Main menu

header

cotnari wide

631 22 1de Luana Mare

„Biserica asta a Tuturor Sfinţilor hramul s-a făcut cu vrerea lui Dumnezeu, fire-a tuturora Subt Ştefan, cel care poartă numele Cantacuzino, Stăpân strălucit al Ţării Româneşti vestite, de către arhi-pastorul Antim Ungro-Vlahul, cel din Ivir, cum se vede din temelie”. Aceasta este piatra de temelie a Mănăstirii Antim, una dintre cele mai frumoase ctitorii bucureştene, un remarcabil monument de arhitectură, pictură și sculptură din România, mănăstire sfinţită în anul 1715 de întemeietorul ei, mitropolitul Antim Ivireanul. Despre istoricul mănăstirii ne-a vorbit ierodiaconul Antipa Burghelea, care vieţuieşte în mănăstire de patru ani.

Edificiu ridicat după descoperire dumnezeiască

631 22 2La 5 februarie 1713, ziua de prăznuire a Sfintei Muceniţe Agata, mitropolitul Ţării Româneşti Antim Ivireanul hotărăşte, după ce i s-a arătat prin descoperire dumnezeiască misiunea ce o avea, să ridice o mănăstire pe locul unde până atunci se afla o veche bisericuţă din lemn cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae. Locul ales este în cartierul bucureştean numit pe atunci „mahalaua popii lui Ivașco”, nu departe de Catedrala Patriarhală, iar măreaţa construcţie ce avea să dăinuiască peste ani este actuala Mănăstire Antim, din centrul Bucureştiului. Imediat, mitropolitul a început să adune donaţii de la marii boieri ai vremii, a făcut planuri, schiţe arhitecturale, a tocmit meşteri vestiţi şi a pus la bătaie întreaga sa avere. Fiind mare artist, a făcut el însuşi planurile de arhitectură, a chemat pictorii cei mai pricepuţi din ţară, pentru că atunci era Şcoala Brâncovenească de pictură de la Hurezi, iar el, având simţ artistic, a ştiut pe cine alege.

Ctitorul a lăsat prin testament rânduiala lăcașului

631 22 3Încă de la intrarea în mănăstire, credincioşii sunt întâmpinaţi de emblema lui Antim Ivireanul, cu melcul, simbol al credinţei şi smereniei, încadrat de o cunună de lauri şi având în partea superioară o stea. Sculptată de Sfântul Antim însuşi, uşa masivă de lemn de stejar de la intrarea în biserică, depăşind în frumuseţe toate realizările artistice de acelaşi gen din vremea sa, căpăta strălucirea unei taine duhovniceşti: „Nu putem intra în biserică decât prin lucrarea Păstorului (uşa), care are ca descuietoare (cheia) credinţa şi smerenia (melcul)”. Mănăstirea a fost terminată în 1715, la doi ani după ce a fost începută, şi reprezenta una dintre cele mai frumoase ctitorii de acest gen ale vremii. „Zidit-am împrejurul ei chilii destule şi alte lăcaşuri pentru odihna egumenului, care va fi după vremi şi acelora ce vor vrea să aleagă viaţa sihăstrească adăugând întru ea şi altele multe trebuincioase, la care am închinat multe şi de toate câştiguri mutătoare şi nemutătoare pentru îndestularea celor ce vor locui întru ea, adică: moşii, vii, mori, stupi şi dobitoace de tot felul. Încă şi biserica am împodobit-o şi am înfrumuseţat-o, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe dinafară şi pe dinlăuntru, cu multe adaose de argint şi cu veşminte scumpe, cu cărţi de multe feluri şi cu altele, ce se obişnuiesc a se înzestra zidirile cele cuvioase şi pentru ca să se chivernisească toate nestrămutat, după cugetul meu şi după socoteala cea bună şi dreaptă”, scria Antim Ivireanul în testamentul său. Drept mulţumire pentru descoperirea dumnezeiască pe care a avut-o, Antim Ivireanul a hotărât ca, de ziua Sfintei Muceniţe Agata, 5 februarie, „în fiecare an să se îmbrace o fată cu ie, cu rochie, cu cizme, cu brâu şi să i se dea 230 de bani”.

