de Anda Postolache
Se pare uneori că nu vedem lucrurile frumoase şi bune care ne sunt aproape, nici darurile lui Dumnezeu revărsate peste noi zilnic. Probabil tot astfel s-a întâmplat şi cu locuitorii satului Letca Nouă, din judeţul Giurgiu, până în 2002. Habar nu aveau câtă dragoste avea Maica Domnului faţă de ei şi de biserica din satul lor.
Biserică pictată de Gheorghe Tăttărăscu
Biserica din satul giurgiuvean aflat la 40 km de Bucureşti şi cam la aceeaşi distanţă de Giurgiu şi de Alexandria a fost zidită pe banii mitropolitului Nifon Rusăilă, între anii 1864 şi 1867. Ctitorul a fost un ierarh de seamă al Ţării Româneşti, la început stareţ al Mănăstirii Cozia, apoi vicar al Mitropoliei Ungrovlahiei (1841) şi mitropolit al Ungrovlahiei, iar de la 11 ianuarie 1865, „mitropolit primat” al României, aşa cum a păstorit până la moarte. A fost un ierarh darnic şi cu aplecare spre zidirea şi refacerea lăcaşurilor de cult şi a ansamblurilor monahale, refăcând pe cheltuiala sa şi Mănăstirea Zamfira, şi Schitul Cetăţuia din Râmnicu-Vâlcea.
Biserica din Letca îi păstrează chipul pictat în partea stângă a naosului, iar la fiecare slujbă, numele îi este pomenit primul între cititorii şi binefăcătorii lăcaşului de cult. Pictura iniţială a bisericii a fost realizată de celebrul pictor Gheorghe Tăttărăscu, dar din frescele şi icoanele iniţiale se mai păstrează doar catapeteasma şi icoanele Sfântului Dumitru şi Sfântului Gheorghe. Lăcaşul a fost restaurat în 1918, apoi în 2004, în vremea actualului paroh, părintele Edmond Nicolae Popa, inimosul preot care face slujbe aproape în fiecare zi.
Lacrimile miraculoase
Biserica a devenit un obiectiv de pelerinaj pentru mulţi credincioşi din judeţele apropiate şi chiar mai îndepărtate când, în 2002, o icoană a Maicii Domnului a vărsat lacrimi de mir mai multe zile la rând. Vestea minunii s-a răspândit ca fulgerul, oamenii din sat s-au apropiat foarte mult de credinţă, au început încet-încet să vină în fiecare duminică la biserică, după ce o femeie paralizată a fost vindecată. Dar au existat invidii şi vorbe urâte la adresa preotului, care ar face cine ştie ce lucruri nu tocmai ortodoxe, pentru a atrage oamenii la biserică. Cert este că s-a creat atunci un scandal în legătură cu veridicitatea lacrimilor icoanei. „Minune!”, s-a decretat însă de la Bucureşti, înalţii ierarhi veniţi să cerceteze constatând că lacrimile sunt cu adevărat miraculoase. Părintele paroh s-a bucurat enorm că nu mai este nevoit să facă slujbele doar cu doi-trei oameni, cum se întâmpla la început. Acum, icoana este „păzită” straşnic de vazele imense aşezate special de-a dreapta şi de-a stânga ei, întotdeauna pline cu flori, de măsuţa aşezată înaintea icoanei, astfel încât nici cel mai înflăcărat credincios nu poate săruta sau atinge icoana. Acesta este ordinul de la Patriarhie, pentru a nu se mai vehicula zvonul că ar face cineva vreo „şmecherie” cu lacrimi false…
Oamenii vin, aprind o candelă la Maica Domnului, care îi priveşte blând, bat o metanie, stau în genunchi și sărută icoana pe spate. Ei ştiu că, dacă au credinţă puternică, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu le aude rugăciunile oricum.
„Grădina Maicii Domnului”, centrul pentru copiii defavorizaţi
La sărbătorile mari, în duminici şi mai ales vineri seara, în faţa bisericii din Letca Nouă e un adevărat parc auto. Autocare şi maşini aduc credincioşii la liturghii, la maslu, la paraclisele Maicii Domnului. Mulţi se vindecă, mulţi îşi văd visurile împlinite, dar cei mai mulţi sunt fericiţi că s-au împăcat cu Dumnezeu. Unii dintre credincioşi şi l-au ales drept duhovnic pe blândul părinte Edmond Popa, cel cu vocea atât de frumoasă şi cu calmul necesar unui adevărat părinte. Din donaţiile oamenilor, la Letca Nouă fiinţează şi un centru pentru copii defavorizaţi, sub numele Aşezământul „Grădina Maicii Domnului”, iar în „Casa Nifon Mitropolitul”, tot a bisericii, şi-a găsit adăpostul o familie nevoiaşă cu nouă copii.
Comuna Letca Nouă nu este una foarte bogată. În schimb, biserica este cu adevărat frumoasă. Este renovată, curtea arată ca din cărţile de arhitectură peisagistă, cu alei şi flori, cu lampioane ce se aprind noaptea, cu fântâniţă în care apa susură sub umbra teilor mari de la poartă. Un mic colţ de Rai, care aşteaptă cât mai mulţi credincioşi să-i treacă pragul. O pot face de hramurile bisericii: Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolului (11 august) şi Sf. Mare Muceniţă Ecaterina (25 noiembrie), şi nu numai.