Main menu

header

cotnari wide

694 22 1de Luana Mare şi Sorin Dumitrescu

Locul unde preotul oficiază Sfânta Liturghie este Sfânta Masă, cea situată în altar şi care reprezintă elementul central al oricărei biserici ortodoxe. Despre semnificaţia acesteia, despre ritualul sfinţirii ei şi despre ce se aşază pe ea, ne-a vorbit Părintele Arhimandrit Chiril Lovin de la Mănăstirea Antim din Capitală.

„Altarul reprezintă Cerul, naosul este lumea aceasta, iar pronaosul semnifică cele de sub pământ”

- Care este semnificaţia locului în care este aşezată Sfânta Masă în biserică?

694 22 2- Orice biserică ortodoxă este împărţită în trei: pronaosul, naosul şi altarul. Aceste împărţiri reprezintă lumea de dedesubt, lumea aceasta văzută şi cerul. Lumea de dedesubt, cea căzută, este simbolizată de pronaos (partea de la intrarea bisericii, după pridvor), iar de obicei acolo este pictată scena Judecăţii de Apoi. Acolo stăteau pe vremuri cei care se pocăiau. Acolo stăteau pe vremuri cei care se pocăiau și cei nebotezați. Naosul (corpul propriu-zis al bisericii, unde stau credincioșii) este simbol al pământului și cerului vizibil, dar și al raiului pământesc, în care au fost așezați primii oameni, iar altarul, locul în care este aşezată Sfânta Masă, reprezintă cerul duhovnicesc, acolo unde este tronul lui Dumnezeu. Totodată, cele trei împărţiri ale bisericii semnifică şi cele trei stări ale omului: pronaosul - omul care se pocăieşte, naosul - omul care lucrează pentru a căpăta virtuţile - şi altarul - omul îndumnezeit, sfinţit. Altarul (sanctuarul) este partea cea mai importantă, iar în centrul acestuia este Sfânta Masă, care se mai numeşte şi Jertfelnic.

- Ce reprezintă Sfânta Masă?

- Este locul unde se desăvârşeşte dumnezeiasca Liturghie, iar atunci când se sfinţeşte o biserică, cea mai mare importanţă se acordă Sfintei Mese. Ea aminteşte de locul Cinei cea de Taină a Mântuitorului şi, totodată, de pildele Lui, de Ospăţul cel Ceresc, despre nunta Fiului de Împărat la care sunt chemaţi cei pregătiţi. Pe Sfânta Masă se transformă pâinea şi vinul în trupul şi sângele Mântuitorului, şi de acolo sunt chemaţi de preot cei vrednici, cei pregătiţi, să se împărtăşească, aşa cum se spune şi în parabola despre cei chemaţi la Cină sau la Nuntă. Are forma unei mese cu patru laturi, este făcută dintr-o lespede de piatră sau de marmură. Este sprijinită pe un singur picior (stâlp).

„În piciorul mesei este obligatoriu să fie moaştele unor martiri”

694 22 3- Cum se face sfinţirea mesei din altar, elementul central al bisericii?

- Sfinţii părinţi spun că biserica întreagă, ca lăcaş, reprezintă cosmosul, şi de aceea spunem că e compusă din lumea de jos, lumea aceasta în care trăim noi şi lumea cerească sau spirituală. În acelaşi timp, biserica este şi un simbol al omului, pentru că şi omul e un microcosmos într-un macrocosmos, iar Sfânta Masă este locul cel mai adânc al omului, care este inima, sau partea cea mai duhovnicească. De aceea, sfinţirea bisericii, dar mai ales a altarului, se face ca şi sfinţirea omului, cel care intră în comuniune cu Dumnezeu prin cele trei Taine: Botezul, Mirungerea şi Împărtăşania. Aşa şi Masa din altar se sfinţeşte prin nişte acte de cult, gesturi liturgice care amintesc cum omul intră în comuniune cu biserica şi devine membru al acesteia.

