Main menu

header

628 14 2de Roxana Istudor

Salonul de Inventică de la Geneva a reprezentat un dublu succes pentru cercetătorii români din Timișoara: medalia de aur pentru un unguent pe bază de extract de maghiran și scoarță de mesteacăn, pentru combaterea infecțiilor cauzate de stafilococul auriu, dar și un gel împotriva râiei, ce poate fi folosit atât la câini, cât și la om.

Acțiune mai bună decât a anitibioticelor

Infecțiile de piele provocate de stafilococul auriu pot fi acum combătute eficient cu ajutorul unui unguent 100% natural. Potrivit specialiștilor, extrasul de maghiran combate eficient bacteriile, iar coaja de mesteacăn are și efect antiinflamator. „În momentul de față, pe piața produselor fitofarmaceutice nu se găsește un produs care să conțină compuși naturali bioactivi pe bază de mesteacăn și de maghiran. Studiile sau testele biologice pe care le-am efectuat au demonstrat faptul că au acțiune mai mare decât a anitibioticelor folosite cu această destinație”, explică Georgeta Pop, profesor la Facultatea de Agri- cultură a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara (USAMVBT).

Gel cu miere și propolis pentru tratarea demodicozei

Un alt preparat premiat cu aur la Geneva este gelul pentru tratamentul demodicozei, ce poate fi folosit împotriva râiei atât pe câini, cât și pe oameni. „Nu facem decât să schimbăm mediul în care trăiește acest parazit, îl schimbăm în defavoarea lui, astfel încât, schimbându-i viața, schimbându-i mediul în care trăiește, îl anulăm”, afirmă Narcisa Mederle, profesor în cadrul Facultății de Medicină Veterinară a USAMVBT. Gelul este realizat din ingrediente naturale, precum mierea și propolisul, și nu afectează pielea. „Pe piață se urmărește, la ora actuală, folosirea unor produse ecologice. Aceasta este și tendința în medicină, nu doar în cea veterinară, ci și în cea umană”, explică Gheorghe Dărăbuș, profesor la Facultatea de Medicină Veterinară a universității timișorene.

Ambele invenții românești premiate cu aur la Geneva sunt în curs de brevetare, iar cercetătorii speră ca ele să ajungă pe rafturile farmaciilor într-un viitor nu foarte îndepărtat