Nicolae Iorga a salvat-o de la ruină

631 22 4După uciderea mişelească a ctitorului, în 1716, au fost înstrăinate multe dintre bunurile mănăstirii. Unii egumeni au purtat grijă de mănăstire mai mult, alţii mai puţin, şi aceasta a ajuns în stare deplorabilă la un moment dat, iar la începutul veacului al XIX-lea a fost încredinţată Episcopiei din Argeş. Prelaţii au restaurat-o în secolul al XIX-lea, dar la sfârşitul veacului s-a aflat iar într-o perioadă de decădere. Actuala pictură din interiorul bisericii a fost modificată în același veac. Tot atunci s-au adăugat mai multe elemente de artă occidentală; mobilier în stil neogotic, o nouă pictură realizată de Petre Alexandrescu în 1860, o rozasă pe frontonul bisericii, inspirată după Catedrala Notre-Dame de Chartres etc. Biserica din zilele noastre mai are rămase, de 300 de ani, de la Antim Ivireanul, sculpturile din piatră, catapeteasma, coloanele sculptate şi alte lucrări în piatră. După o vreme, chiar a fost desfiinţată ca mănăstire, a ajuns simplă biserică de parohie, dar în 1930, la insistenţa lui Nicolae Iorga, care a ţinut un întreg discurs despre salvarea Mănăstirii Antim de la ruină, s-au dat mai multe fonduri de conducerea ţării pentru restaurare. Patriarhia a hotărât atunci reînfiinţarea Mănăstirii Antim, cu statut de mănăstire de călugări, în 1930.

„Cea mai mare clădire mutată pe şine în comunism”

631 22 5În perioada comunistă s-a pus, la un moment dat, problema ca mănăstirea să fie dărâmată, dar Patriarhul Justinian a luat-o sub aripa sa protectoare. Era chiar în centrul Bucureştiului, lângă ce avea să devină Casa Poporului. Totuşi, a fost dărâmată o latură a ei, în 1986, cea de nord-est, pentru a se face loc blocurilor de pe Bulevardul Unirii. Această parte a fost sacrificată şi reconstruită, dar mult mai aproape de biserică. Tot atunci a fost mutată pe şine o clădire care a fost edificată în curtea mănăstirii în 1910, Biblioteca Sfântului Sinod, unde se păstrează cărţile cel mai valoroase ale Patriarhiei. Şi acea construcţie a fost mutată pe şine, ca să nu fie demolată. A fost cea mai grea clădire din România deplasată astfel. În zilele noastre, Mănăstirea Antim şi-a recăpătat strălucirea prin preţuirea şi grija contemporanilor, asemenea vremurilor de început, având peste ani binecuvântarea lui Antim Ivireanul, care străjuieşte simbolic, printr-un monument, intrarea în mănăstire. Mitropolitul a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992, fiind prăznuit în fiecare an la 27 septembrie. Anul acesta, la 11 iunie, este sfinţit un alt monument, „Rugul aprins”, ridicat în curtea bisericii şi dedicat celor din mişcarea culturală şi religioasă cu acelaşi nume, şi va fi inaugurat şi un muzeu deschis în clopotniţa mănăstirii.

„Nici un lucru nu iaste atâta de primit înaintea lui Dumnezeu ca facerile de bine ce să fac la săraci şi la sfintele beserici... Deci, cu această socoteală și eu smeritul mitropolit al Ungrovlahiei Antim Ivireanul, pentru ca să fac puțin folos sufletului mieu și să aib pomenirea mea cea de toate zilele și în viață și după moarte, m-am apucat de am înălțat din temelie acest sfânt lăcaș în slava Lui Dumnezeu și întru cinstea Tuturor Sfinților“

