de Carmen Ciripoiu
Încălzită prea puțin de dragostea oamenilor și luminată de pâlpâirea timidă a unor candele, Mănăstirea Corbii de Piatră, ascunsă în stânca muntelui, e greu de descris în cuvinte. Pare un loc ireal, unde nu ai nevoie de niciun intermediar ca Dumnezeu să te asculte. Rugăciunile se duc direct către Cer…
La Ciupearca, Scaunele, Piatra Doamnei…
Acolo unde se înnoadă plaiurile Argeșului cu ale Transilvaniei, în pântecele unui munte își află existența biserica de la Corbii de Piatră, care face parte din seria monumentelor rupestre ale spațiului ortodox românesc. În timp ce unii istorici sunt de părere că ar fi fost un altar dacic unde se aduceau jertfe zeului Zamolxe, Nicolae Iorga a considerat că în acest loc s-ar fi aflat castelul lui Voicu, tatăl lui Corvin, de unde și denumirea satului: Corbi. Cine privește locul de aproape se află în fața unui tablou uluitor: pietre bizare ce păstrează urmele unor lespezi de altar precreștin, jgheaburi dăruite ploii sau necunoscutelor ritualuri dacice, bucăți de oase, ciuperci, figuri care par că-și schimbă privirea în funcție de cum cade umbra pe ele. Sătenii le-au dat de-a lungul timpului și nume: La Ciupearca, Scaunele, Piatra Doamnei… E clar că aici au trăit cei care s-au înfrățit cu natura, care au căutat ruperea de lume, meditația și asprimea postului. Toate doar pentru desăvârșirea sufletului.
Cel mai vechi lăcaș sfânt?
Un perete abrupt fără nici cea mai mică vegetație. O stâncă plată impunătoare, ca un templu șlefuit de mâini necunoscute. Așa arată exteriorul mănăstirii, despre care unii istorici spun că ar fi chiar cel mai vechi lăcaș din România. În stânca de gresie se află lăcaşul cu două altare, specific lumii bizantine din secolul al X-lea. O astfel de biserică mai există doar în Cappadoccia Sfântului Vasile cel Mare. În urmă cu 900 de ani, se spune că ar fi existat o altă intrare în biserică, un coridor unde oamenii erau nevoiți să se aplece pentru a pătrunde în sfântul lăcaș. Biserica este alcătuită dintr-un naos de formă dreptunghiulară, iar cea mai veche cameră adăpostește două altare sculptate, cu trepte săpate în piatră, cu găuri și jgheaburi. Acestea, cu două mese sfinte, au fost despărțite printr-un zid care a fost înlăturat acum 200 de ani. Din păcate, atât pe pereți, cât și pe catapeteasmă apa se prelinge distrugător, ștergând tot mai mult chipurile sfinților…
Piatră misterioasă sau meteorit?
Sătenii din Corbi vorbesc pe la colțuri că acolo ar fi fost cetatea lui Dromichete, Helis. Dar nici arheologii, nici documentele istorice nu au confirmat aceste presupuneri. O altă legendă se referă la o piatră neagră despre care se povestește că a fost găsită de un copil prin anii ’60 într-un pârâiaș din apropiere, în care au fost săpate, nimeni nu știe momentul, niște mari scobituri. Când a apărut, piatra misterioasă avea un aspect oxidat, iar lângă ea s-au găsit și un vas de pământ şi o monedă răguzană. Nimeni nu a înțeles de-a lungul timpului ce reprezintă semnele de pe piatră: nu sunt nici inscripții latinești, nici sanscrite, cu atât mai puțin chirilice sau grecești. Oamenii vorbesc că atunci când a apărut, piatra avea cinci kilograme și jumătate și era învelită în fier și cupru. Fostul învățător, care a primit piatra de la copil, a reușit să scoată o mică așchie din ea și a trimis-o la București pentru analize. Ce au spus specialiștii a fost mai mult decât uimitor: un sâmbure de meteorit învelit în fier și bronz. În vechime, meteoriții erau considerați pietre sfinte, deoarece se presupunea că veneau direct din Cer. În timp ce unele triburi cred că stelele căzătoare sunt suflete ale șamanilor care călătoresc după moarte, românii spun că, atunci când trece în neființă un om, cade o stea. Să fie piatra de la Corbii de Piatră sufletul vreunui călugăr care a vrut să se reîntoarcă acasă?
Reînființată de mătușa lui Neagoe Basarab
Începuturile vieții monahale la Corbii de Piatră sunt mai puţin cunoscute. Lăcașul se crede că a apărut în locul altuia mult mai vechi, coborând pe firul istoriei până în vremuri imemoriale. Există voci între specialişti care plasează săparea acestui lăcaş chiar în vremea persecuţiilor împotriva creştinilor. Argumentul lor ar fi intrarea minusculă în biserică, sub un metru înălţime, care ar fi fost perfect adaptată acelor vremuri şi uşor de camuflat. Prima atestare documentară a Mănăstirii Corbii de Piatră datează din data de 23 iunie 1512, când monahia Magdalena, mătușa voievodului Neagoe Basarab, unul dintre ctitorii lăcașului sfânt, a reînființat biserica și i-a dat hramul Adormirea Maicii Domnului, dar și statut de mănăstire domnească. Despre Neagoe Basarab se vorbește că el însuși ar fi luat parte la hramul mănăstirii, iar trapeza de acum i-a slujit odinioară drept divan. Potrivit unei legende, prin preajma anilor 1600, biserica a fost din nou redeschisă în urma viziunii pe care a avut-o un pustnic sfânt. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, biserica devine de mir, ca urmare a aşezării în jurul ei a unei puternice colonii formate din 200 de familii de români din Jina Sibiului.
Păstrează cea mai veche pictură din Ţara Românească
În chip cu totul minunat, pentru că nu a fost niciodată restaurată, biserica păstrează și acum părți mari din pictura originală: Deisis, Bunavestire, Jertfa lui Avraam, Nașterea Domnului, Întâmpinarea Domnului, Învierea lui Lazăr, Botezul Domnului, Schimbarea la Față, Înălțarea Domnului, Arhanghelul Gavriil, Sfinți Militari, Iisus Emanuil. Caracteristicile stilistice, calitatea picturii, însoțite în exclusivitate de inscripții grecești, coroborate cu date istorice, permit datarea ansamblului în primele decenii ale secolului al XIV-lea, datare prin care Corbii de Piatră este considerat lăcașul cu cea mai veche pictură din Țara Românească.