Main menu

header

cotnari wide

644 26 1de Carmen Ciripoiu

Părintele Arsenie Papacioc a spus atât de frumos că nu este nicio diferență între Raiul lui Dumnezeu și altar în timpul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii. La momentul heruvicului, în altar coboară cetele îngerești, pentru a se minuna de frumusețea Sfintei Jertfe, de prefacerea darurilor de pe Sfânta Masă, a pâinii în însuși Sfântul Trup al Mântuitorului și a vinului în însuși Preascumpul Său sânge. Despre Sfânta Împărtășanie, Sfânta Liturghie și cum reușește un creștin să fie plin de curajul mărturisirii dreptei credințe, un interviu cu Preasfinția Sa Galaction Stângă, Episcopul Teleormanului și Alexandriei.

„Sărindarele se fac atât pentru pomenirea celor răposați, cât și pentru cei vii”

644 26 2- Sfinția Voastră, dintre toate slujbele care se fac în sfânta noastră Biserică, cea mai importantă este Sfânta Liturghie, considerată jertfa și răscumpărarea lumii întregi. În ce context se face pomenirea a 40 de liturghii?

- Este o rânduială de sfinte rugăciuni, în timpul cărora se săvârșește și se aduce jertfa fără de sânge a Legii celei Noi, întemeiată de Mântuitorul la Cina cea de Taină și încredințată de El Sfinților Săi Apostoli, iar de aceștia, urmașilor lor sfințiți (arhierei şi preoți), pentru a fi săvârșită de-a pururea în Biserica creștină, spre pomenirea Lui și spre iertarea păcatelor membrilor Bisericii Lui. Sfânta Liturghie este centrul cultului divin public, cea mai importantă și cea mai folositoare dintre rugăciunile Bisericii. Unii credincioși, cu râvnă și evlavie pentru sfintele slujbe, doresc ca în afară de cele îndătinate pentru pomenirea celor răposați să săvârșească pomenirea acestora la 40 de liturghii oficiate în mod consecutiv, îndeosebi în primele 40 de zile după moartea cuiva. Lucrul acesta se face cu precădere în mănăstiri și la catedrale episcopale, unde Sfânta Liturghie se săvârșește zilnic. Această pomenire se numește în popor sărindar sau prin unele părți saracustă, și se întemeiază pe credința că, în a 40-a zi de la moarte, sufletul merge la judecata particulară, spre a da răspuns față de cele săvârșite în timpul vieții. Toate aceste rugăciuni și milostenii pentru cei răposați, mărturii ale iubirii pe care le-o poartă cei vii, aduc iertare de păcate și ușurarea sufletelor celor trecuți în veșnicie fără o deplină pregătire. La sfârșitul celor 40 de liturghii se face un parastas, care se numește dezlegarea sărindarelor, însoțit uneori de agheasmă mică și de masa de obște. Se pot face sărindare și pentru cei vii, de obicei cu prilejul unui eveniment mai important din viața parohiei, cum ar fi sfințirea unei biserici sau venirea unui preot nou în parohie.

- Poate fi Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în orice zi a anului?

- Cartea „Faptele Apostolilor”, în capitolul 2, versetul 46, ne încredințează că, în prima comunitate din Ierusalim, Sfânta Liturghie se săvârșea, la început, zilnic. Cu timpul, săvârșirea acesteia s-a făcut într-o singură zi pe săptămână, adică duminica, zi care a devenit astfel zi liturgică săptămânală prin excelență. Uneori se săvârșește două zile pe săptămână, sâmbăta și duminica, sau, în unele locuri, miercurea și vinerea. Astăzi, în mănăstirile mai mari și în catedralele episcopale se oficiază Sfânta Liturghie în fiecare zi, iar la bisericile de enorie, numai duminica și în sărbători, uneori și sâmbăta, când se fac pomeniri ale morților. Sunt însă în cursul anului bisericesc zile aliturgice, adică zile în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie nici chiar în mănăstiri, întrucât în aceste zile se ajunează până seara, adică se ține post desăvârșit. Aceste zile sunt Vinerea Patimilor, luni și marți în prima săptămână din Postul Paștilor, miercurea și vinerea din Săptămâna Brânzei, vinerea dinaintea Crăciunului și a Bobotezei, când aceste două sărbători cad duminica sau lunea, întrucât în aceste zile de vineri se ajunează.

- În ce constă ritualul liturghiilor?