Călugări legaţi prin blestem să aibă grijă de săracii din zonă

631 22 6Testamentul lui Antim Ivireanul a fost început la 24 aprilie 1713, odată cu începerea construcţiei mănăstirii, şi a fost finalizat la 15 martie 1716. În documentul semnat de el, mitropolitul rânduia buna desfăşurare a lucrului în mănăstire. Călugării erau îndemnaţi ca, în fiecare zi, să facă milostenii oamenilor amărâţi care calcă în curtea mănăstirii şi în biserică, obicei care se păstrează şi astăzi. În fiecare seară, călugării oferă mai multe pachete cu hrană oamenilor care vin aici. Acest obicei se păstrează de 300 de ani. Pentru a avea grijă de sărmani, Antim a lăsat şi mai multe proprietăţi mănăstirii, să aibă de unde să se gospodărească, să aibă venituri și să-i ajute pe alţii. El a mai rânduit ca, în fiecare an, să fie daţi la şcoală copii pe cheltuiala mănăstirii, asigurându-le casă, masă, haine şi cărţile necesare. A poruncit preoţilor să-i înmormânteze gratuit pe săracii fără adăpost şi să li se facă pomenirile după lege. Tot din veniturile mănăstirii urmau să fie îmbrăcaţi săracii şi bătrânii, iar străinilor li se asigura găzduire timp de trei zile. Conform aceluiaşi document, călugării şi egumenul mănăstirii „sunt datori să-i cer- ceteze pe bolnavi indiferent de originea lor, altfel vor avea blestem”.

Icoana „Rugul aprins“ protejează de incendii

O istorie veche vorbeşte despre un incendiu care a cuprins mai multe case din lemn. Se întâmpla în Rusia, la mijlocul secolului al XVII-lea, iar în hărmălaia iscată de focul devastator, oamenii fugeau, încercând să-şi salveze viaţa şi agoniseala, în timp ce o bătrână stătea în faţa locuinței sale, ţinând în mână o icoană a Maicii Domnului, „Rugul aprins”. A doua zi după incendiu, cei întorşi la faţa locului au văzut cu stupoare cum toate casele erau distruse de foc, mai puţin cea a bătrânei cu icoana, rămasă întreagă în mijlocul dezastrului. De atunci, reprezentarea Maicii Domnului „Rugul aprins” este considerată ocrotitoare de incendii. În România este cunoscută o icoană „Rugul aprins” adusă de părintele Daniil Sandu Tudor de la Muntele Athos la Mănăstirea Antim Ivireanul, şi unde se află la loc de cinste, în interiorul mănăstirii, la 11 iunie sfinţindu-se monumentul cu acelaşi nume ridicat în curtea lăcașului. Despre felul în care a ajuns această preţioasă pictură în România, dar şi despre simbolistica ei ne-a vorbit ierodiaconul Antipa Burghelea, de la Mănăstirea Antim, din Bucureşti.

„Steaua cu opt colţuri simbolizează veşnicia, plinătatea, desăvârşirea”

Această icoană aflată în Mănăstirea Antim, foarte interesantă şi complexă, este una dintre multele tipuri de reprezentări ale Maicii Domnului odrăslite de mintea şi de spiritualitatea poporului rus. Prima icoană „Rugul aprins” se presupune că ar fi fost pictată la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, dat fiind faptul că altarul acestei biserici este ridicat pe rădăcina rugului străvechi unde Moise a vorbit cu Dumnezeu. Icoana îl înfățișează pe profetul Moise descălțat de sandale, înaintea rugului care nu se mistuia în flăcări, precum în toate icoanele „Rugul aprins” („Neopalimaia Kupina”) mai vechi. După ea au fost realizate mai multe reprezentări „rug aprins” ale Maicii Domnului, cum este şi cea adusă la Mănăstirea Antim. Este vorba despre o icoană în care Maica Domnului este reprezentată într-un medalion cu Pruncul Iisus în braţe, fiind înconjurată de o stea cu opt coţuri. Cifra opt, în mediul bisericesc, simbolizează veşnicia, plinătatea, lumea viitoare, viaţa de dincolo, desăvârşirea. Este înconjurată de o stea cu opt colţuri în care sunt pictaţi îngeri, iar în cele patru colţuri ale icoanei sunt înfățișaţi patru profeţi din Vechiul Testament. Patru dintre colţurile stelei sunt roşii, sugerând focul, iar patru sunt verzi, sugerând rugul păstrat neatins de flăcări. Ştim că aceşti profeţi au prezis evenimente viitoare şi, prin anumite analogii, au vorbit despre evenimente din viaţa Mântuitorului şi a Fecioarei Maria. De pildă, profetul Moise, ştim din Vechiul Testament, a ajuns pe Muntele Sinai pentru ca Dumnezeu să-i încredinţeze tablele legii. Acolo a văzut un rug care, deşi ardea, nu se mistuia. I-a spus Dumnezeu să se descalţe, căci e pământ sfânt, a făcut aşa şi L-a simţit pe Tatăl Ceresc vorbindu-i din acel rug, care răspândea în jur răcoare, linişte, iar mai târziu părinţii Bisericii au făcut o analogie: Fecioara Maria L-a născut pe Hristos şi a rămas tot fecioară. Iisus a trecut prin ea aşa cum a trecut o rază printr-o sticlă; a fost o prefigurare a Maicii Domnului. Rugul aprins care ardea şi nu se mistuia; Fecioara Maria care a născut şi a rămas fecioară. Cinstirea icoanei „Rugul aprins” se regăseşte în sinaxarele ruse la 4 septembrie, odată cu ziua prăznuirii profetului Moise, cel care s-a învrednicit să vadă rugul nears, simbol al mântuirii oamenilor prin Fiul lui Dumnezeu întrupat din Pururea Fecioara Maria.

