Main menu

header

639 15 1de Roxana Istudor

Deși controlul membrelor artificiale cu ajutorul minții este o procedură care „a spart gheața” cu ceva timp în urmă, abia recent s-au făcut pași importanți înainte pe drumul ajutorării persoanelor care au suferit amputări sau paralizii.

Implant în zona creierului care răspunde de intenția de mișcare

Țelul de a lega creierul uman de protezele pentru membre pare mai aproape ca niciodată. Până acum, aceste implanturi care să-i ajute pe cei afectați să miște protezele de mâini sau de picioare nu au înregistrat prea mare succes, întrucât bolnavii trebuiau să gândească fiecare mișcare implicată în acest proces (deschide mâna, închide mâna etc.). Dar în prezent se desfășoară cercetări extinse pentru a se putea monta un implant exact în zona creierului care răspunde de intenția de mișcare. Acest aspect va permite pacienților să ghideze cu destulă fluiditate o astfel de proteză robotică. „Cred că noul dispozitiv va avea un impact major asupra bolnavilor”, afirmă Michael Roizen, director al Clinicii Institutului „Wellness”, din Cleveland.

Acțiune asupra unei interfețe computerizate

639 15 2Potrivit LiveScience.com, tehnologia va permite în scurt timp celor cu membre artificiale o mai mare mobilitate „naturală” și un control sporit asupra protezelor. Deocamdată, datorită unui proces bazat pe robotică, scanării 3D, algoritmilor de recunoaștere a tiparului și a unui nou tip de chirurgie neurală, este posibil controlul protezelor în același timp dacă pacientul se gândește la mișcarea lor. Mintea și mușchii utilizatorului trebuie învățate să ofere control asupra unei interfețe computerizate de la nivelul creierului prin folosirea unui algoritm de recunoaștere. „Cred că e doar începutul. E ca în primele zile de existență ale internetului. Există mult potențial, iar noi ne aflăm abia la început. Cred că următorii cinci până la zece ani vor fi plini de dezvoltări științifice în această direcție”, consideră cercetătorul Michael McLoughlin.

Pacienții „simt” cu membrele robotice

O echipă de cercetători de la Universitatea „Case Western Reserve”, din SUA, a creat o tehnologie prin care cei cu proteze robotice pot „simți” dacă ceea ce țin în mâna artificială este cald sau rece, moale sau tare, prin intermediul unor impulsuri electrice. Mai mult, s-a dobândit prin tehnologie posibilitatea ca persoanele cu astfel de membre bionice să fie capabile să-și lege șireturile, să taie un fruct sau să țină o ceașcă cu cafea, arată nhabitat.com. Acest sistem, care va deveni disponibil pentru publicul larg în câțiva ani, este considerat de specialiști un mare pas înainte. „Atunci când pacienții văd proteza atingând un obiect și în același timp au o senzație de atingere, proteza nu mai este un corp străin, ci parte a corpului lor”, explică specialistul Dustin Tyler, șeful proiectului de execuție. De asemenea, recent, specialiștii din Newcastle, Marea Britanie, au anunțat dezvoltarea membrului artificial care „vede”, având capacitatea de a acționa fără un gând anterior, exact ca o mână naturală, anunță sciencedaily.com.

„Cred că următorii cinci până la zece ani vor fi plini de dezvoltări științifice în această direcție“ (Michael McLoughlin, cercetător)