Main menu

header

cotnari wide

656 18 1de Luana Mare şi Daniel Alexandrescu

Putea „vedea” tot, până în adâncul Pământului, până în înaltul cerului şi putea tămădui boala din om doar privind locul vătămat sau atingând zona cu probleme: părintele Porfirie Cavsocalivitul (1906-1991) a fost unul dintre marii rugători greci ai secolului trecut, trăitor la Muntele Athos, un ascet care făcea minuni încă din timpul vieţii. La 22 de ani de la trecerea sa la Domnul, monahul a fost canonizat, iar începând cu acest an, Sfântul Sinod a aprobat înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a pomenirii Sfântului Cuvios Porfirie Cavsocalivitul la data de 2 decembrie.

A fost păzitor de vite şi a lucrat la băcănie

Născut la 7 februarie 1906, într-o familie săracă din Evvia, un sat din Grecia aflat în apropiere de Aliveri, cel care avea să devină mai târziu Sfântul Porfirie Cavsocalivitul a primit la botez numele Evanghelios. Încă de mic a cunoscut neajunsurile, nevoinţa, dar şi cuvântul de mare folos sufletesc al unor duhovnici din Muntele Athos. La vârsta de 8 ani a început să muncească alături de mama sa la câmp şi să păzească animalele. Apoi a lucrat la minele din zonă, iar de la 10 ani s-a angajat la nişte băcani din Halkida şi din Pireu. Cu învăţăturile primite în doar doi ani de şcoală urmată în satul natal, Evanghelios a descoperit pe la 12-14 ani scrierile despre viaţa Sfântului Ioan Calivitul. Impresionat fiind de viaţa duhovnicească a acestuia, a încercat să-i urmeze sfaturile şi, părăsind satul pe ascuns, a pornit spre Kafsokalivia, la Sfântul Munte. „Acolo am intrat în ascultare la doi Bătrâni care erau fraţi buni, Pantelimon şi Ioanichie. S-a întâmplat să fie foarte evlavioşi şi plini de virtuţi, aşa că i-am îndrăgit foarte şi, de aceea, cu rugăciunile lor făceam deplină ascultare. Acest lucru m-a ajutat foarte mult şi simţeam o mare iubire pentru Dumnezeu”, nota monahul în testamentul său duhovnicesc.

La Muntele Athos a primit harisma vederii în duh

Încă din adolescenţă, tânărul ucenic cu dragoste de Hristos a fost dăruit cu harisme înalte, dar şi cu alese calităţi duhovniceşti. Primul semn a fost acela că i-a putut vedea de la mare distanță pe Bătrânii săi, când se întorceau de departe, deși în locul în care se aflau nu puteau fi văzuți de nimeni. Au urmat apoi și altele. Auzea și cunoștea graiul păsărilor și al animalelor, pătrunzându-le înțelesul. Simțea mirosurile de la mari distanțe. Recunoștea miresmele și compoziția lor, distingând de foarte departe parfumul florilor. Acolo, la Muntele Athos, a fost tuns monah și a primit numele de Nichita. Pentru că în acea perioadă s-a îmbolnăvit de pleurezie, duhovnicii săi l-au trimis la părinţi ca să se trateze. Revenit acasă a avut ocazia de a-l întâlni pe Arhiepicopul Sinaiului, Porfirie al III-lea, care a remarcat nivelul moral, sfintele harisme şi mai ales darul străvederii la tânărul monah. Arhiepiscopul l-a hirotonit preot la numai 21 de ani, punându-i numele Porfirie şi lăsându-l să slujească astfel ca părinte duhovnic la Mănăstirea Sfântului Haralambie din Lefka. În 1940 a fost numit paroh la Paraclisul Sfântului Gherasim de la Policlinica din Atena.

