La 14 octombrie, ortodocşii din ţara noastră o serbează pe Cuvioasa Paraschiva, sfânta ale cărei moaşte se află la Iaşi, în catedrala mitropolitană. Viaţa acestei sfinte, care a trecut tânără în împărăţia lui Dumnezeu, a influenţat în bine mulţi oameni, aducându-i la dreapta credinţă.

Pelerinaj la Iaşi
    Toţi cei care merg la Iaşi sunt surprinşi de felul familiar în care locuitorii „dulcelui târg al Ieşilor” vorbesc despre Sfânta  Paraschiva. Ai spune că se duc să-i dea bineţe unei apropiate. Şi, într-adevăr, le este prietenă această sfântă, prietenă, la rândul ei, cu Dumnezeu. Oamenii merg la racla cu moaştele sfintei şi se roagă să le împlinească fel şi fel de rugăminţi. Unii sunt bolnavi şi nu au altă şansă decât mijlocirea ei la tronul ceresc, alţii se roagă pentru rude sau prieteni, unii pentru iertarea păcatelor. Cei mai mulţi cer o minune. Şi dacă rugăciunea lor este din inimă curată şi sinceră, de cele mai multe ori minunile nu întârzie să apară. Mai multe astfel de întâmplări extraordinare le-am găsit consemnate în cartea „Din viaţa Părintelui Cleopa”, fostul duhovnic de la Mănăstirea Sihăstria. Vom reda aici câteva dintre acestea.

De la părintele Cleopa adunate
    „Mi-a mai povestit părintele Laurenţiu Popovici că în tinereţea lui a văzut două minuni ale Cuvioasei Paraschiva. Într-un sat din apropierea Iaşiului au apărut omizi care rodeau tot. Atunci preotul satului şi credincioşii au cerut la Mitropolie să le-o dea pe Cuvioasa, să o ducă în livezile lor, ca să-i scape de această nenorocire. Li s-a aprobat. Au mers cu sobor de preoţi şi credincioşi şi au pus-o pe Sfânta Paraschiva într-o grădină sub un copac, care nu mai avea frunze, ci numai omizi. În apropierea grădinii curgea o apă şi în partea cealaltă era şoseaua naţională. După ce au început rugăciunile, toţi au văzut cum omizile coborau din copac şi mergeau la apă, se aruncau în apă şi mureau, iar altele mergeau pe şosea, se opreau acolo şi mureau strivite de maşini şi de căruţe. Când s-au terminat Sfântul Maslu şi rugăciunile, nu mai era nicio omidă pe copac şi nici în grădini. Le izgonise Cuvioasa Paraschiva. După aceea au mai zăbovit vreo două ore de i-au adus mulţumire lui Dumnezeu şi Sfintei Cuvioase Paraschiva pentru minunea făcută.”

Comuniştii au vrut să scape de ea
    „Prin anii ’50, comuniştii au vrut s-o îngroape pe Cuvioasa, ca să nu-i mai deranjeze mulţimea de credincioşi care veneau să se închine zilnic. S-au sfătuit în secret, într-o dimineaţă au trimis nişte oameni să sape groapa în cimitir. Când au început să sape, cerul, care până atunci era senin şi însorit, s-a întunecat cu nişte nori mari şi negri, a început un vânt năprasnic, cu ploaie şi gheaţă cât oul de porumbel, cu tunete şi fulgere, de credeai că-i rade Domnul de pe faţa pământului. Îngroziţi, oamenii au alergat cu mic cu mare la Mitropolie să se roage Cuvioasei Paraschiva să mijlocească ea la Bunul Dumnezeu ca să nu-i prăpădească. Au chemat preoţii, au tras clopotele şi au făcut cu toţii acatistul şi paraclisul Cuvioasei şi alte rugăciuni către Domnul şi Maica Domnului, încât toată biserica era numai lacrimi şi suspine. S-au rugat până târziu. Furtuna s-a potolit. Între timp au venit vreo şase bărbaţi care au povestit mulţimii unde au fost şi ce au vrut să facă edilii oraşului fără ştirea preoţilor şi a mitropolitului, dar Cuvioasa Paraschiva le-a arătat că nu ei conduc Iaşiul. Văzând minunea, mulţi s-au întors la Dumnezeu şi cu toţii au dat slavă lui Dumnezeu şi au mulţumit Cuvioasei că a rămas în mijlocul lor, să le fie ajutătoare şi grabnic folositoare în necazuri”.

A salvat un preot de la orbire
Acelaşi părinte de la Sihăstria a consemnat şi minunile următoare: „Mi-a povestit un preot din Ardeal că în parohia lui a fost o fată care trebuia să se căsătorească cu un băiat. O fată cuminte, însă băiatul a fost rău, a lăsat-o şi s-a căsătorit cu alta. Ea, fiind foarte necăjită, a venit la preotul paroh şi i-a povestit durerea sa. Preotul a sfătuit-o să meargă la Iaşi să se închine la moaştele Sfintei Paraschiva şi să dea un pomelnic. L-a ascultat. Peste o lună s-a căsătorit cu un băiat foarte bun şi e fericită. Un alt preot, tot din Ardeal, mi-a povestit că a fost bolnav de plămâni - TBC -, i s-au făcut multe antibiotice şi el a simţit că începe să orbească. Iar când s-a dus la doctor, acela i-a confirmat această nenorocire. Preotul imediat s-a urcat în tren şi a venit la Iaşi. Era ora zece seara şi Sfânta Mitropolie era închisă. Atunci, el a stat în genunchi afară lângă peretele unde stau moaştele Sfintei Paraschiva, s-a rugat câteva ceasuri, plângând. A doua zi a simţit că e sănătos şi până astăzi nu mai are nimic nici cu ochii, nici cu plămânii, slujeşte şi azi Sfânta Liturghie la o mănăstire din Ardeal”.