- Ritualul Sfintei Liturghii constă într-o parte care se săvârșește numai în Sfântul Altar, numită Proscomidie, și care constă din pregătirea darurilor de pâine și vin aduse de credincioși spre a fi sfințite. Această pregătire presupune un anumit ritual, începând de la modul cum sunt tăiate meridele (părticele din prescură sau din pâine) așezate pe Sfântul Disc și până la turnarea cu grijă a vinului și a apei în Sfântul Potir. Fiecare gest este însoțit de o rugăciune specifică, iar citirea pomelnicelor și rostirea numelor celor vii și ale celor răposați sunt expresia caracterului atotcuprinzător al jertfei lui Hristos trăit în Sfânta Liturghie, a iubirii lui Dumnezeu și a dăruirii noastre unii față de alții și față de Dumnezeu. Liturghia Cuvântului sau a Catehumenilor începe cu o binecuvântare: „Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”, urmată de Ectenia mare, pentru pacea lumii și pentru toate nevoile Bisericii, trei serii de cântări, numite Antifoane, și Ecteniile mici. Intrarea Mică, Vodoul Mic sau Intrarea cu Sfânta Evanghelie, care preced citirea Apostolului și rostirea Sfintei Evanghelii, simbolizează venirea în lume a lui Hristos, Care ne cheamă să primim lumina învățăturii Sale. Cu Intrarea cea Mare, Vohodul cel Mare sau Ieșirea cu Cinstitele Daruri se trece spre o altă parte a Sfintei Liturghii, cea a credincioșilor sau a Liturghiei Euharistice. Preotul se îndreaptă spre proscomidiar, ridică Cinstitele Daruri, care-L reprezintă pe Hristos mort, și le poartă în procesiune în mijlocul bisericii, punând-le apoi pe Sfânta Masă. Acest ritual reprezintă înmormântarea lui Hristos, de la coborârea de pe Cruce până la așezarea Sa în mormânt. Altarul este mormântul lui Hristos, care va deveni locul învierii. În timpul ducerii Cinstitelor Daruri de la proscomidiar la Altar, credicioșii cântă „Imnul heruvimic”: „Noi, care pe Heruvimi cu taină închipuim și făcătoarei de viață Treimi întreit sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească să o lepădăm... ca pe Împăratul tuturor să primim, pe Cel înconjurat în chip nevăzut de cetele îngerești. Aliluia, Aliluia, Aliluia”. După Ectenia și Rugăciunea Aducerii Darurilor răsună chemarea preotului, care îi invită pe credincioși la iubire reciprocă și pe slujitori să-și dea sărutarea păcii: „Să ne iubim unii pe alții ca într-un gând să mărturisim: Pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită”. După Simbolul credinței (Crezul) începe anaforaua (canonul euharistic), cu un dialog pe care-l regăsim parțial identic în cea mai mare parte dintre vechile liturghii: „Sus să avem inimile [...], Să mulțumim Domnului”. Preotul sau liturghisitorul amintește de Cina cea de Taină și ridică glasul pentru a cânta cuvintele instituirii Euharistiei: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu Care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care, pentru voi și pentru mulți, se varsă spre iertarea păcatelor”. Este chemată în mijlocul credincioșilor Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prin care cei prezenți trăiesc taina apropierii maximale dintre om și Dumnezeu. Urmează rostirea Rugăciunii Domnești (Tatăl Nostru), în care cererea pâinii celei de toate zilele a fost pusă adesea de Părinții Bisericii în legătură cu Euharistia. Înălțând Sfintele Daruri, liturghisitorul zice cu glas tare: „Sfintele sfinților”, arătând în mod precis pentru cine este Euharistia: pentru cei care s-au pregătit să fie sfinți. Momentul împărtășirii, ca act liturgic, atunci când credincioșii care s-au spovedit și au primit dezlegare de la preot se apropie „cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste” de Potirul împărtășaniei, este răspunsul de final pentru un martiraj care a presupus arderea păcatelor și angajamentul ferm al unei alte vieți. După momentul împărtășirii, credincioșii cântă: „Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi”.

„Liturghia Sfântului Iacov, «cel mai prețios și mai vechi monument de literatură liturgică»”

644 26 3- Există vreo diferență între cele trei liturghii folosite astăzi în Biserica Ortodoxă?

