de Mariana Borloveanu
Nimic nu poate fi mai frumos decât un popas de rugăciune în Țara Sfântă, la Biserica Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, acum în preajma sărbătorii Crăciunului. De la emoția pe care o simți la fiecare pas, până la înălțătoarele slujbe din grota sfântă, totul este bucurie și binecuvântare. O clipă de rugăciune la Icoana Maicii Domnului Betleemița îți dă puterea de a coborî și a-ți atinge tâmplele de locul unde se află steaua de argint pe care scrie „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est”. Traiectul spiritual al acestui popas dumnezeiesc a culminat pentru mine cu Sfânta Liturghie săvârșită între steaua minunată și ieslea în care Mântuitorul și-a găsit cel dintâi sălaș. Și ca o întregire a binecuvântării Domnului, am încununat clipa cu un înălțător colind.
Betleemul înainte de ivirea zorilor
Noi românii poposim adesea în Țara Sfântă. Eu personal am un dor nesfârșit legat de urmele pașilor Mântuitorului. Când am pornit întâia oară către Betleem, îmi imaginam că voi poposi într-un orășel asemenea satului de păstori de pe vremea Mântuitorului Iisus Hristos. Chiar dacă acum este un oraş cu o incredibilă varietate religioasă și Crăciunul este sărbătorit în zile diferite, totuși frumusețea slujbelor, a privegherii și a colindelor este în același duh, în aceeași dalbă lumină. Palestina nu mai arată demult ca locurile descrise în Biblie și nici păstorii nu-i mai zărești ca odinioară. A rămas în schimb păienjenișul de străduțe pe marginea cărora negustorii ambulanți te invită insistent să cumperi câte ceva de la ei. Dacă seara ajungi inevitabil într-un loc de popas, în cea dintâi dimineață la Betleem trăiești bucuria unui incredibil răsărit de soare care își revarsă cu generozitate razele peste liniștea începutului de zi. Betleemul emană la ora aceea o prospețime de care nu te poți bucura într-un alt moment al zilei. Împreună cu maica Antonia (stareța Mănăstirii Iezer din Vâlcea) și maica Ambrozia (stareța Mănăstirii Stejaru din Dobrogea) am pornit pe jos către Biserica Nașterii Domnului din dorința de a respira cât mai mult aerul cu miros de flori de măslin al dimineții și de a ajunge eliberată de gânduri, pe deplin pregătită să-mi lipesc tâmplele de steaua cea de argint din Peștera Minunată. Biserica Naşterii Domnului se află în partea de răsărit a oraşului, iar complexul monahal este dispus pe o suprafață de aproximativ 12.000 de metri pătraţi, cuprinzând, alături de biserica cea veche, o mănăstire ortodoxă grecească, o mănăstire catolică şi o alta armenească.
Liturghie îngerească în Grota Nașterii Mântuitorului
Pentru a ajunge lângă Sfântul Altar am urcat câteva trepte, pentru ca după aceea să pot admira cele trei abside, care sunt de fapt trei altare: cel din partea dreaptă și din centrul edificiului de cult, aparțin ortodocșilor, iar altarul din partea stângă fiind al armenilor. Din altarele aflate în stânga și în dreapta altarului central, mai multe trepte coboară spre Peștera Nașterii Domnului. Cu cât mă apropiam de intrarea în grotă simţeam că-mi tremură picioarele şi fiecare treaptă pe care o coboram îmi dădea fiori. De câte ori am ajuns în locul acesta sfânt, am trăit o bucurie fără seamăn. De această dată bucuria a fost întregită de faptul că am ajuns acolo chiar în momentul Sfintei Liturghii. Am coborât cu grijă cele câteva trepte care duc în locul acela binecuvântat și am rămas fără glas de atâta măreție învăluită în har, după care mi-am găsit un locșor chiar lângă iesle. Nu-mi venea să cred că pot să am atâta vreme perspectiva aceea dumnezeiască a locului în care S-a născut Mântuitorul și cele 15 candele ce străjuiesc steaua de argint. Cântări frumoase, înmiresmate cu smirnă și tămâie! Și cum stăteam acolo, lângă iesle, mă uitam fascinată la preoții greci în timp ce se împărtășeau cu Sfintele Taine din potirul ce se afla pe Sfânta Masă, chiar deasupra stelei de argint. Ne bucuram unii de alții, de înfrățirea în Dumnezeiasca Liturghie, când dintr-o dată, preotul grec, cu potirul în mână ne-a făcut semn să ne apropiem, mai întâi maicile, apoi noi, mirenii. Simțeam că mi se sparge pieptul, atât de tare îmi bătea inima. Dumnezeul mare! M-am împărtășit la Peștera Nașterii Mântuitorului Hristos! Vă fac această mărturisire cu toată ființa mea și vă doresc din suflet, ca într-o bună zi să fiți binecuvântați cu o astfel de clipă! Am mai povestit și voi mai povesti această trăire pentru că vreau să împărtășesc cu toți creștinii o astfel de binecuvântare! Și pentru că acest praznic al bucuriei Nașterii Mântuitorului Hristos este o încununare a sărbătorilor creștine, înainte de ieșirea din peșteră am rostit cu toții o rugăciune scrisă cu sufletul pentru toți cei care simt creștinește, o rugă a vrednicului de pomenire arhimandrit Ioanichie Bălan, care a viețuit la Mănăstirea Sihăstria.
Am trăit popasul spiritual din acel loc al bucuriei creștine asemenea unui colind, pentru ca apoi în semn de bun rămas să-mi plec din nou genunchii în fața Icoanei Maicii Domnului Betleemița, acolo unde orice creștin trăiește bucuria și mângâierea lacrimei celei mai curate.
O rugăciune îngemănată în binecuvântarea părintelui Ioanichie
Pentru românii care ajung la Ierusalim a devenit o tradiție ca atunci când coboară în Peștera Nașterii Domnului să rostească rugăciunea scrisă de arhimandritul Ioanichie Bălan chiar în locul acela sfânt: „Primeşte, Mântuitorule, dragostea, rugăciunile şi nădejdea noastră, precum ai primit cântarea îngerilor şi a păstorilor. Primeşte mărturisirea inimilor noastre şi ne călăuzeşte pe calea mântuirii! Binecuvintează, Iisuse Hristoase, lumea cu pace şi ţara noastră românească cu bucurie şi îndestulare. Binecuvintează casele cu părinţi credincioşi şi mamele cu dragoste de prunci. Binecuvintează pe fiii poporului nostru cu deplină unitate şi armonie, pe păstori, cu râvnă şi grijă pentru turmă, iar pe credincioşi, cu înţelepciune şi dreaptă credinţă. Binecuvintează-ne şi pe noi, fiii Tăi, cu frică de Dumnezeu şi iertare de păcate. Amin”.