- Care sunt etapele acestui ritual de sfinţire?

- Masa din altar este spălată de trei ori cu apă sfinţită, ceea ce ne aminteşte de botezul nostru, apoi este unsă în întregime cu sfântul şi marele mir, pentru că şi omul este miruns, iar slujba care pecetluieşte sfinţirea altarului este săvârşirea pe Sfânta Masă a Sfintei Liturghii. În piciorul Sfintei Mese se pun întotdeauna moaşte de mucenici. Şi foarte frumos spune Preafericitul că „mucenicii sau martirii au arătat cea mai mare iubire pentru Hristos, iubire mai tare decât teama de moarte.” Din acest motiv, primele biserici creştine erau construite pe mormintele martirilor. Şi păstrând acest obicei paleocreştin, la Sinodul al VII-lea Ecumenic din anul 787 s-a hotărât să nu se construiască niciun altar fără moaşte, fără să pună la temelia Sfintei Mese martiri, fie moaşte întregi sub altar, fie părticele. Acelaşi obicei a fost valabil şi în Apus, dar romano-catolicii, începând din secolul al XX-lea, nu-l mai consideră obligatoriu. Nu se pun moaşte de alţi sfinţi, de cuvioşi, de ierarhi, ci numai de martiri, pentru că Sfânta Masă este locul jertfei, iar trupul martirului a devenit o icoană a lui Hristos. Un om care s-a jertfit pentu Hristos s-a unit cu Hristos cel jertfit. Altarul este locul jerfei şi numai cineva care s-a jertfit poate să stea la temelia unui altar.

„E stropită cu apă de trandafiri, ca omul curăţit prin Sfântul Botez”

694 22 4- Există mărturii în Biblie referitoare la acest obicei, de a pune moaşte la baza Sfintei Mese?

- Obiceiul acesta de a pune sfinte moaşte în piciorul Sfintei Mese are ca temei un verset din Apocalipsă, unde se spune că Sfântul Evanghelist Ioan a văzut sub altarul din ceruri sufletele celor care au fost junghiaţi pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi, iată, şi aici se vede faptul că acest cult al Bisericii de pe pământ oglindeşte cultul adus de îngeri şi de sfinţi în cerul lui Dumnezeu. Aşa cum în Vechiul Testament, Moise n-a construit Cortul Sfânt după mintea lui, ci după un prototip pe care l-a văzut în vedenie, tot aşa, biserica de pe pământ oglindeşte nişte realităţi cereşti. De aceea, urmând şi vedeniile lui Ioan Evanghelistul, sub altar aşezăm moaştele celor jertfiţi pentru Hristos.

- După ce este spălată, ce urmează în ritualul de sfinţire a mesei din altar?

- După ce este spălată Sfânta Masă, este unsă cu Marele Mir şi este stropită cu apă de trandafiri, cu miresme. Acest lucru îl simbolizează pe Omul care, fiind curăţit prin Sfântul Botez, creşte în virtuţi. Mireasma aceasta este mireasma virtuţilor, a faptelor bune cu care se împodobeşte. În cele patru colţuri se lipesc cu ceară icoanele celor patru evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Prin aceasta arătăm că, prin Hristos, cel numit Piatra din capul unghiului, sunt aşezaţi, precum cărămizile într-o zidire, apostolii, ca prim început al Bisericii, dar şi că Hristos este vestit în cele patru laturi ale lumii prin Sfintele Evanghelii. Icoanele celor patru evanghelişti de pe Sfânta Masă mai simbolizează şi mărturia că, de la altarul sfinţit, se predică învăţătura lui Hristos, aşa cum s-a fixat ea în scrierile Sfintei Evanghelii. Apoi, aşa cum cel botezat, după ce iese din apă, primeşte o haină albă, tot aşa şi Sfânta Masă este îmbrăcată într-o pânză albă de in, cămaşa sau măsăriţa, care apoi este legată cu o panglică şi pecetluită de episcopul care sfinţeşte biserica. Această pânză rămâne pentru totdeauna pe masă şi dacă se întâmplă cumva să se rupă pecetea, atunci episcopul trebuie să vină să o pecetluiască iarăşi.

