrului se face separat, nefiind legată la sistemul comun de alimentare. Apa folosită în laboratoare va fi transportată în containere, după care este colectată de o firmă specializată în decontaminare.