Main menu

header

cotnari wide

672 26 1de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu

Au rămas în istorie întru eternitate, asemenea legendelor născute pe seama lor. Au cioplit cruci pe fagi sau pe brazi, pentru a însemna peșterile în care și-au tras sufletul după ce au luat avuția bogaților și au împărțit-o săracilor. Căutătorii de comori mai bântuie și astăzi prin pădurile necuprinse în căutarea averilor fabuloase pe care haiducii se spune că le-au îngropat în locuri doar de ei știute. Dincolo de toate acestea însă, în România există lăcașuri sfinte care păstrează încă tainele haiducilor…

Comoara din Ciulpăz

672 26 2Din vechea și preafrumoasa biserică a haiducilor din Ciulpăz, o comoară din Ținutul Pădurenilor, au rămas acum doar niște scânduri aruncate undeva, într-un colț de pădure. Bisericuța din lemn, veche de sute de ani, unde în 1918 preotul George Maior a ținut un discurs în favoarea Unirii Transilvaniei cu România, a rezistat cât a putut, dar, odată cu trecerea timpului, a murit încet. Și nimeni n-a făcut nimic ca s-o salveze. În acest loc, unde legenda spune că au venit tot timpul să se închine haiducii, doar crucile vechi de lemn, înclinate la pământ, mai pot declara o poveste despre lăcașul Domnului și cimitirul de lângă acesta. Și tot legenda vorbește despre faptul că, înainte de mișcarea pașoptistă, un lider al unei cete de haiduci care s-au adăpostit în această zonă a venit chiar cu o sumă mare de bani în aur și a donat-o locuitorilor din Ciulpăz pentru a-și repara biserica și a cumpăra o Sfântă Evanghelie. În ceea ce privește momentul în care biserica a fost ridicată, documentele vorbesc despre sfântul lăcaș ca fiind înălțat încă de la începutul secolului al XVIII-lea. Aceasta apare în conscripțiile din 1783, 1750 și 1805, fiind, de asemenea, menționată și pe Harta iozefină, care a fost redactată între anii 1769 şi 1773. În anul 1996 însă, s-a prăbușit bolta naosului, iar în 2007 a căzut și turnul-clopotniță. Iar acum, din ceea ce a fost odată biserica haiducilor de la Ciulpăz nu au rămas decât o bucată dintr-un colț al unui perete și clanța unei uși…

Schitul Pahomie, ctitoria lui Barbu Craiovescu și a lui Sava Haiducul

Primele date scrise despre Schitul Pahomie apar în două documente: în anul 1793, pe timpul domnitorului Alexandru Moruzi, și în 1798, în perioada lui Constantin Hangerli. De asemenea, în anul 1824, în Catagrafia Episcopiei Râmnicului se consemnează că biserica schitului a fost total ruinată. Legenda spune însă că lăcașul de cult care se află la poalele Muntelui Buila, din Masivul Căpățânii, pe Valea Cheii, și-a legat începuturile de amintirea banului Barbu Craiovescu, unchiul domnitorului Neagoe Basarab, întemeietorul Mănăstirii Bistrița. Se spune că Barbu Craiovescu s-a retras în acest loc pentru a scăpa de atacul lui Mihnea cel Rău asupra Mănăstirii Bistrița, căreia acesta i-a smuls până și copacii din rădăcini. Se crede că printre cei care au făcut parte din suita banului s-a numărat și Sava Haiducul, care a primit acest nume întrucât „pribegii au zăbovit mai mult timp aici și, pentru a hrăni oamenii, el a fost nevoit să procure hrană prădând gospodăriile mai înstărite ale localnicilor din jur”. Drept mulțumire că au supraviețuit ascunși în acest loc, se pare că cei doi ar fi întemeiat schitul. Odată cu această ctitorie a început să se schimbe și imaginea legată de haiduci, care, după cum spune istoria, „după ce oboseau de la atâta pribegie și răzvrătire, ori putrezeau în ocnă, ori alegeau calea mântuirii și se călugăreau”, pușca fiind schimbată cu sutana. Așa s-ar explica și prezența peșterii de deasupra schitului, care în vechime ar fi slujit drept adăpost al haiducilor. Mai mult, e posibil ca haiducii care au trăit în acele locuri, spaima poștelor și a conacelor boierești din zona Olănești, la vârste înaintate să se fi ascuns definitiv sub crucea Domnului, în sfântul lăcaș Pahomie, devenind călugări care-și dorm somnul de veci legănați de murmurul cascadei din apropiere.

Schitul de la Măinești, tainița lui Iancu Jianu

672 26 3Ascuns privirii curioșilor de copacii din jur, Schitul haiducilor de la Măinești, situat pe un deal din cartierul cu același nume al orașului Balș, păstrează și acum tainele haiducilor conduși de Iancu Jianu, de a cărui trecere prin zonă „vorbesc” numai legendele locale și un misterios tunel. Potrivit istoriei, vechea biserică a schitului este ctitoria ispravnicului Bârzeanu și a fost ridicată în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. În timp s-a deteriorat, iar în anul 1805 a început, pe același loc, zidirea actualei biserici, care a fost finalizată cinci ani mai târziu și a primit două hramuri: cel al Sfinților Voievozi (vechiul hram) și cel al Sfântului Nicolae, după numele primului ctitor. În acest schit se crede că s-ar fi ascuns Iancu Jianu și haiducii pe care acesta i-a condus, după ce au atacat conacele boierești din zonă, iar bunurile au fost împărțite țăranilor. Legendele locului afirmă chiar că în biserica Schitului de la Măinești haiducii ar fi construit și un tunel scurt, de la biserică până în coasta unui deal. Acesta se povestește că ar fi situat în partea stângă a bisericii, unde ar exista o ușă prin care ar putea trece o persoană de 1,65 m înălțime. Mai mult, legenda spune că în acest schit ar fi avut loc o întâlnire secretă între Iancu Jianu și Tudor Vladimirescu. Chiar dacă nu există documente care să ateste această întrevedere, s-a păstrat și acum un tablou în care sunt reprezentați Jianu și Vladimirescu la un conac ale cărui camere seamănă izbitor cu chiliile maicilor de la Schitul Măinești. După ce Iancu Jianu s-a lăsat de haiducie, în anul 1818, aici se spune că s-ar fi călugărit haiducii acestuia. După ce au devenit monahi, locul a fost cunoscut sub numele de Schitul Haiducilor.

La Canaraua Fetii, la marginea comunei Dumbrăveni, situată la doar o aruncătură de băț de granița cu Bulgaria, după ce turcii au invadat Dobrogea s-ar fi ascuns haiduci care, după ce ar fi jefuit satele turcești, și-ar fi îngropat comorile în pereții de calcar ai bisericii

La Biserica potecașilor din Urșani, județul Vâlcea, se spune că și-ar fi ascuns averea haiducul Florea Urșanu, într-o nișă săpată în peretele sfântului lăcaș, bani ce ar fi fost descoperiți de I.G. Duca și folosiți atât pentru construirea Căminului Cultural, cât și pentru acțiuni filantropice făcute de soția sa, Nadia Duca