Main menu

header

O temă medievală, în pictură şi manuscrise Fecioara Maria citind

906 22 1de Simona Lazăr

În arta religioasă occidentală - și mai cu seamă în Evul Mediu Timpuriu și în perioada renascentistă - tema Fecioarei Maria citind este una abordată destul de des de către pictori. În cadrul acestei teme decelăm, însă, mai multe modalități de abordare, fiind reprezentate momente diferite din viața acesteia, de la Fecioara copilă, la Bunavestire, până la mama care își crește Pruncul în spiritul celor cuprinse în Cartea Sfântă. „Cartea” însăși are locuri diferite în economia tabloului, uneori este chiar sub formă de carte, alteori de manuscris miniat, de incunabul și, câteodată, apare ca sul (pergament), așa cum era Tora (textul sfânt al evreilor) în timpul vieții Sfintei Maria.

Read more: O temă medievală, în pictură şi manuscrise Fecioara Maria citind

Locul ales de Dumnezeu pe pământ Altarul

905 22 1de Florin Copil

Toate marile religii ale lumii au un loc anume unde aduc daruri și sacrificii: altarul. Este locul special unde oamenii se închină, se roagă și mulțumesc Divinității. La o primă vedere poate părea ceva mistic, învechit, un „opiu” pentru mințile neștiutoare. Vom vedea câteva dovezi că lucrurile sunt de o importanță mult mai mare în viața omului. Altarul este locul unde credincioșii au avut contact direct cu Dumnezeu în diverse forme: foc, glas, chip de înger. Numit uneori și „jertfelnic”, lupta pentru valoarea morală și spirituală a acestui loc sfânt și sfințit devine tot mai aprigă în societatea modernă. În mai multe locuri în Biblie se spune despre altar că este „al meu” (al lui Dumnezeu) sau „masa dinaintea Domnului”. Părintele Stăniloae afirma că „la Dumnezeu se intră în stare de jertfă”, adică prin jertfa oferită de tine sau prin propriul sacrificiu. Aceasta este ca un dar de împăcare cu Cel de Sus pentru ascultarea rugăciunilor sau ca mulțumire.

Read more: Locul ales de Dumnezeu pe pământ Altarul

La 14 octombrie este prăznuită ocrotitoarea Moldovei, Sfânta Vineri Icoane româneşti ale Cuvioasei Parascheva

904 22 1de Simona Lazăr

La 14 octombrie, lumea creștină răsăriteană o prăznuiește pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. La noi, în România, praznicul acesta se numără printre cele mai mari ale toamnei, iar la Iași, unde se află moaștele sfintei, an de an are loc un pelerinaj comparabil, poate, doar cu cel de la București, la racla Sfântului Dimitrie, ocrotitorul Capitalei. Să amintim, în treacăt, și faptul că, la 14 octombrie, credincioșii care nu ajung în Moldova se pot ruga la racla cu părticele din moaștele sfintei, la Biserica Sfânta Vineri Nouă (cu hramul cuvioasei) de pe Bulevardul Titulescu. Nu întâmplător are, de altfel, acest nume, pentru că în popor Sfântei Parascheva i se spune și „Sfânta Vineri”!

Read more: La 14 octombrie este prăznuită ocrotitoarea Moldovei, Sfânta Vineri Icoane româneşti ale Cuvioasei...

Samurcăşeşti, mănăstirea cu trei altare

903 22 1de Gheorghe Zmaranda

Plutea în aer parfum de pământ reavăn, proaspăt răcorit de o ploaie scurtă de vară. Era aproape de asfințit și lumina difuză, aurie, a ultimilor raze de soare îmbrăca Ciorogârla, o localitate aflată la doar câteva zeci de kilometri de Capitală, într-un veștmânt de poveste. Mănăstirea Samurcășești, albă și diafană, ca o aripă de fluture, era în perfectă armonie cu tot ce o înconjura. Am pornit pe aleea ei de la intrare către o lume a florilor, a speranțelor, a rugăciunii. Totul, până la cel mai neînsemnat fir de iarbă, era perfect aranjat prin truda măicuțelor. Dincolo de arcadele de la intrare, în depărtare se putea intui, subtil, cum pe peretele de la intrare în biserica mănăstirii raiul și iadul se conturau în povestea ultimei judecăți. Pe măsură ce te apropii, pictura aceasta îți trezește simțurile, te înfioară, te pune pe gânduri. Ultima judecată, atunci când talerele balanței înclină spre una dintre cele două dimensiuni pentru care ți-ai croit existența. Mănăstirea Samurcășești are, de altfel, multe simboluri care te îndeamnă să reflectezi asupra existenței tale spirituale. Aici totul îți șoptește să te oprești și să asimilezi armonia profundă a locului.

Read more: Samurcăşeşti, mănăstirea cu trei altare

Se numără printre cei 70 de Apostoli şi este prăznuit în fiecare an la 3 octombrie Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul, teologul Îngerilor

902 22 1de George-Cosmin Butură

Sfântul Sfinţitul Mucenic Dionisie Areopagitul a fost botezat de Sfântul Pavel în Atena, în urma celebrei cuvântări a Sfântului Apostol Pavel din Atena, numită și Areopagitica. Cei care au crezut vestirea apostolului au fost puțini la număr. Doi dintre convertiți sunt cunoscuţi cu numele de Dionisie Areopagitul și Damaris, soția sa. Devenind ucenicul său, s-a numărat printre cei 70 de apostoli, iar prăznuirea sa în Biserica ortodoxă se face la 3 octombrie.