„Prima slujbă de liturghie este oficiată de episcop”

694 22 6- Este obligatorie prezenţa episcopului la evenimentul de sfinţire?

- Masa din altar e sfinţită doar de episcop. În cazuri foarte rare, când nu poate fi acolo episcopul, poate să delege un preot să oficieze acest moment important, dar, în mod normal, ea este sfinţită de episcopul locului. Pânza albă de in este acoperită cu un alt veşmânt, enditia sau acoperământul. Acesta este de obicei realizat din brocart, este de culoare aurie pentru că aminteşte de firea umană îndumnezeită, aşa cum era Hristos pe muntele Taborului, strălucind de lumină, cu hainele şi faţa luminate. Şi altarul trebuie să fie strălucitor pentru că asta închipuie: omul care creşte, şi se îndumnezeieşte. Acea îmbrăcăminte exterioară a unei mese se schimbă în funcţie de perioadele anului bisericesc: în postul mare are culoare mai închisă, mov, de Paşte trebuie să fie albă sau strălucitoare, la sărbătorile martirilor este roşie, la cele ale Maicii Domnului, albastră. Dar se schimbă doar dacă biserica respectivă îşi permite să aibă mai multe asemenea veşminte pentru Sfânta Masă.

- Când se face prima Liturghie pe această masă?

- La noi în România există tradiţia ca, înainte de a se face prima Liturghie în altar, să treacă prin altar toţi credincioşii să se închine la Sfânta Masă. Acest obicei oferă credincioşilor bucuria de a vedea osteneala lor împlinită şi sfinţită, închinată lui Dumnezeu. Tot atunci au ocazia să intre în altar şi doamnele, şi domnişoarele. Pentru că, de obicei, toată obştea, toţi enoriaşii participă la construcţia unei biserici sau la restaurarea ei. Şi e o bucurie să te închini la Sfânta Masă deja sfinţită. După ce se face Sfânta Liturghie se consideră că nu mai intră decât persoanele sfinţite sau cei care primesc binecuvântare să-l ajute pe preot la anumite momente din slujbă.

„Slujba se poate ţine doar pe Antimis”

- Care sunt obiectele de cult ce se găsesc în permanenţă pe Sfânta Masă?

- Deasupra Sfintei Mese se pune o candelă pe care o aprinde episcopul când sfinţeşte biserica, şi acea candelă, prin tradiţie, este neadormită, adică arde permanent. Chiar dacă în restul bisericii candelele se sting după slujbă, aceasta din altar trebuie să fie mereu aprinsă. În ultimul timp, numai la mănăstiri s-a mai păstrat acest obicei, unde sunt slujbe zilnice, iar candela poate fi supravegheată, conform normelor impuse de ISU. Apoi se mai aşază Chivotul, unde se păstrează Sfânta Împărtăşanie peste an pentru cei bolnavi. Mai este aşezat pe masă Sfântul Antimis, o pânză imprimată cu icoana punerii Domnului în mormânt, fără de care nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie. Acesta conţine părticele din moaşte şi este sfinţită ca şi masa. Antimis înseamnă „în loc de masă”, pentru că, dacă este o primejdie, preotul ia acel Antimis şi merge în altă parte şi face Sfânta Liturghie pe el ca pe Sfânta Masă. La fel se întâmplă şi la sărbătoarea de hram a bisericii, când e lume multă şi se face slujba afară: se face pe Antimis. Pe acest odor bisericesc se află semnătura episcopului eparhiot. Dacă un preot este oprit de la slujbă, i se ia Antimisul.

- Ce alte obiecte de cult se mai regăsesc pe masă?

