Main menu

header

948 22 1de Georgiana Mihalcea

Contrar percepției multora dintre noi, când ne e dat să trăim situații mai dificile de viață, nu trebuie să ne pierdem credința, pentru că Dumnezeu nu ne-a dat uitării, ci este acolo și ne ajută să ne desăvârșim ca buni creștini. Preotul Vlăduț-Iulian Roșu (foto), de la Catedrala Sfântul Spiridon cel Nou din București, ne-a dezvlăuit multe lucruri importante sufletului nostru la care ar trebui să ne gândim în clipele de cumpănă. Cu siguranță toate cele spuse de Sfinția sa vă vor fi de ajutor, vor aduce alinare, speranță și putere spirituală în inima fiecărui cititor.

„Sfântul Paisie Aghioritul spunea că «pentru ca orice credincios să meargă în Raiul cel dulce, trebuie să mănânce aici multe amărăciuni»”

948 22 2- Ce reprezintă încercările din viața noastră?

- Sfântul Paisie Aghioritul, un sfânt și un părinte duhovnicesc al zilelor noastre, vorbind despre încercările din viața omului, spunea următoarele: „Pentru ca cineva să meargă în Raiul cel dulce, trebuie să mănânce aici multe amărăciuni, ca să primească în mână pașaportul încercărilor”. Așadar, în viziunea creștinului, încercările reprezintă un mijloc de a dobândi calitatea de cetățean al Cerului printr-un test suprem pe care, dacă îl trece, poate dobândi un loc în Rai lângă casnicii lui Dumnezeu, adică sfinții.

- Sunt sinonime cu necazurile?

- În multe dintre expresiile din limbajul cotidian, putem identifica faptul că termenii încercare și necaz sunt folosiți fie ca un substitut unul pentru celălalt, fie chiar simultan în interiorul aceleiași fraze, tocmai pentru a evidenția și mai mult apăsarea greutăților vieții. Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, încercarea reprezintă „o dificultate pe care o îndură cineva”, iar necazul este „ceva ce provoacă cuiva o suferință fizică sau morală”. La prima vedere, se constată că ele sunt sinonime, însă privitor la cuvântul necaz găsim o a doua definiție şi anume „o stare a celui necăjit, amărât”. Prin urmare, dacă există o diferență între cele două, constă în scurta durată ori permanența unei situații dificile pe care o îndură cineva. Încercarea poate fi un impas de moment, pe când necazul poate fi o greutate de durată, uneori chiar nelimitată în timp.

- Există, să spunem, o clasificare în funcție de intensitatea acestora?

- Nu există și nu are cum să existe o clasificare sistematică a încercărilor sau necazurilor. În situații similare de viață, oamenii reacționează diferit. Același tip de dificultate poate fi considerată de cineva „floare la ureche”, iar pentru altcineva poate reprezenta un eveniment devastator sau chiar fatal. În plus, trebuie ținut cont de rapiditatea cu care se propagă o astfel de vicisitudine, precum și de contextul de viață a celui încercat. Totodată, dacă necazul sau încercarea reprezintă un eveniment așteptat, omul trece mai ușor peste un astfel de moment greu, pentru că îl poate intui și se poate pregăti pentru depășirea lui. Dacă este un lucru neprevăzut, panica provocată de venirea lui intensifică amărăciunea și neputința de a ieși din impasul în care se află.

„Atunci când ne învăluie păcatele, nu mai putem vedea drumul mântuirii”

948 22 3- Multă lume se întreabă: de ce le îngăduie Dumnezeu?

- La această întrebare, răspunde foarte înțelept și într-o manieră foarte simplă tot Sfântul Paisie Aghioritul. Plecând de la cuvintele Sfintei Scripturi, „Domnul ceartă pe cel pe care-l iubește”, acesta oferea ca exemplu situația unui tată care are opt copii. Cinci dintre ei stau lângă tatăl lor, iar trei pleacă de acasă și nici nu se mai gândesc la el. Dacă cei care stau lângă el fac vreo neorânduială, tatăl lor îi trage puțin de urechi, sau le dă vreo pălmuță, iar dacă sunt cuminți, îi mângâie și le dă o ciocolată, în timp ce aceia care sunt departe, nu primesc nici mângâiere, nici palmă. Tot astfel procedează și Dumnezeu. Oamenilor care sunt lângă El și celor care au intenție bună, dacă greșesc puțin, le dă câte o „pălmuță” și astfel își achită datoria. Sau dacă le dă mai multe, mai și depun în casieria cerească. Iar celor care sunt departe de El, le dă ani îndelungați pentru a se pocăi.

