Main menu

header

613 23 1de Lidia Ilie

„Dacă nu avem dragoste între noi, atunci nici pe Domnul nu-L avem cu noi (aşa grăieşte Sfânta Scriptură), căci Dumnezeu dragoste este şi cea din urmă poruncă dată Sfinţilor Săi Ucenici a fost porunca dragostei”. Acesta a fost crezul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, un monah foarte aspru și sever cu el însuși, care în drumul său spre Cer a poposit și în Țara Sfântă, unde s-a nevoit până ce Domnul l-a îmbrățișat întru veșnicie.

I-a îngrijit pe arabii și beduinii bolnavi sau răniți în război

Încă din primele secole, înainte, dar mai ales după acceptarea oficială a creștinismului ca religie oficială în Imperiul Roman, în inimile românilor a început să se nască dorul de a vizita Țara Sfântă. Potrivit statisticilor, peste 50.000 de români au vizitat anual Țara Sfântă, situându-se astfel pe locul trei în topul celor care au reușit să pășească pe urmele Celui Care a mântuit lumea prin jertfa Sa pe cruce. Pe aceste locuri pline de har au ajuns să se roage și sfinții români din Scythia Minor, respectiv Dobrogea de astăzi, cum a fost cazul Sfântului Ioan Casian, care a plecat în acest pelerinaj în jurul anului 385, însoțit de sora sa și de Sfântul Gherman, dar și al Sfânutului Ioan Iacob Hozevitul sau Sfântul Ioan Iacob Românul, cum este cunoscut de creștinii din Israel. Dorind viață pustnicească și mânat de marea dragoste pe care o simțea pentru Hristos, după tunderea sa în monahism, la marea lavră a Neamțului, acesta a plecat spre Sfintele Locuri, alături de alți doi călugări de la Mănăstirea Neamț. După ce s-au închinat la toate locurile sfinte și au sărutat Mormântul Domnului și Crucea pe care a fost răstignit, cei trei pelerini au iernat la Mănăstirea Sfântului Sava din pustia Iudeii. În primăvară, cei doi însoțitori ai Sfântului s-au întors la Neamț, dar el a rămas să se nevoiască în continuare în obștea Sfântului Sava, renumită pentru rânduiala ei aspră, care se păstrează până în prezent. Aici, tânărul monah român a avut mai multe ascultări. A fost paraclisier, a făcut prescuri, a bătut clopotul pentru a anunța sfintele slujbe și a fost chiar infirmier al mănăstirii, îngrijindu-i cu multă dragoste atât pe călugări, cât și pe arabii și pe beduinii bolnavi sau răniți în război. În 1947 a fost hirotonit diacon în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea Patriarhului României, iar în același an și în același loc, preot, fiind, totodată, numit egumen al Schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe Valea Iordanului.

I-a dedicat versuri Maicii Domnului

Cuviosul Ioan Iacob a trăit timp de cinci ani la Iordan, unde a săvârșit, zilnic, toate sfintele slujbe în limba română. Tot aici a tradus un număr mare de pagini din scrierile Sfinţilor Părinți, a compus un volum de versuri inspirate din trăirile sale duhovnicești, a înnoit chiliile și biserica schitului. Iar pentru a face acestea, trebuia să care materialele kilometri întregi, noaptea... Și tot noaptea, Sfântul a petrecut singur, în rugăciune, ori în chilia sa, neștiut de nimeni, pe Valea Iordanului sau în fața icoanei Maicii Domnului, pe care a iubit-o enorm și căreia i-a scris o mulțime de versuri. S-a ostenit mult Sfântul Ioan Iacob pentru lucrarea duhovnicească din schit, a primit pelerinii, i-a spovedit, i-a împărtășit și i-a sfătuit după puterile sale, călăuzindu-le pașii spre mântuirea sufletelor. „Şederea aici a Sfântului Ioan Iacob nu a fost una uşoară, din cauza condiţiilor speciale de climă (vara temperaturile depăşesc frecvent 45-50 de grade Celsius), dar şi a lipsurilor materiale, fiind zonă de deşert şi lipsită de apă. Totuşi, aici, Sfântul Ioan a cunoscut mângâierea Harului lui Dumnezeu, care i-a răsplătit nevoinţele cu bucurii duhovniceşti pe care le-a consemnat în frumoasele poezii şi rugăciuni compuse pe malul Iordanului”, a afirmat arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan.

