Main menu

header

582 14 1de Raluca Grințescu

Deşi nu ne gândim prea des la acest aspect, oja de unghii poate afecta şi ea sănătatea corpului. Potrivit studiilor, majoritatea brandurilor de ojă sunt mai periculoase decât ați crede.

Unele conţin trifenil fosfat, un produs chimic periculos

Cercetătorii au examinat de curând un grup de 24 de femei pentru măsurarea cantităţii de toxine din corp. În cadrul studiului s-au depistat urme de toxine la fiecare dintre femeile testate. Iar sursa toxinelor a fost una singură: oja pentru unghii. La zece ore după aplicarea ojei pe unghii, fiecare dintre participante a fost depistată cu intoxicaţie cu trifenil fosfat! Într-un studiu de verificare a rezultatelor, acelaşi grup de cercetători a verificat zece tipuri diferite de ojă şi a depistat că opt dintre ele conţineau acest produs chimic periculos, trifenil fosfat. Iar două dintre acestea opt nu au precizat pe etichetă existenţa acestei substanţe în compoziţia ojei.

Afectează aparatul reproducător şi dezvoltarea corporală

Cel mai mare pericol al trifenilului fosfat (TPHP) este acela că dereglează sistemul endocrin. Cercetătorul principal al studiului, doctor Heather Stapleton, avertizează: „Există tot mai multe dovezi că TPHP afectează producţia de hormoni, metabolismul, sistemul reproducător şi dezvoltarea corporală.” Pericolul este cu atât mai mare pentru fetele tinere care îşi vopsesc zilnic unghiile cu ojă, având în vedere cât de important este echilibrul hormonal la vârsta adolescenţei şi tinereţii. Dar TPHP este dăunător pentru oricare dintre noi. Trifenilul este simultan: neurotoxină (afectează creşterea şi dezvoltarea corporală), toxină endocrină, toxină reproducătoare, un iritant şi un alergen pentru piele.

Alte riscuri

  • Formaldehida este un carcinogen binecunoscut, solubil atât în apă, cât şi în aer. Expunerea la acest produs chimic poate genera simptome precum iritaţii ale gâtului, astm şi respiraţie îngreunată. Persoanele care suferă de boli cronice sunt cel mai sensibile la intoxicarea cu formaldehidă;
  • Toluen - acest produs chimic împiedică dezvoltarea copiilor (iar unele teste au depistat existenţa sa chiar şi în laptele de la sân!). În plus, poate irita pielea la contactul direct;
  • Dibutil ftalat - unele mărci de ojă înlocuiesc TPHP-ul cu acest tip de ftalat la fel de periculos. Şi acesta poate produce dezechilibre hormonale şi tulburări ale sistemului reproducător.

Oja pentru unghii dereglează sistemul hormonal

Din fericire, există o serie de producători care s-au sesizat în urma gradului mare de toxicitate depistat pentru produsele de ojă obişnuite şi au început să producă alternative naturale, care pot fi folosite fără niciun risc. Acestea se pot găsi destul de uşor, trebuie doar să căutați. Manichiura şi pedichiura sunt un mijloc de expresie distractiv, care nu ar trebui să implice niciun fel de riscuri de sănătate. Ca să evitați expunerea la chimicale periculoase, alegeți, aşadar, variante naturale. Sunt tot mai multe pe piaţă şi nici nu sunt foarte scumpe!

Aproximativ 20% dintre ojele existente pe piaţă conțin un produs chimic periculos, fără să atragă atenţia asupra acestui lucru