„Părintele schimonah Daniil a adus-o de la Muntele Athos”

Icoana a fost adusă de la Muntele Athos de părintele Daniil Sandu Tudor, fost jurnalist, iniţiatorul mişcării Rugul aprins în 1945. La un moment dat, acesta a făcut o călătorie la Muntele Athos, loc ce l-a impresionat mult, iar când a venit în ţară a hotărât să se călugărească la Mănăstirea Antim, care se reînfiinţase. A venit aici, s-a călugărit, a primit numele de Agaton şi mai târziu, peste ani, a primit un nou grad, a fost făcut schimnic, ceea ce presupune să stea în locuri mai retrase, şi atunci a primit numele de Daniil. Când a fost la Muntele Athos a adus şi icoana Maicii Domnului „Rugul aprins”. Este o icoană pictată în Rusia, dar care a ajuns la Muntele Athos, apoi la noi. Majoritatea celor din mişcarea Rugul aprins au fost arestaţi în timpul comunismului şi au făcut perioade mai mari sau mai mici de închisoare. Din această mişcare au făcut parte câţiva dintre marii duhovnici ai neamului nostru: părintele Arsenie Papacioc, părintele Sofian Boghiu, care a fost stareţ la Mănăstirea Antim, părintele Petroniu Tănase, care a fost stareţ în Muntele Athos, la Schitul Prodromu, părintele Dumitru Stăniloae, părintele Adrian Făgeţeanu, părintele Benedict Ghiuş, un mare om de cultură şi cu viaţă sfântă. Recent s-a amplasat în incinta mănăstirii o cruce din piatră în memoria celor din Rugul aprins, care este sfinţită anul acesta cu hramul mănăstirii, la 11 iunie, hramul de vară, Duminica Tuturor Sfinţilor.

„Părintele Daniil Sandu Tudor, cel care a adus icoana în România, a murit în puşcărie, la Aiud. A fost găsit mort în celulă, în condiţii suspecte. Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte ca pe un martir şi mărturisitor al credinţei în perioada comunistă“

„În jurul ei s-a format mişcarea spirituală cu acelaşi nume“

Acest rug aprins al prorocului Moise a fost asociat şi cu rugăciunea inimii, care trebuie să ardă neîncetat în om. Chiar dacă face alte treburi prin casă sau lucrează, el, în sinea lui, trebuie să aibă mintea la Dumnezeu. Icoana are patru profeţi: Moise, Iezechiel, cel care a văzut o poartă prin care a trecut cineva, dar a rămas tot închisă, Isaia şi Iacov, care a avut o viziune cu o scară care urca de la pământ la cer. A fost asociată cu Maica Domnului, care face legătura între pământ şi cer, care se roagă şi mijloceşte pentru noi. E o icoană foarte complexă şi frumoasă, care se păstrează până astăzi în Biserica Mănăstirii Antim. Nu e de dimensiuni mari, poate un pic mai mare decât un format A3, dar o păstrăm cu multă evlavie şi cinstire. În jurul acestei icoane s-a format mişcarea Rugul aprins, care s-a dorit să fie un rug aprins de rugăciune şi de spiritualitate, neatinsă de ateismul comunist. Mănăstirea a rezistat şi în vremea comunismului cu ajutorul Maicii Domnului şi al Bunului Dumnezeu.