de Carmen Ciripoiu şi Ştefania Băcanu
Dacă în creștinismul din Apus se vorbește despre o legătură „până mormântul vă va despărți”, în Ortodoxie, iubirea este sfințită pe altarul familiei. Și nimeni nu poate demonstra mai bine acest lucru decât cea mai minunată familie de mucenici, pomeniți an de an la 26 august: Sfinții Adrian și Natalia.
Păgânul a fost impresionat de un grup de 23 de creștini
„... Iisus le-a zis: ...De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa. Și vor fi amândoi un trup; așa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă”. Sfinții Mucenici Adrian și Natalia sunt pentru orice creștin mărturie a unei familii care a reușit să treacă prin marile încercări ale credinței până la capăt. Despre tânărul Adrian, în vârstă de 28 de ani, păgân pe atunci, se știe că a fost un oficial al armatei, în timpul împăratului Maximilian. Istoria spune că Natalia și Adrian aveau doar 13 luni de când erau căsătoriți, fiind de neam mare și slăvit și au locuit în Nicomidia. Tot istoria povestește că în acea perioadă de persecutare a creștinilor, căutarea, arestarea, torturarea și uciderea acestora au fost executate de armată. În acest context, Adrian a putut să vadă ce fel de oameni sunt creștinii. Se spune că acesta a fost impresionat cel mai mult de un grup de 23 de credincioși din Nicomidia care au fost arestați.
S-a transformat dintr-un prigonitor într-un prigonit
Curajul mărturisii lor și înfruntarea cu seninătate a tuturor durerilor, dar și a morții, l-au făcut pe Adrian să se întrebe ce anume poate sta în spatele unei asemenea decizii. Cum reușesc acești oameni să-și păstreze credința până la finalul vieții? Și atunci, Adrian a întrebat. Iar când a auzit răspunsul, a început să creadă el însuși în Hristos: „Ca să dobândim bunătăţile pregătite de Dumnezeu celor ce pătimesc pentru El, pe care urechea nu poate să le audă, nici cuvântul să le grăiască”. Și a cerut să fie întemnițat alături de ei. A ajuns din prigonitor, el însuși arestat și prigonit. Dar a îndurat fără să spună niciun cuvânt durerile torturilor. A răbdat totul cu iubire, pentru slava mărturisirii lui Hristos.
„Scurtă este suferința, dar slava muceniciei veșnică”
Când a aflat ce a pățit bărbatul său, Natalia, creștină în taină, s-a dus zile la rând în temniță. I-a îngrijit cu dragoste rănile, le-a șters cu pânză curată și a sărutat lanțurile Sfinților Mucenici. Cuvintele sale i-au mângâiat sufletul lui Adrian, dar și celorlalți iubitori de Hristos: „Scurte sunt caznele, dar cele ce urmează sunt fără de sfârșit; scurtă este suferința, dar slava muceniciei veșnică. Suferă durerea numai puțină vreme și curând te vei bucura cu îngerii”. La un moment dat însă, a aflat că va fi executat. N-a mai trecut mult și când a ajuns la temniță, n-a mai fost lăsată să intre. Disperată, femeia și-a tuns părul și s-a îmbrăcat ca un bărbat. Astfel, a reușit să-și vadă pentru ultima oară soțul mult iubit. Se spune că la ultima lor discuție, Natalia i-a cerut bărbatului său ca atunci când îl va întâlni pe Mântuitor, să-l roage să fie și ea luată cât mai repede la Cer. Nu ar fi suportat ideea să fie silită să se căsătorescă cu un păgân.
A adormit întru eternitate la mormântul soțului
Ulterior, toți creștinii din temniță au fost uciși, apoi s-a ordonat ca trupurile lor să fie arse. Adrian a fost bătut cu toiege și fluierele picioarelor i-au fost zdrobite, ca să moară în chinuri. După aceea, i s-a tăiat o mână și Sfântul Adrian și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Natalia a ascuns, pe furiș, brațul zdrobit al soțului său, pe care l-a uns cu mir și l-a învelit într-o pânză roșie. Dar Dumnezeu a avut alt plan în acea zi. A dat o ploaie și trupurile lor au putut fi luate și îngropate după credința creștină. Un bărbat credincios, pe nume Eusebiu, împreună cu soția sa, a strâns corpul Mucenicului Adrian și l-a dus lângă localitatea Bizantion. După scurt timp, un tribun păgân a dorit să se căsătorească cu Natalia. Și chiar a primit acordul împăratului. Atât de mult a plâns atunci văduva tânără și atât s-a rugat, că unul dintre mucenicii uciși i-a apărut în vis și i-a spus ce cale va trebui să urmeze. Acesta a îndemnat-o să plece urgent la locul unde sunt moaștele soțului. Atunci Natalia a luat brațul lui Adrian, l-a ascuns și a fugit, păstrându-și astfel desăvârșita curăție. Când a ajuns la mormântul lui Adrian, s-a rugat fierbinte și Domnul s-a îndurat. A luat-o în împărăția Sa.
Moaştele lor se află într-o mănăstire din Flandra
Și, după rânduiala Domnului, Natalia a fost și ea îngropată lângă soțul său. Pentru ca cei doi să-și doarmă împreună somnul cel de veci. Mai târziu, moaștele lui Adrian și ale Nataliei au fost duse la Roma. În anul 1110, sfintele lor moaște au fost mutate într-o mănăstire din Flandra. În această zi rugaţi-vă cu tot sufletul Sfinţilor Adrian şi Natalia pentru a avea o căsnicie protejată: „O, pereche fără de prihană și aleasa Domnului! O, preadorită doime și lui Hristos preaiubită! O, însoțire preabună și lui Dumnezeu fericită! Cine nu se va spăimânta de aceasta, auzind faptele cele mai presus de om? Cum femeia s-a îmbărbătat asupra tiranului celui amar, și pe bărbatul ei l-a întărit a nu slăbi în cele cumplite, ci să aleagă a muri pentru credință mai degrabă decât a trăi. O, graiuri împletite de Dumnezeu ale înțeleptei Natalia! O, sfătuiri dumnezeiești care au străbătut cerurile și au făcut pe măritul Adrian cunoscut către însuși scaunul Împăratului Celui Mare! O, însoțire sfântă! Rugați-vă lui Hristos pentru noi, care din dragoste săvârșim pomenirea voastră, să ne mântuim din ispite și de tot necazul”.