- Păcatele noastre atrag, ca o consecință firească, momente de cumpănă?

- Sfântul Ioan Gură de Aur, în lucrarea „Despre problemele vieții”, ne spune că atunci când ne învăluie păcatele, nu mai putem vedea drumul mântuirii. Astfel, deși pășim pe un drum larg, care este drumul egoismului și al desfătărilor, în cele din urmă ne prăbușim în prăpastia pierzaniei. Prin urmare, suferim uneori în viața aceasta consecințele firești ale păcatelor noastre și ale alegerilor greșite, iar Dumnezeu se folosește de aceste prilejuri pentru a ne modela și a ne forma pentru scopurile Lui și pentru binele nostru suprem.

- Ne fac mai puternici în credința noastră?

- Sfântul Apostol Pavel spune, în Epistola către Romani, următoarele: „Suferința aduce răbdare, și răbdarea încercare, și încercarea nădejde” (Romani 5, 3-4). Când avem necazuri ori încercări și suntem nevoiți să le înfruntăm, ne îmbogățim prin dobândirea unor virtuți care sunt în legătură cu credința, precum și a unor stări prielnice refacerii sau a consolidării legăturii noastre cu Dumnezeu. Necazurile ne fac mai puternici în credință, deoarece, de cele mai multe ori, singurul nostru reper de care ne putem agăța este Dumnezeu.

- Greutățile pe care le trăim vin cu un scop, dar și cu o răsplată. Despre ce este vorba, mai exact?

- Scopul necazurilor este șlefuirea noastră interioară, transformarea noastră în omul duhovnicesc după chipul lui Dumnezeu. Dumnezeu îngăduie necazul în viața noastră ca să ne preschimbe în campioni, să ne urce pe podium. Legat de acest lucru, necazurile trebuie privite din următoarea perspectivă: cât mai multe greutăți și încercări, cât mai multe medalii și biruințe. Cu toate acestea, răsplata celor care reușesc să biruiască dificultățile este rezervată cu adevărat doar în veșnicia Raiului.

„Dumnezeu nu pleacă din viața voastră decât în măsura în care voi îl alungaţi”

948 22 5- Sunt și oameni care nu pot face față și se lasă doborâți de necaz. Este deznădejdea un păcat?

- Deznădejdea este pierderea încrederii în bunătatea și ajutorul lui Dumnezeu, fiind considerată chiar de Biserică un păcat împotriva Duhului Sfânt. Deznădejdea se hrănește din ea însăși și atacă de cele mai multe ori voința omului. Omul nu își găsește puterea să meargă mai departe, să iasă din necazul care i-a cuprins viața. Deși deznădejdea lui presupune implicit o distanțare de Dumnezeu, acel om cuprins de această stare nu trebuie judecat, ci ajutat de noi, cei din jurul lui, avându-l ca model permanent pe Mântuitorul Hristos care a împrăștiat oamenilor, prin opera lui de mântuire, nădejdea și încrederea de a depăși orice obstacol din viețile lor.

- Se spune, de asemenea, că primim cât putem duce, că fiecare dintre noi are o cruce de dus. Cât de mult poate duce un om?

- Pentru fiecare dintre noi, Dumnezeu a pregătit o cruce aparte. Este foarte important să conștientizăm care este crucea noastră. Dumnezeu nu ne încarcă cu mai mult decât putem duce, iar în acest caz este valabil un principiu destul de simplu: cel puternic duhovnicește primește mai multe încercări pentru că le poate căra în spatele lui, iar cel mai slab și nepregătit primește după măsura lui duhovnicească. Atunci când se întâmplă ca cineva să primească, prin excepție, mai mult decât poate duce, trebuie, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel, „să îi purtăm noi sarcinile și astfel vom împlini legea lui Hristos” (Galateni 6, 2).

- De ce credeți că unii simt că Cerul s-a închis pentru ei când viața devine mai grea?

- Pentru că Îl exclud pe Dumnezeu din viața lor și Îl învinovățesc pentru propriile neajunsuri, eșecuri și neîmpliniri. De aceea li se pare că Cerul s-a închis, că simt că nu mai au niciun ajutor. Dar Cerul nu se închide când vreţi voi. Dumnezeu nu pleacă din viața voastră decât în măsura în care voi îl alungaţi. Pentru ei viața devine mai grea tocmai din faptul că Dumnezeu nu mai este prezent în inima lor. Trebuie doar să îl invite din nou pe Dumnezeu în sufletul lor și El va răspunde prompt la invitația lor.