Mărturia părintelui Vasilios Vakras, care i-a închis ochii Sfântului

613 23 2În urma numeroaselor mărturii despre minunile săvârşite în ultima vreme de Sfântul Cuvios Ioan Iacob, Patriarhia Ierusalimului a aprobat recunoaşterea sfinţeniei Sfântului Ioan Noul Hozevit, care a fost rânduit să fie pomenit de acum în fiecare an la 28 iulie, ziua descoperirii sfintelor sale moaşte. La 31 ianuarie 2016, la slujba de canonizare a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, a fost prezent şi părintele Vasilios Vakras din Samos, cel care a fost de faţă la săvârşirea Sfântului nostru de la Neamţ. La vârsta de 20 de ani, fiind monah începător în Țara Sfântă, părintele Vasilios a primit ascultarea să îl înlocuiască, timp de câteva zile, pe monahul care ani buni a dus pâine pustnicilor care au viețuit în peșterile din pustia Hozevei. Conform mărturiei părintelui, când a ajuns la peștera în care s-a nevoit Sfântul român, a auzit un glas care i-a zis: „Nu vreau pâine!... Să-i spui părintelui stareț să vină miercuri să mă împărtășească pentru că voi pleca la Domnul.” Părintele Vasilios a făcut precum i-a zis Sfântul, și a pornit, împreună cu starețul mănăstirii, spre peștera Sfântului Ioan. Acolo, spune părintele, „am văzut o înfățișare de om în fața căreia am rămas cu totul și cu totul impresionat. În fața noastră era un om îngenuncheat. Nu ai fi spus că e om. Era îmbrăcat cu o haină ruptă, ca o țoală de lepădat.” Sfântul și-a așteptat sfârșitul cu ochii pe jumătate deschiși, îngenuncheat, cu mâinile încrucișate pe piept și cu capul aplecat. Când l-a văzut pe stareț, i-a zis: „Preacuvioase părinte, iertați-mă!”, iar starețul i-a răspuns: „Dumnezeu să te ierte!”. „S-a apropiat de Sfânta Împărtășanie. Inima se vedea în pieptul lui cum îi bate cu putere. Imediat după ce s-a împărtășit, aceasta a încetat să-i mai bată și s-a lăsat pe o parte. Eu îngenunchez lângă el, îi închid ochii și mă uit la stareț. El mi-a spus: «Dă-te la o parte, că de acum încolo mă ocup eu cu părintele Ioanichie ca să îl pregătim de slujba de prohodire și de înmormântare». I-am lăsat să își continue treaba, și eu m-am uitat în jur prin chilie, căutând un muc de lumânare, un chibrit... Fratele ucenic, care era responsabil cu sistemul de aprovizionare cu apă a mănăstirii de vizavi se întreba ce face călugărul ăla acolo unde era atâta lumină. Eu nu găseam nicio urmă de lumină, însă starețul mi-a spus că este lumina sfințeniei sale. Am găsit un mormânt de la un alt călugăr, săpat în stâncă, la 30-40 de centimetri, nu prea adânc, și l-am așezat acolo. Am pus o rasă peste el și am turnat țărână în semnul Sfintei Cruci, după obiceiul monahal. Am luat drumul spre casă. Ne-am întors a treia zi, dar nu am mai urcat până sus. Am făcut jos slujba de pomenire de trei zile. În acel moment am simțit o mireasmă deosebită, de nedescris în cuvinte. Acea mireasmă cobora de sus, din peșteră... Eu nu știam nici cum îl cheamă, nu știam nimic despre Sfântul Ioan Iacob”.

