Main menu

header

de Roxana Istudor şi Alexandru Filcu

Utilizarea reţelelor sociale, predispoziţie genetică

Cercetătorii de la Universitatea Kent, din SUA, au realizat un studiu prin care lansează ipoteza că socializarea la care sunt predispuși oamenii este, de fapt, de natură genetică. Din datele analizate de specialiști a reieșit faptul că două treimi dintre motivațiile în urma cărora oamenii folosesc rețelele de socializare pot fi atribuite unei predispoziții genetice. „Nu este vorba despre existența unei gene speciale a socializării, ci despre faptul că variațiile genetice cunoscute pot fi extinse spre acest domeniu”, se arată într-un comunicat al instituției.

Încrederea în medic acţionează ca un calmant

Specialiștii de la Colegiul de Artă și Știință al Universității din Miami au lansat ipoteza, generată de concluziile unui studiu, potrivit căreia relația medic-pacient poate determina gradul în care se manifestă durerea în cazul celui din urmă. „Sentimentele dintre cei doi influențează gradul de durere”, arată doctor Elizabeth Losin, autor al cercetării. Mai exact, cu cât familiaritatea și încrederea în medic sunt mai mari, cu atât pacientul poate resimți o micșorare a durerii (care are și o componentă psihologică).

Relaţionarea succes-bani generează anxietate

Un salariu mare sau o primă sunt motive de sporire a încrederii în propria persoană, dar stabilirea în minte a unei relații de dependență între succes și bani este cale sigură spre anxietate, apreciază cercetătorii de la Universitatea Buffalo, din SUA. Un studiu derulat pe această temă a generat concluzia că această relaționare, combinată cu comparația cu alții, duce, de asemenea, la stres crescut. „Oamenii tind să minimalizeze efectele serioase ale legării propriei identități de scopurile financiare”, afirmă psihologul Lora Park.

Tratamentele pentru infertilitate, legate de cancer la copii

Fertilizarea in vitro a ajutat nenumărate femei să aibă copii, dar un studiu de dată recentă atrage atenția că tratamentele de fertilitate prezintă un risc crescut pentru ca viitorii bebeluși să dezvolte cancer, arată publicația „American Journal of Obstetrics&Gynecology”. Cercetătorii de la Universitatea „Ben Gurion”, din Israel, au analizat 242.000 de copii născuți între 1991 şi 2013 și au observat că în cazul în care s-au constatat tumori, acestea s-au dezvoltat în mai mare măsură la cei concepuți prin fertilizare decât la ceilalți.

Camerele furiei eliberează de stres

O companie din Atlanta a înființat așa-numite „camere ale furiei”, în care doritorii de a se elibera de stres prin distrugere pot demola orice doresc, contra cost, arată CNN. Odată ajunși aici, nervoșii vizitatori se înarmează cu un instrument, dau drumul la muzica preferată și se pun pe distrus orice în jur. „Este oricum mai bine să fie spart un televizor decât un nas”, afirmă Amit Sood, profesor de medicină la Mayo Clinic, în sprijinul ideii că aceste spații eliberează de stresul care poate degenera în violență.