- În cultul Bisericii noastre avem Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, Liturghia obișnuită în Biserica Ortodoxă, săvârșindu-se de cele mai multe ori în cursul anului bisericesc (în toate duminicile și sărbătorile și în toate zilele din timpul anului în care nu se săvârșește vreuna dintre celelalte două liturghii), Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei (care se săvârșește numai de zece ori pe an, în primele cinci duminici din Postul Mare, în joia și sâmbăta Patimilor, în Ajunul Crăciunului și Ajunul Bobotezei și în ziua Sfântului Vasile - 1 ianuarie) și Liturghia Darurilor mai înainte sfințite sau a Sfântului Grigorie cel Mare, Episcopul Romei (se săvârșește, în mănăstiri, în tot timpul Postului Mare, în afară de zilele de sâmbătă, duminică, Sărbătoarea Bunei Vestiri, Joia Patimilor, luni și marți din prima săptămână și Vinerea Patimilor, iar în bisericile de mir se oficiază, de obicei, numai miercurea și vinerea din Postul Mare, mai ales în prima săptămână). Liturghia Sfântului Vasile cel Mare are conținutul rugăciunilor pe care le citește preotul, în taină, în altar, ceva mai lung decât cele din cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur. Liturghia Darurilor mai înainte sfințite nu este o liturghie propriu-zisă, întrucât la aceasta nu se săvârșește sfințirea darurilor (Sfânta Împărtășanie), ci este o rânduială de împărtășire a credincioșilor cu Sfânta Împărtășanie sfințită mai înainte în cadrul unei alte Sfinte Liturghii, unită cu slujba vecerniei. În cărțile de liturgică ale Bisericii se face amintire și de Liturghia Sfântului Iacov, care este „cel mai prețios și mai vechi monument de literatură liturgică”. Această Liturghie se săvârșește astăzi numai în unele biserici ortodoxe de limbă greacă, o singură dată pe an, la 23 octombrie (ziua Sfântului Iacov) sau în duminica cea mai apropiată, iar la Ierusalim se oficiază și în prima duminică după Crăciun, când se face și pomenirea Sfântului Iacov cel Mic, între rudele apropiate ale Mântuitorului.

„Sfânta Împărtășanie este făcută din pâine și vin”

- Pentru că din rânduiala Sfintei Liturghii face parte și împărtășania, v-aș ruga, Sfinția Voastră, să ne spuneți din ce este făcută Sfânta Împărtășanie și de câte ori trebuie să ne împărtășim în decursul unui an?

- Sfânta Împărtășanie este făcută din pâine și vin, ca elemente esențiale de întreținere a vieții trupești, și pe care omul le consumă numai după o „prelucrare”, sinonimă cu truda. E nevoie de trudă, timp și răbdare pentru a putea frânge pâinea și a ridica paharul cu vin. Liturghierul, cartea de căpătâi a fiecărui slujitor, ne învață astfel: „Materia pâinii pentru Trupul Domnului nostru Iisus Hristos este pâinea de făină de grâu curat, amestecată cu apă curată și coaptă bine, dospită, nu prea sărată, proaspătă și curată... iar materia Sângelui lui Hristos este vinul din rodul viței, adică stors din struguri, să aibă gustul și mirosul său specific, să fie bun de băut și curat, neamestecat cu niciun fel de alte băuturi sau mirodenii”. În mod clar, împărtășirea trebuie să fie precedată de o perioadă de pregătire și de spovedanie. După Sfântul Simeon al Tesalonicului, fiecare creștin temător de Dumnezeu ar trebui să se împărtășească cel puțin la 40 de zile, iar cel care se păstrează curat și se simte vrednic se poate apropia și mai des. De asemenea, toți cei care se află în preajma unui eveniment hotărâtor pentru restul vieții, cum ar fi femeile înainte de naștere, bolnavii înainte de operație, fiecare creștin înainte de sărbătoarea zilei de naștere, este bine să primească Sfânta Împărtășanie, ca izvor de sănătate și întărire și ca mulțumire adusă lui Dumnezeu.

- În încheiere, Sfinția Voastră, v-aș ruga să ne spuneți câteva cuvinte pentru cititorii revistei „Taifasuri”.

- Prin citirea acestui interviu, doritorii de lectură duhovnicească au devenit parte a unei mărturisiri de credință și credem că pot fi, de pe poziția fiecăruia, propovăduitori ai dreptei învățături într-un timp ca acesta pe care-l trăim fiecare dintre noi. Credem că singurătatea își are prețul ei. Cum și jertfa, pierderea ei. Dar parcă e înălțător să știi că pierzi pentru Dumnezeu decât să câștigi pentru tine. Să rânduiască Bunul Dumnezeu fiecăruia zile frumoase, în care bucuria de a-i purta în suflet pe cei pe care îi întâlnim sau îi știm să sporească astfel cu fiecare rugăciune rostită la poarta veșniciei.