Read more: Se numără printre cei 70 de Apostoli şi este prăznuit în fiecare an la 3 octombrie Sfântul Sfinţit...

Biserica cu Lună din Oradea, cu hramul Adormirea Maicii Domnului Preot Ioan Codorean: „De peste 200 de ani, preoţii slujesc Sfânta Liturghie zilnic, chiar şi în timpul războaielor“

901 22 1de Florin Copil

În centrul frumosului oraș Oradea se înalță maiestuos, la câteva sute de metri una de alta, trei biserici importante ale orașului: una este catolică, una greco-catolică și una ortodoxă. Unite într-o Sfântă Treime, triunghi al credinței creștine, frățești, ele sunt parte din istoria bogată a urbei. Cea ortodoxă are hramul Adormirea Maicii Domnului şi mai este cunoscută sub numele de „Biserica cu Lună”. Se slujeşte de peste 230 de ani, iar de-a lungul timpui s-au consemnat fapte deosebite și pe aici au trecut personalități ce au lăsat urme în conștiința locuitorilor. Preotul Ioan Codorean ne-a fost ghid şi ne-a dezvăluit detalii din istoria acestui sfânt lăcaș.

Read more: Biserica cu Lună din Oradea, cu hramul Adormirea Maicii Domnului Preot Ioan Codorean: „De peste...

Mănăstirea Nera, tratament pentru trup şi suflet Maica Nectaria Constantin: „Psaltirea neîntreruptă şi slujirea Dumnezeieştii Liturghii sunt hrana noastră duhovnicească“

900 22 1de George-Cosmin Butură

Între salba de mănăstiri din Episcopia Caransebeșului se remarcă Mănăstirea Nera, care se distinge prin preocupările maicilor pentru tratamentele naturiste. Ea răsare ca un mărgăritar în mijlocul unui platou fermecător încadrat de pădurea Munţilor Locvei, pe malul stâng al râului Nera, de la care și-a luat numele. Acesta străbate versanții muntoși din apropiere, formând chei unice de o deosebită frumusețe. Astăzi vom păși în raiul de la Nera având-o ghid pe maica Nectaria Constantin (foto).

Read more: Mănăstirea Nera, tratament pentru trup şi suflet Maica Nectaria Constantin: „Psaltirea...

Istoria minunilor de peste patru decenii Apariţiile Fecioarei Maria la Medjugorje

899 22 1de Florin Copil

Pe data de 8 septembrie se sărbătorește Nașterea Maicii Domnului, cea care ne-a fost arătată din Evanghelii ca Mamă Cerească a tuturor oamenilor, grabnic ajutătoare în toate problemele noastre. Tot ca un ajutor, dar și pentru mântuirea noastră, la Medjugorje, într-un sat din Bosnia Herțegovina, apare Fecioara Maria. Din 1981 și până azi, șase vizionari au apariții zilnice ale Maicii Domnului. Pe parcursul anilor, pe lângă aceştia, mulţi alții s-au bucurat de acest dar, acela de a o vedea pe Preacurata Fecioară. Minunile petrecute aici au atras zeci de milioane de pelerini.

Read more: Istoria minunilor de peste patru decenii Apariţiile Fecioarei Maria la Medjugorje

A numărat anii de la naşterea lui Hristos Sfântul Dionisie Exiguul, Întemeietorul erei creştine

898 22 1de Cosmin-George Butură

Una dintre figurile de anvergură a literaturii străromâne a fost călugărul scit Dionisie Exiguul, cel Smerit sau cel Mic, cunoscut în toată lumea, în special pentru faptul că a numărat anii de la nașterea lui Hristos, astfel instaurând „era creștină”, „anii mântuirii” sau „anii Domnului”. Era cea nouă a fost introdusă mai întâi în Italia, în anul 525, apoi în Franța, în Anglia și, progresiv, în toată lumea. De aceea, el este numit și întemeietorul erei creștine. Pomenirea lui are loc pe 1 septembrie, odată cu începerea noului an bisericesc.

Read more: A numărat anii de la naşterea lui Hristos Sfântul Dionisie Exiguul, Întemeietorul erei creştine

Aşezarea în raclă a cinstitului Brâu al Maicii Domnului

897 22 1de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu

În fiecare an, pe data de 31 august, biserica cinstește Așezarea în raclă a cinstitului Brâu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. Acesta a fost adus în Constantinopol într-un sicriaș de aur cu pecetluire împărătească și pus în biserica pe care dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tânăr a zidit-o în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Read more: Aşezarea în raclă a cinstitului Brâu al Maicii Domnului

Sindromul Ierusalim sau cum se cred unii turişti Mesia

897 23 1de Simona Soare Ghișea şi Adrian Barna

Ierusalimul, oraşul cu cele mai multe locuri sfinte, este considerat centrul spiritual al lumii. Acesta este unul dintre cele mai vechi oraşe la nivel mondial, de o importanţă inestimabilă atât pentru creştini, cât și pentru evrei, şi musulmani. Încărcată de istorie și de semnificații religioase, o excursie la Ierusalim va reprezenta, de fapt, un pelerinaj la unul dintre cele mai sacre locuri, o destinație cu o încărcătură energetică profundă, venerată de milioane de oameni. Deși majoritatea profită din plin de istoria și farmecul orașului, unele persoane se confruntă, pe parcursul vizitei, cu o stare psihotică acută, un fenomen destul de cunoscut, care este experimentat, anual, de cel mult 100 de turiști: sindromul Ierusalim.

Read more: Sindromul Ierusalim sau cum se cred unii turişti Mesia