de Carmen Ciripoiu
Despre Maica Domnului de la Mănăstirea Radu Negru nu se poate vorbi oricum. A stat mereu în umbra fiului său și a așteptat șapte decenii să ne poată privi, pentru ca apoi, neatinsă de vreme și deplin strălucitoare, să ne poată lăsa să-i adresăm cele mai ascunse și mai grele rugăminți. Și să se milostivească de sufletele noastre.
Grabnic ajutătoare
Niciuna dintre minunile săvârșite de Maica Domnului de la Mănăstirea Radu Negru din Călărași nu și-a găsit locul în vreun caiet. Sunt nenumărate. Fecioara e grabnic ajutătoare și într-o boală, și în alta, apărătoare în fața calamităților naturale și, nu în ultimul rând, vindecătoarea inimilor zdrobite de suferință. Cu o singură condiție: să crezi în puterea sa fără margini. Toți care au văzut-o, care i s-au închinat măcar o singură dată vor simți o dorință nemăsurată de a o revedea, de a cădea în fața sa și... de a reveni. E semnul Maicii Domnului că în Sfânta Mănăstire Radu Negru minunile sunt aproape de noi. Trebuie doar să întoarcem capul să le vedem. Cum a ajuns icoana Fecioarei în pământ nu se știe, dar a așteptat peste șapte decenii, cuminte, să-i fie redată lumina. A fost găsită întâmplător, în pântecul pământului rece, de călugării care săpau în căutarea unui izvor, unde să ridice o fântână. Era intactă. Fără nicio zgârietură, fără nicio urmă de umezeală, înveșmântată în culori vii, proaspete, de parcă atunci un pictor ar fi terminat să o zămislească, un pictor fericit că Maica Domnului a ascultat rugăciunea mâinilor sale și l-a lăsat să îi făurească chipul cel blând. De atunci, minunile nu încetează. Cu ani în urmă, când comuniștii au hotărât să radă de pe fața pământului Sfânta Mănăstire, icoana Maicii Domnului și-a arătat puterea și forța nemăsurată. Și, la doar câțiva kilometri de Sfântul Lăcaș, motoarele buldozerelor s-au oprit fără niciun fel de explicații. Icoana Fecioarei nu putea permite așa ceva. Mănăstirea Radu Negru trebuia să rămână semeață, ca un catarg de corabie pe care nu-l pot distruge nici cele mai aprige furtuni, mărturie a miracolelor săvârșite. Și întâmplările miraculoase nu s-au oprit aici. Icoana Maicii Domnului i-a luat sub aripa sa ocrotitoare și pe cei bolnavi de diabet, cu cele mai grave forme de cancer, cu depresii din care niciun medic nu credea că vor mai scăpa vreodată, redându-le viața cea adevărată celor paralizați. Și tot icoana celei mai cinstite decât Heruvimii și mai mărite fără de asemănare decât Serafimii a avut grijă ca biserica unde ea își află locul să fie ferită de orice rău. Așa se poate explica şi cum de pictura pereților și a chipului sfinților zugrăviți pe catapeteasmă e curată ca o ploaie de primăvară. Dar poate cel mai important lucru pe care icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Radu Negru l-a făcut a fost acela de a-i întoarce la credință până și pe cei mai răi prigonitori, care s-au căit pentru toate păcatele făcute. Pentru că întoarcerea fiului risipitor e fericirea cea mare, care nu poate fi descrisă în cuvinte.
12 călugări departe de lumea dezlănțuită
Nu e ctitorită de Ștefan cel Mare sau de orice alt domnitor care a vrut să lase ceva din sufletul său întru eternitate, dar atrage mii de pelerini, datorită credinței călugărilor și a minunilor pe care le-au trăit cei care s-au rugat. Mănăstirea Radu Negru este construită în jurul fostei parohii Radu Negru, cunoscută sub denumirea de Gambeta, după numele pălăriei care era purtată de proprietarul locului. Biserica a fost construită între anii 1909 și 1913, fiind zidită din cărămidă, pe temelie din piatră, și are o formă deosebită: de cruce greacă, având trei turle, două mai mici pe naos și o turlă mare pe pronaos. Incredibilă este arhitectura de pe această turlă, care are opt ferestre din lemn de stejar, ce se păstrează și astăzi. De asemenea, corpul bisericii și turlele sunt împodobite cu un brâu de cărămidă roșie, presată. E multă suferință, sunt multe lacrimi când faci ceva pentru Dumnezeu. Și poate că, dacă cineva ar fi putut să strângă lacrimile celor 12 călugări care viețuiesc aici, ar fi putut să ude toată câmpia Bărăganului. Dar sfințiile lor nu s-au plâns niciodată. Stau drepți, înalți, cu dulama neagră ce atinge pământul, rugându-se pătimaș. Fără orgoliu, fără revoltă, doar cu infinită dragoste de Dumnezeu. Un dor lăuntric i-a chemat spre acest loc tainic, iar aici, la Mănăstirea Radu Negru, viața lor a căpătat sens. Scuturați de toate nevoile lumești, de ambiții ușoare și trecătoare, de toate iluziile și poftele, de toate grijile care nu servesc la nimic, despovărați de toată alergătura inutilă a lumii dezlănțuite, călugării de la Radu Negru s-au lăsat în grija Domnului și a preafericitei Sale Maici, și inima li s-a inundat cu cea mai puternică pace din lume. În fața rugăciunilor lor și lumânările pâlpâie tremurătoare. Alături de ei, sfinții coboară și atunci timpul se desface, ca petalele unui nufăr, și se împletește cu Duhul Sfânt. Cine apucă să vorbească o dată cu călugării de la Mănăstirea Radu Negru nu va mai simți nimic: nici anii care trec, nici povara răului, nici vârtejul lumii. Uneori nu trebuie să-L cauți prea mult pe Dumnezeu: când ai nevoie, vine El singur la tine.
Transformată în grajd pentru animale
Până în 1990, biserica a rămas părăsită şi a ajuns într-o gravă stare de degradare. Acest lucru a fost grăbit de ciobanii din zonă, cu mai puţină credinţă şi respect faţă de cele sfinte, care au transformat-o în grajd pentru animale. Între timp, prigonitori ai Domnului nu au pregetat să fure tot ce se putea din odăjdiile bisericii, doar o mică parte putând fi recuperată după 1990, mai exact, candelabrele şi catapeteasma.