În mijlocul Capitalei, ascunsă parcă de ochii curioşilor, Mănăstirea „Radu Vodă” ascunde o comoară de pictură, arhitectură românească, dar mai ales multă şi nepreţuită sfinţenie. Un monument ridicat în numele Sfintei Troiţe, avându-l alături pe Sfântul Nectarie, binecunoscut în toată lumea pentru minunile săvârşite.
Primul ctitor, Alexandru Voievod
Ridicată „spre slava lui Dumnezeu în numele Sfintei Troiţe”, începuturile mănăstirii se situează în veacul al XVI-lea. Astfel, primul ctitor, Alexandru Voievod, începe să zidească biserica în 1568, pe ruinele alteia mai vechi, ca apoi, în 1595, turcii lui Sinan Paşa să ardă tot. Rezidită între anii 1614 şi 1645 de Radu Voievod, mănăstirea poartă de atunci numele marelui conducător. Un document din 1586 ne spune că pentru a avea bani de reconstrucţie: „Domnul a vândut pe timp de un an vama de sare de la Ocnele Telega şi Ghiţişoara, cu care bani a făcut chiliile bisericii”. La rândul lui, Sinan Paşa, vrând să transforme ţara în paşalâc turcesc, fortifică Mănăstirea şi zidul cimitirului, întărindu-le cu pământ şi cu trunchiuri de stejar.
Între vetrele monahale din ţară ce îşi serbează hramul de Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie, se numără şi mănăstirea din satul Banloc, comuna Partoş, judeţul Timiş. 
Sfânta Maria, Fecioara zămislită prin rugăciuni şi post
„Naşterea ta de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, şi, dezlegând blestemul, a dat binecuvântare şi, stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică…”, spune sugestiv troparul (n.r. - scurtă cântare bisericească de laudă) naşterii Sfintei Fecioare Maria.
Ioachim şi Ana, părinţii Împărătesei Îngerilor, celebraţi la 9 septembrie
Naşterea Maicii Domnului sau „Sfânta Maria cea Mică”, cum se zice în popor, este considerată de Părinţii Bisericii drept momentul istoric în care a început practic mântuirea neamului omenesc din robia păcatului strămoşesc. La 8 septembrie nu prăznuim naşterea vreunui sfânt, ci a celei mai sfinte dintre sfinţi, Naşterea Împărătesei Îngerilor. Sfintele Evanghelii nu au prea multe referiri despre naşterea şi viaţa Sfintei Fecioare.
Din scrierile apocrife şi din tradiţie aflăm că Ioachim şi Ana, originari din Nazaretul Galileii, ajunşi la o vârstă înaintată, se rugau la Dumnezeu neîncetat, cu inima sfâşiată, pentru a avea şi ei un urmaş. Tot atunci era credinţa la evrei că toţi cei căsătoriţi, care nu aveau copii, erau oameni nevrednici, iar din acest motiv Ioachim şi Ana erau defăimaţi şi li se refuzau jertfele aduse la Templu. Deşi cei doi se rugau fără încetare să aibă un prunc, rugăminţile nu le-au fost ascultate. Gândindu-se cum să capete încrederea lui Dumnezeu, Ioachim s-a retras în pustiu şi s-a rugat timp de 40 de zile. Între timp, Ana a făgăduit Domnului că, dacă îi va dărui un fiu, îl va da să slujească în biserică…
La 1.700 metri altitudine, în inima Bucovinei, unde zăpada poposeşte opt luni pe an, trei călugări sunt mai aproape de ceruri. Aici, la Schitul „Petru şi Pavel”, găseşti mireasmă nefăţarnică, credinţă muncită în genunchi şi căznită în posturi, împletită cu miros de tămâie. Aici, sfinţenia e dulce şi încă se mănâncă pe pâine.
În liniştea Bucovinei...
Bucovina e un loc aparte. Aer tare şi rugăciuni cum nu vei auzi nicicând în altă parte şi fresce demne de orice muzeu al lumii moderne. Aici oamenii îl au pe Dumnezeu în case, purtându-l cu sine în orice loc s-ar afla. În creierul munţilor, după ce urci o cărăruie ce pare mai degrabă o scară către Dumnezeu, liniştindu-se brusc în faţa turlei Schitului „Petru şi Pavel”, vezi dragostea lui Dumnezeu.
Situată într-un peisaj de vis, la poale de deal, la 6 km de Băile Govora şi la doar 18 km de Râmnicu-Vâlcea, Mănăstirea Govora oferă celor care îi trec pragul privilegiul de a respira aerul spiritual şi liniştea pe care le are acest lăcaş vechi de cult. Este un monument arhitectonic medieval de o rară frumuseţe, ridicat parţial în secolele al XIV-lea şi al XV-lea, sub domnia lui Vlad Dracul, fiind astfel şi una dintre cele mai vechi mănăstiri din Ţara Românească. Numele de Govora vine de la cuvântul rusesc „gavari” („a vorbi” sau „murmur de izvor”).
Trecut zbuciumat
Intrarea în incinta complexului monahal se face pe sub turnul clopotniţei, etajat pe patru niveluri, înalt de 15 metri, şi ale cărui ziduri sunt groase de aproape doi metri. Curtea mănăstirii este construită sub formă de fortăreaţă, având pe laturi chiliile, anexele şi zidul. Trecutul acestei mănăstiri este plin de evenimente, unele nu tocmai plăcute. Boierul Albu cel Mare a pustiit-o în vremea domniei lui Vlad Ţepeş (1448-1476), aşa încât mănăstirea a fost refăcută de Vlad Călugărul şi de Radu cel Mare între anii 1492 şi 1496. Matei Basarab a reparat-o în întregime la 1640. Tot el a instalat aici tiparniţa pe care i-o dăruise, la cererea sa, cu meşteri cu tot, mitropolitul cărturar Petru Movilă de la Kiev. Mai târziu, Constantin Brâncoveanu, prin stareţul Paisie, a renovat şi completat incinta cu clopotniţa şi cu clădirile de pe latura stângă şi de nord. Aflăm din istoricul mănăstirii că trapeza i-a fost adăugată abia în 1775.