de Luana Mare şi Sorin Dumitrescu
La 40 de zile de la naşterea lui Iisus Hristos credincioşii ortodocşi sărbătoresc Întâmpinarea Domnului, adică momentul în care Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria şi de Dreptul Iosif pentru Împlinirea Legii. Aceasta prevedea ca orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit (dăruit) lui Dumnezeu, iar evenimentul avea loc la 40 de zile de la naşterea copilului. Totodată, se făcea şi o rugăciune pentru „curăţire” a mamei. Fecioara Maria şi Iosif au mers împre- ună la Templu cu Pruncul, unde au fost întâmpinaţi de Dreptul Simeon şi de Prorociţa Ana. Icoana acestui important eveniment a fost tâlcuită şi de teologi români, printre care amintim lectorul în Teologie liturgică preot doctor Lucian Farcaşiu şi lector doctor Alexandru Mihăilă.
Rugătorul a fost pedepsit de Dumnezeu să trăiască 300 de ani, până la venirea pe lume a lui Mesia
Potrivit tradiţiei, Dreptul Simeon a făcut parte dintre traducătorii Pentateuhului (Legii lui Moise) din limba ebraică în greacă, cu aproape trei secole înainte de naşterea lui Iisus, după cum se menţionează în „Scrisorile lui Aristeias”, dar pentru că atunci când a ajuns la traducerea prorocirii lui Isaia, cel care spusese că se va naşte dintr-o fecioară cel ales, Dreptul Simeon a înlocuit cuvântul „fecioară” cu „femeie”. „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu”. Pentru necredinţa sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară până nu va vedea pe Mesia născut din Fecioară (Luca 2, 25-26). Atunci când Simeon, om al rugăciunii, i-a întâmpinat pe cei trei la Templu, s-a împlinit şi promisiunea lui Dumnezeu, iar Dreptul a rostit: „Acum slobozeşte (eliberează) pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău, Israel” (Luca 2, 29-32). Simeon cere a fi eliberat pentru că era împlinit şi pleacă spre a vesti morţilor că Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat. Astfel, prin Dreptul Simeon, omenirea şi-a întâmpinat Mântuitorul.
„Nu bătrânul Mă ţine pe Mine, ci Eu îl ţin pe el, pentru că el Îmi cere iertare”
Icoana sărbătorii are câteva personaje grupate în jurul Pruncului Iisus, cea mai importantă figură din această scenă. El apare, după cum menţionează teologul Constantine Cavarnos în „Ghid de iconografie bizantină”, în centru sau foarte aproape de centru şi, de obicei, nu este reprezentat înfăşat, ci îmbrăcat în tunică, iar cu mâna binecuvântează. În icoană apar baldachinul şi Sfânta Masă, ca semn că totul se petrece într-un loc sacru, templu, iar scenele îl prezintă pe Pruncul Hristos fie în braţele Maicii, care Îl oferă Dreptului Simeon, fie purtat chiar de bătrânul proroc. Cu toate acestea, potrivit stihirei de la Vecernie, Domnul grăieşte tainic: „Nu bătrânul Mă ţine pe Mine, ci Eu îl ţin pe el, pentru că el Îmi cere iertare”. Simeon este pictat cu păr alb, un bătrân venerabil şi are mâinile acoperite cu veşmântul său, aşa cum îl au şi îngerii în icoana Botezului, ca semn de respect şi de veneraţie pentru Fiul lui Dumnezeu. Simeon a profeţit despre Pruncul Iisus, care a fost adus la templu, că va fi „pus spre căderea şi ridicarea multora şi ca semn care va stârni multe împotriviri”, iar Maicii Domnului i-a spus: „Prin sufletul tău va trece sabie pentru ca să se descopere gândurile din multe inimi”. Astfel, Dreptul Simeon face o profeţie despre taina Crucii lui Hristos, despre suferinţele Lui, dar şi despre suferinţa mamei Sale, Fecioara Maria, care va vedea peste 33 de ani pe Fiul său răstignit şi omorât.
Iosif este pictat aducând jertfa Legii mozaice
Maica Domnului este înfăţişată tânără, iar în picturile în care nu are Pruncul în braţe, mâna ei dreaptă stă întinsă într-un gest de rugăciune. În spatele Fecioarei este zugrăvit Dreptul Iosif care ţine într-o colivie două turturele pe care le aduce la templu, după Legea mozaică („Iar de nu va fi în stare să aducă jertfă o oaie, pentru vina păcatului său, să aducă Domnului două turturele sau doi pui de porumbel: unul jertfă pentru păcat, iar altul ardere de tot”). Alături de Dreptul Simeon, de faţă la întâmpinarea Domnului se mai află şi Prorociţa Ana, fiica lui Fanuel, care este înfăţişată ca o femeie bătrână. S-a emis ipoteza ca era o prorociţă cultică, în sensul că ea aducea jertfa pentru cei care erau nedreptăţiţi şi aveau nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Ea ţine în mână un filacter deschis, pe care stă scris: „Pruncul acesta a făcut cerul şi pământul”. Ana era o văduvă în vârstă care nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua „în post şi în rugăciuni” şi reprezintă poporul dreptcredincios care stă aproape de Biserică şi petrece noaptea şi ziua în post şi în rugăciune, semn că aşteptarea sau întâlnirea cu Dumnezeu se pregăteşte astfel.
Înţelepţii evrei au tradus separat Legile lui Moise obţinând lucrări identice
Vechiul Testament a fost tradus din limba ebraică în limba greacă din porunca lui Ptolemeu al II-lea Filadelful, rege al Egiptului (285-247 î.Hr.), care ar fi dorit ca Biblioteca din Alexandria să cuprindă înţelepciunea vechilor religii antice. Au mai existat şi opinii potrivit cărora regele a dorit să cunoască legile comunităţii evreieşti din Egipt. Ptolemeu a luat legătura cu marele preot Eleazar din Ierusalim, cerându-i să-i trimită cei mai buni traducători din ebraică în greacă. Acesta a ales câte şase învăţaţi din fiecare dintre cele 12 neamuri ale Israelului. Cei 72 de bărbaţi înţelepţi au fost trimişi apoi spre Alexandria, la palatul regelui Egiptului. Se spune că fiecare a fost închis într-o încăpere, fără a putea comunica însă cu ceilalţi şi, în post şi rugăciune, a lucrat la preţioasa traducere. După 72 de zile, toţi au încheiat lucrarea lor, iar operele erau aproape identice. Cei 72 de bărbaţi au tradus numai Pentateuhul, adică cele cinci cărţi ale Legii lui Moise; mai apoi, în decursul următoarelor secole, acestor lucrări li s-au adăugat şi celelalte ale Vechiului Testament. Referire la acest eveniment face şi Filon din Alexandria în scrierile sale, dar şi Talmudul Babilonian (9a-9b).