Proiectul de deminare a Văii Mănăstirilor de la Iordan

613 23 3Situaţia schitului românilor de la Iordan este totuși în prezent, una destul de gravă. Schitul nu doar că a fost distrus, întreaga „Vale a Mănăstirilor”, cum era numită zona pe care se afla așezământul, a fost minată și declarată zonă militară închisă pe o distanţă de 5 km de la râu spre interiorul ţării. Doar pe un culoar de acces restrâns, sub pază militară, este permis accesul pelerinilor până la albia Iordanului, pentru a vizita locul Botezului Domnului. „În anul 2015, cele opt Biserici care deţin teren în această zonă (Qaser al-Yahud), printre care şi Biserica Ortodoxă Română, au format un comitet de iniţiativă în vederea găsirii unei soluţii de deminare şi de deschidere a zonei. În acest sens, a fost identificată şi aleasă o firmă specializată în operaţiunile umanitare de înlăturare a minelor din fostele zone de război: firma americano-britanică Halo Trust. Aceasta a întocmit un proiect de deminare a zonei, aria totală de pământ minat întinzându-se pe 55 de hectare”, a declarat părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, superiorul aşezămintelor româneşti de la Ierusalim, Iordan şi Ierihon. Firma americană a evaluat proiectul de deminare a întregului teren la suma de 4 milioane de dolari, dintre care României îi revin de plată 500.000 de dolari. „Proiectul este prevăzut a se desfăşura pe o perioadă de doi ani (2017-2019), costurile necesare ridicându-se la suma de 4 milioane de dolari. Patriarhia Română are în proprietate 10.000 de metri pătraţi pe malul Râului Iordan, la graniţa Israelului cu Iordania. Este exact zona unde a fost botezat Mântuitorul, pe unde au intrat evreii în Israel după pribegia de 40 de ani în pustia Egiptului, locul de unde a fost înălţat la Cer Sfântul Ilie cu un car de foc şi pe unde a pribegit Sfânta Maria Egipteanca. În zona schitului românesc sunt cam 3.800 de mine, iar costurile pentru a scoate o singură mină din pământ sunt de 130 de dolari”, a explicat superiorul aşezămintelor româneşti de la Ierusalim, Iordan şi Ierihon.

Cele trei așezăminte românești greu încercate

613 23 4„În Ţara Sfântă, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu trei biserici româneşti, una la Ierusalim, una la Ierihon şi una la Râul Iordan. Fiecare dintre aceste trei biserici a fost greu încercată. Cea de la Ierusalim, în timpul războiului, au luat-o englezii, au transformat-o într-un centru de comandă, apoi într-un depozit. Abia târziu, prin anii ’70, a fost redată României, dar este situată într-un cartier de evrei ultrareligioşi. De multe ori, unii dintre ei fac răutăţi, aruncând cu sticle incendiare, scuipând, lovind. Dar asta este. Avem o biserică acolo unde a fost răstignit Hristos şi a Înviat”, a spus părintele Cătălin Niculescu, iniţiatorul pelerinajelor în Ţara Sfântă. În prezent, doar așezămintele românești de la Ierusalim și de la Ierihon pot primi pelerinii care vin să viziteze Țara Sfântă. „La Ierihon, biserica noastră a fost ridicată cu greu, pe un pământ donat de nişte creştini. Dar şi acolo este greu, pentru că biserica este pe pământurile palestiniene. Aceasta a fost ridicată lângă o moschee mare, şi tot timpul este gălăgie, nu te lasă să baţi clopotul decât două-trei minute. A treia biserică, cea de la Iordan, se află printre minele antitanc. În 1967, Israelul a început războiul împotriva Siriei, Egiptului şi Iordaniei şi, ca să-şi securizeze graniţele, a plantat mii de mine antitanc. Să fie siguri că nu vin tancurile dinspre Iordania. Pe partea unde este biserica noastră sunt vreo 3.800 de mine antitanc. După ce s-a încheiat războiul, minele nu au fost scoase, au rămas acolo unde au fost puse, tot din raţiuni de apărare, pentru că pacea era subţire”, a completat părintele Cătălin Niculescu.

Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul s-a nevoit 24 de ani în Ţara Sfântă, atât pe Valea Iordanului, cât şi în Pustia Hozevei, dar şi în Pustiul Iudeii şi în peşterile de la Qumran, aproape de Marea Moartă

„Primele trei mine de pe terenul unde se află schitul românesc de la Iordan vor fi scoase cu ajutorul fondurilor pe care le-au strâns copiii Şcolii Gimnaziale Maica Domnului din Bucureşti, singura unitate de învăţământ cu laborator de religie, care au dedicat Festivalul de Teatru «Sfântul Ierarh Antim, prietenul Şcolii mele», dar şi icoanele pe care le-au pictat recuperării schitului“ părintele Bogdan Teleanu, coordonatorul Departamentului pentru copii şi tineret Ateneul Sfântului Pantelimon al Bisericii „Sfântul Pantelimon“

A fost demarată o campanie de strângere de fonduri

Nu e puțin lucru pentru un popor ortodox să aibă propria biserică pe pământul sfințit de pașii Mântuitorului. În condițiile în care o bucată de pământ în Israel, pentru a construi altă biserică, e foarte greu de obținut, dacă nu chiar imposibil. Pentru că evreii nu își vând pământul. Prin rânduiala lui Dumnezeu, în 1931, Guvernul palestinian a împărţit în parcele de câte 10 dumane (10.000 mp) terenul de pe malul drept al Râului Iordan, în regiunea denumită Qaser al-Yahud, pentru a le oferi comunităţilor religioase, cu obligația ca, în cel mult doi ani, să construiască în acel loc o mănăstire sau un aşezământ religios. „Vom fi foarte recunoscători celor care vor sprijini acest proiect, făcându-l cunoscut prietenilor și celor care iubesc Locurile Sfinte și îi vom pomeni în rugăciuni pe cei care doresc și pot face donații”, a mărturisit arhimandrit Teofil Anăstăsoaie. O campanie de strângere de fonduri a fost demarată cu scopul de a curăța terenul minat pe care se află așezământul românesc de la Iordan. Patriarhia Română a deschis, prin Administraţia Patriarhală, la Banca Comercială Română, conturi speciale în: Lei (RO65RNCB0082004895030028), USD (RO11RNCB0082004895030030), Euro (RO38RNCB0082004895030029), unde persoanele care doresc pot trimite donaţiile lor.

Maica Domnului Iordăniţa

613 23 5Icoana Axioniță a Maicii Domnului, numită Iordănița, a fost singura care s-a fost salvată din Biserica Așezământului Românesc în timpul bombardamentului cauzat de conflictul armat dintre Israel şi alianţa formată dintre statele arabe Egipt, Iordania şi Siria, în urma căruia zona de la Iordan a fost printre cele mai grav afectate de bombardament, iar Biserica Schitului Românesc și chiliile viețuitorilor au devenit nelocuibile. Icoana este, în prezent, adăpostită în pridvorul Bisericii Așezământului Românesc de la Ierusalim, iar istoria sa este legată de canonizarea Sfântului Ioan Iacob. Anul trecut, când Patriarhia Ierusalimului a decis canonizarea oficială a acestuia, după mulți ani în care unii dintre monahi au privit cu semne de întrebare sfințenia „românului”. Întâmplări minunate însă au confirmat, de-a lungul timpului, faptul că Ioan Iacob este, într-adevăr, un sfânt al lui Dumnezeu. Coincidență sau nu, după îndelungi încercări de a aduce din România, cu avionul, un baldachin de lemn sculptat cu motive tradiționale, care, din cauza dimensiunilor destul de mari, necesita o aprobare specială, aceasta a fost primită chiar în preajma datei canonizării Sfântului Ioan Iacob Hozevitul. În ziua slujbei de canonizare, icoana mult iubită a Sfântului a fost așezată în baldachinul românesc.