„În Ortodoxie, Sfânta Liturghie se săvârșește o singură dată pe zi în fiecare biserică și de fiecare preot slujitor, ca mod de a înțelege că Mântuitorul Iisus Hristos S-a răstignit nu de mai multe ori în lume, ci o dată pentru totdeauna, fiecare zi fiind o icoană a veșniciei, iar fiecare biserică, o icoană a lumii întregi“

„Anafura aminteşte de agapele din Biserica primară“

644 26 3- Ce este anafura și cum se ia aceasta de credincioși? Cui nu îi este îngăduit să ia sfânta anafură?

- Anafura sau pâinea binecuvântată care se împarte credincioșilor la sfârșitul Sfintei Liturghii, sub forma unor părticele de pâine, este făcută din prescura folosită la Sfânta Împărtășanie și care se binecuvântează în timpul cântării „Cuvine-se cu adevărat”. Aceasta amintește de agapele din Biserica primară, simbolizând, cumva, și rămânerea Maicii Domnului încă multă vreme pe Pământ, în mijlocul comunității creștine, după înălțarea la ceruri a Mântuitorului și până la adormirea ei. Se consumă numai pe nemâncate, iar când luăm agheasmă mare, bem întâi agheasma, apoi luăm anafură. Dacă însă dorim să luăm agheasmă mică (de la sfeștanie), atunci se ia întâi anafura și apoi se bea agheasmă mică. Se cere credință și evlavie din partea celui care o ia.

„Prescurile se fac din două straturi suprapuse, simbolizând cele două firi ale Mântuitorului“

- Ce reprezintă prescura?

- Denumirea a ceea ce numim astăzi prescură se cunoaște încă din secolul al VIII-lea, după ce, cu mult timp înainte, la Sfânta Liturghie se foloseau pâini dospite, dăruite la Sfântul Altar de credincioși. Primul act prin care se împlinește participarea fiecărui creștin la Sfânta Liturghie este aducerea darurilor de pâine și vin la altar. Acest act ține de esența Liturghiei și a fost prezent întotdeauna, însă forma darurilor a variat în decursul secolelor. În slujirea cultului ortodox, pâinea se folosește sub două forme: prescură și artos. Prescura este o pâine micuță, de formă rotundă, făcută din aluat dospit, folosită în mod special pentru săvârșirea Sfintei Liturghii. Din aceasta se taie, pe lângă Sfântul Agneț, și toate celelalte meride (părticele), la Proscomidie, cât și anafura. Prescura are mai multe forme. Cea mai întâlnită este cea de pâinișoară rotundă, pe care se aplică o pecete cu un instrument special, numit pistornic, și care imprimă inițialele IIS.HR.NI.KA, dispuse sub formă de pătrat, care înseamnă „Iisus Hristos Învinge”. Această formă simbolizează Pământul sau lumea pentru care s-a jertfit Hristos și care I se aduce înapoi, ca ofrandă, sub forma pâinii. Altă formă a prescurii este cea de cruce cu patru cornuri sau capete, care închipuiesc cele patru laturi ale lumii pentru care S-a răstignit Hristos sau cele patru brațe ale Crucii. Există și prescuri cu cinci cornuri, care ne duc cu gândul la cele cinci pâini înmulțite în chip minunat de Mântuitorul în pustie, dar și prescuri cu trei cornuri, care preînchipuiesc Sfânta Treime. De obicei, indiferent de formă, prescurile se fac din două straturi suprapuse, simbolizând cele două firi ale Mântuitorului. Prescurile se pregătesc de o persoană cu viață curată, adică având rugăciune multă, nevoință de post și fapte bune, indiferent că este femeie sau bărbat, căsătoriți sau văduvi. Artosul este o pâine dospită în care se încorporează și unele mirodenii, care se aduce și se binecuvântează la slujba Litiei.

- Până la ce moment al slujbei pot creștinii să aducă prescuri la altar?

- Darurile la altar este bine să fie aduse cât mai devreme, pentru a putea fi rânduite așa cum se cuvine de preot. Dacă, din motive obiective, nu se poate ajunge la timpul potrivit, ele se pot aduce până la citirea Evangheliei de la Sfânta Liturghie. Cei care ajung foarte târziu la Biserică pot aduce pomelnice la Sfântul Altar și după citirea Evangheliei, până la Axion, dar fără darurile de pâine și vin.