Main menu

header

de Anda Postolache

- Cu hramul Sfântul Nicolae, celebrat cu fast de Ortodoxie la 6 decembrie

Mănăstirea Aninoasa, aparţinând de Episcopia Argeşului şi Muscelului, este un complex arhitectural brâncovenesc şi un aşezământ monahal de maici, situat la marginea localităţii cu acelaşi nume, din judeţul Argeş. Totul pare să facă parte dintr-o veritabilă cetate fortificată, impresie dată de zidurile groase, dar mai ales de cadrilaterul format din corpul de chilii, turnul-clopotniţă, paraclisul şi celelalte clădiri, astfel dispuse în interiorul curţii, încât parcă s-ar apăra una pe alta de tumultul lumii exterioare.

Ctitorul s-a călugărit
Numele Mănăstirii Aninoasa vine de la pădurile de anini, copaci înalţi ce cresc în zonele umede ce străjuiau în trecut aceste locuri. Aşezământul datează din secolul al XVII-lea, anul 1677, şi este ctitoria boierului din părţile locului Tudoran Vlădescu. După neamul boierilor pământeni s-a numit şi satul vecin, Vlădeşti.
În pronaosul bisericii se află mormintele ce adăpostesc osemintele Alexandrei, soţia ctitorului, şi ale Saftei Vlădescu, cumnata Alexandrei. Nu se ştie unde se află îngropat boierul ctitor. Se ştie însă că, la moartea soţiei sale, Tudoran s-a călugărit, devenind monahul Teodosie, iar biserica pe care o construise iniţial pentru a servi nevoilor curţii sale boiereşti a transformat-o în biserică a mănăstirii de călugări unde el s-a dedicat celor sfinte.

Pictată de celebrul Pârvu Mutu
Biserica Mănăstirii Aninoasa a fost pictată de marele zugrav Pârvu Mutu. Numit şi Câmpulungeanu, pictorul a fost fondator de şcoală de pictură laică şi religioasă, renumit pentru portretistica sa. Deasupra uşii de la intrarea în biserica mare se poate vedea şi azi tabloul votiv reprezentându-i pe ctitori împreună cu 11 copii ai lor, lucru specific portretisticii lui Pârvu Mutu. Şi mai interesant este că Pârvu era fin de botez al boierului Vlădescu. Biserica de la Aninoasa a fost pictată pe când Pârvu Mutu era foarte tânăr, fiind prima sa pictură după ce s-a întors de la studiile plătite de boierul amintit. După această lucrare, Mutu a devenit pictor de curte al Cantacuzinilor.

Sediu de… CAP
Mănăstirea, fiind pe vremuri foarte bogată, era şi des atacată, astfel încât i s-au construit ziduri groase de fortificaţie şi de apărare împotriva duşmanilor. Din documente reiese că mănăstirea avea moşii şi metocuri (schituri şi biserici închinate ei) în şapte sate. Călugării de la Aninoasa creşteau mii de cai, sute de vaci, aveau robi ţigani care ajutau la muncile zilnice. O dată cu secularizarea lui Al.I. Cuza, în 1864, mănăstirea a fost desfiinţată, iar biserica a devenit a statului, iar clădirile anexe au fost transformate pe rând în sedii ale unor instituţii, inclusiv depozite de CAP pe vremea comunismului.

Redată credincioşilor după un secol de umilinţe
După mai mult de o sută de ani, în 1993, Mănăstirea Aninoasa a redevenit aşezământ de rugăciune, dar pentru măicuţe, nu pentru călugări. S-a mai construit aici o biserică din banii locuitorilor şi ai sponsorilor cu hramul Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie), dar de Sfântul Nicolae este totdeauna mare sărbătoare la Mănăstirea Aninoasa, pentru că este hramul bisericii mari.

Tuneluri medievale până în Câmpulung Muscel
La Aninoasa sunt interesante şi gropniţele, tunelurile din perioada medievală. Din păcate, sunt impracticabile, dar sătenii spun că ar duce undeva la Câmpulung Muscel şi că ar merge chiar pe sub oraş. Cert este că la renovarea de după 1990 s-au găsit nişte bolţi din cărămidă sub nivelul actual al terenului curţii. Într-o monografie din 1933, scrisă de preotul din Câmpulung Ioan Răuţescu, se spune că erau trei tuneluri…

Sfântul darurilor

Sfântul Ierarh Nicolae este o figură luminoasă în calendarul creştin-ortodox, întruchipând mila şi iubirea creştine, precum şi un personaj legendar, de la care copiii aşteaptă daruri. A trăit în secolul de aur al creştinismului, fiind participant la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325. Este cunoscut sub numele de Nikolaus în Germania, de Sinterklaas în Belgia şi Ţările de Jos şi de Kleeschen în Luxemburg. Santa Claus din lumea anglofonă (Moş Crăciun în România) a apărut prin deformarea cuvântului neerlandofon Sinterklaas. Sărbătoarea Sfântului Nicolae, care aducea iniţial daruri copiilor, a fost înlocuită treptat de cea a lui Moş Crăciun în numeroase ţări.

Ajutaţi la repararea Bisericii „Sf. Nicolae” din Deveselu!

Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Deveselu, judeţul Olt, are nevoie urgentă de reparaţii. Trebuie refăcute tencuiala exterioară, acoperişul şi zidul împrejmuitor de carămidă, iar geamurile înlocuite, fiind nevoie şi de o centrală pentru încălzire, precum şi de reparaţii la casa parohială. Suma totală se ridică la aproximativ 200.000 RON. Cei care doresc să-l urmeze în milostenie pe Sfântul Nicolae pot face donaţii către biserica amintită, trimiţând bani în contul parohiei: RO79 RNCB0202098960330001, BCR, Filiala Caracal. Preotul paroh se numeşte Eugen Grădinaru şi are numărul de telefon 0745/954.237.