- Peste Antimis se pune Sfânta Evanghelie, apoi o cruce sau mai multe şi sfeşnice. În spatele Sfintei Mese, este obiceiul de a se pune o cruce de procesiune, de dimensiuni mai mari, Crucea Răstignirii. Aceasta va fi scoasă din altar doar în Vinerea Mare şi aşezată în mijlocul bisericii spre închinare. După ce se termină această împodobire a Sfintei Mese, se face o cădire împrejurul ei, adică o tămâiere, pentru că acum e un loc sfinţit şi cinstit ca atare. Sfânta Masă se mai numeşte şi Prestol şi simbolizează Tronul lui Dumnezeu sau Scaunul ceresc pentru că, pe Sfânta Masă, este aşezată Sfânta Împărtăşanie, adică trupul şi sângele Mântuitorului Hristos. După ce fiecare obiect a fost rânduit la locul său, poate fi oficiată prima slujbă de Liturghie, iar din acel moment, prin Sfânta Jertfă săvârşită aici, harul lui Dumnezeu cel mântuitor şi al sfinţilor se răspândeşte asupra tuturor credincioşilor. Este considerat şi locul răstignirii, Golgota, căci pe acest Jertfelnic sunt reactualizate, la fiecare Liturghie, Patimile Domnului şi Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. Totodată, mai reprezintă şi Mormântul Domnului, căci prin moartea Lui a dăruit lumii întregi viaţa veşnică.

„În piciorul mesei nu se pun moaşte de alţi sfinţi, de cuvioşi, de ierarhi, ci numai de martiri, pentru că Sfânta Masă este locul jertfei, iar trupul martirului a devenit o icoană a lui Hristos“

„Femeile nu intră în altar doar pentru a nu tulbura bunacuviinţă“

- De ce există acea interdicţie de a nu intra femeile în altar?

- În Biserica Ortodoxă, potrivit canoanelor Sinoadelor Ecumenice, în altar intră numai persoanele sfinţite, adică cei care fac parte din cler şi, la nevoie, cu binecuvântarea preotului, un ajutor, bărbat, pentru anumite momente din Sfânta Liturghie. Interdicţia de a intra femeile în altar nu e una deplină, ci e o interdicţie care priveşte buna rânduială. Slujind în altar bărbaţi, nu se cuvine să intre acolo femei. În mod excepţional, la mănăstirile de maici, sunt unele care intră în altar ca să ajute preotul. Nu e o indicaţie discriminatorie. E o bunăcuviinţă, ca să nu fie niciun fel de tulburare.

„Enoriaşii pot sta pe solee doar la împărtăşanie“

- Este adevărat că este interzis a se trece prin faţa altarului dacă uşile sunt deschise?

- Credincioşii trebuie să cunoască faptul că Sfânta Masă e locul cel mai important, sfânt din biserică. De aceea, din momentul în care s-a săvârşit prima Liturghie pe acest altar trebuie să cinstim în mod deosebit acest loc. În primul rând, trebuie să lăsăm preotului totdeauna liniştea necesară pentru a se ruga pentru noi în Sfântul Altar. Ori de câte ori trecem prin faţa altarului, trebuie să ne facem semnul crucii, pentru că acolo, pe Sfânta Masă, se află Mântuitorul Hristos sub chipul Sfintei Euharistii. Trebuie să avem evlavie faţă de cele sfinte. De obicei, în Biserica Ortodoxă Română, nu se trece prin faţa altarului, pe solee (treapta din faţa altarului), decât la împărtăşire, fie că uşile sunt închise sau deschise. Nu e ceva scris. Asta arată faptul că momentul când te împărtăşeşti este momentul celei mai mari apropieri de Dumnezeu, de aceea şi îngăduinţa de a trece prin faţa uşilor în acel moment, când te împărtăşeşti. În rest se trece prin faţa altarului, dar prin mijlocul bisericii, dar chiar şi atunci trebuie să facem o închinăciune.