„Pântecele gras nu naște minte subțire”

Învăţăturile Sfântului au rămas în câteva cărţi pe care le-a publicat în timpul vieţii. „Niciun ascet nu s-a sfințit fără nevoințe. Nimeni n-a putut să ajungă la duhov- nicie fără să se nevoiască. Trebuie să fie nevoințe. Nevoințe sunt metaniile, privegherile și așa mai departe, dar fără siluire. Să se facă toate cu bucurie. Nu atât metaniile pe care le vom face, nu rugăciunile - ci dăruirea, dragostea pentru Hristos, pentru cele duhovnicești. Sunt mulți care le fac pe acestea nu pentru Dumnezeu, ci pentru asceză, pentru folosul trupesc, însă oamenii duhovnicești o fac pentru folosul sufletesc, pentru Dumnezeu. Între nevoințe - metanii, privegheri și celelalte rele pătimiri - se află și postul. Pântecele gras nu naște minte subțire. Eu știu asta de la Părinți. Toate cărțile patristice vorbesc despre post. Părinții stăruie să nu ne hrănim cu mâncăruri greu digerabile sau grase, căci ele fac rău și trupului, dar și sufletului. Ei spun că oița mănâncă numai ierburile pământului și este atât de liniștită. Ați văzut cum zic, «ca o oaie». În vreme ce câinele, pisica și toate celelalte carnivore sunt animale sălbatice. Carnea face rău omului. Fac bine ierburile, fructele și așa mai departe. Pentru aceasta Părinții vorbesc despre post și osândesc multă mâncare și plăcerea pe care o simte cineva din mâncărurile cele bogate. Să fie mai simple mâncărurile noastre. Să nu ne îngrijim așa de mult de ele”, mărturisea preotul în „Ne vorbește Părintele Porfirie”, Editura Bunavestire, 2003.

„Nu e ştiinţă şi nu e nici artă. Este HAR”

Despre puterea rugăciunii părintelui Porfirie se ştia încă de când ucenicise în Sfântul Munte şi se spunea că avea capacitatea de „a vedea” până în adâncul Pământului și până în înaltul cerului toate cele aflate acolo: ape, pietre, petrol, radiații, antichități îngropate, morminte ascunse, crăpături, izvoare subterane, icoane pierdute, scene petrecute cu secole în urmă, rugăciuni îndreptate spre ceruri, duhuri bune sau viclene, sufletele oamenilor și tot felul de alte lucruri. De asemenea, avea darul tămăduirii. Era de ajuns să privească pe cineva pe locul bolnav, şi acesta se vindeca. La fel se întâmpla şi dacă atingea cu mâna zona vătămată. Despre toate acestea spunea părintele: „Nu e știință și nu e nici artă. Este HAR”.

Dezvăluia gândurile ascunse ale oamenilor, tainele sufletului lor, putea vedea trecutul, prezentul şi viitorul în acelaşi timp

S-a pregătit de trecerea la Domnul în chilia Sfântului Gheorghe din Kafsokalivia

656 18 2Duhovnicul a suferit de-a lungul vieţii de multe boli în afară de pleurezie, dar niciodată nu a folosit harismele sale pentru propria tămăduire, ştiut fiind că sfinţii fac minuni pentru alţii, nu pentru ei înşişi. Pregătindu-se de cele veșnice, a solicitat, în anul 1984, să fie lăsat să i se dea ca loc de adăpostire şi rugăciune chilia Sfântului Gheorghe din Kafsokalivia, unde fusese tuns monah. A instalat câțiva ucenici, după ce s-a dus el însuși acolo. Tot aici i s-a săpat un mormânt adânc, aşa cum a cerut unuia dintre fiii săi duhovniceşti. A trecut la Domnul la 2 decembrie 1991, iar Biserica Ortodoxă Greacă l-a canonizat 22 de ani mai târziu, în 2013. De anul acesta, pomenirea Sfântului Porfirie Cavsocalivitul va fi înscrisă şi în Calendarul Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române, cu data trecerii sale la cele sfinte, 2 decembrie.