Preoții se roagă neîncetat în Sfânta Biserică pentru oamenii care se confruntă cu diverse provocări ale vieții

Fiecare creștin își are crucea sa, mai grea sau mai ușoară, pe care o poartă cu răbdare până la capăt. A-ți purta crucea înseamnă a-L urma pe Hristos

„Viaţa unui creştin trebuie să fie caracterizată de idealuri înalte“

948 22 6- Există un comportament creștin ideal pentru vremurile grele?

- Nu știu dacă există un comportament ideal sau un comportament „tip” pentru vremurile grele. Într-adevăr, viața unui creștin trebuie să fie caracterizată de idealuri înalte. El trebuie să se raporteze permanent la persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care, din ascultare față de Tatăl, și-a dus Crucea până la capăt. Ceea ce trebuie să înțelegem și să preluăm în comportamentul nostru este tocmai ideea că nu există Înviere fără Cruce, că nu există răsplată fără încercări. Totodată, a ne duce crucea nu înseamnă a ne resemna în fața vieții, ci a ne asuma, după modelul hristic, fiecare nenorocire care se abate asupra noastră.

Existența umană este presărată cu bucurii și împliniri, dar și cu necazuri și insuccese. Însă, în pofida tuturor dificultăților pe care le întâmpinăm, Domnul Iisus Hristos ne adresează un îndemn mângâietor: „În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea!“ (Ioan XVI; 33)

„Încercările au, de asemenea, o dimensiune pedagogică, în sensul că, în urma acestui test nu doar că primiţi o notă, ci aveţi șansa să vă autoevaluaţi, să vedeţi unde vă situaţi în raport cu voia lui Dumnezeu“

„Provocările au rolul de a anima şi de a dinamiza viaţa omului“

- Iov este cel mai bun exemplu în acest sens. De ce nu putem fi toți asemenea lui?

- Iov a pierdut toată averea și în aceeași zi i-au murit toți fiii și fiicele, iar după aceea el însuși a căzut în nişte boli cumplite, acesta nu a grăit nimic rău împotriva lui Dumnezeu, ci a îndurat tot chinul cu răbdare până la sfârșit, spunând celebra frază „gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în pământ”. E greu să râvnim, într-adevăr, la măsura nevoințelor și înțelepciunii lui Iov. În momentul în care cineva apropiat suferă, adesea îi oferim sfaturi pentru a ieși din impas, însă atunci când ni se întâmplă nouă un necaz parcă niciun model de răbdare și de nădejde nu ne este de folos, parcă niciun sfat exterior nu ne atinge inima. Și asta se întâmplă pentru că nu ne punem nădejdea cu adevărat în Dumnezeu, ori ne încredem prea mult în forțele proprii.

- În perioada actuală românii nu au o viață ușoară. Unde ar trebui să caute ajutor pentru a răzbi în orice provocare?

- Viața fără provocări ar fi una stagnantă, fără conținut, fără substanță. Totul ar fi monoton. Provocările au rolul de a anima și de a dinamiza viața omului. Dumnezeu a pus în om un potențial fantastic de a se putea regenera, chiar și atunci când șansele de reușită sunt aproape nule. Omul doar trebuie să caute în inima lui. Speakerul motivațional John Maxwell propunea următoarea strategie pentru a ieși dintr-un impas al vieții: „Dă-ți 24 de ore să-ți plângi de milă sau să te bucuri de un succes și apoi treci la treabă. Nu sta acolo”. Adoptarea unei atitudini optimiste în fața provocărilor, împletită cu nădejdea în Dumnezeu este cheia succesului în depășirea oricărei dificultăți sau greutăți de orice natură ar fi ea.

- Cum să ne bucurăm atunci când viața ne încearcă?

- Legat de acest aspect, tot Sfântul Ioan Gură de Aur, în aceeași lucrare amintită mai sus, ne spune că necazurile și încercările nu sunt pricini de întristare, ci de laudă și bucurie. De altfel necazurile sunt trimise de Dumnezeu cu înțelepciune. Așa cum cobzarul nu întinde prea mult corzile cobzei ca să nu se rupă, însă nici nu le lasă prea slabe, ca să nu-și piardă rezonanța lor, la fel și Dumnezeu nu ne lasă într-o stare de fericire continuă, însă nici într-o stare de suferință continuă. Ne dăruiește perioade de liniște și pace, pentru a ne mângâia și odihni, dar din când în când, uneori mai des și alteori mai rar, îngăduie ispitele ori necazurile. Putem trăi bucuria chiar și în momente de încercare, dacă înțelegem cu adevărat de unde vine bucuria, iar aceasta nu vine din exteriorul nostru, ci din interior.