Main menu

header

766 16 1de Andrei Dicu şi Adrian Barna

În zilele noastre, expresia „spălat pe creier” este folosită foarte des, mai ales în sens peiorativ. Numai că problema este cât se poate de serioasă și a produs o mulțime de victime. „Torționari din toate țările, uniți-vă!”, ar putea deveni, ușor, lozinca pe care am putea-o crea în jurul fenomenului spălării creierelor. Fie că ne aflăm în fosta URSS, în America, la Beijing sau la... Pitești, problema trezește aceiași fiori, iar subiectul este departe de a se fi încheiat. Cum se produce, pas cu pas, acest proces cumplit de alienare a minților oamenilor vom afla din rândurile următoare.

De la pielea lipită pe cap la perspectiva psihologică

Totul a început în China, acum mai bine de 2.000 de ani. Una dintre modalitățile barbare de a subordona semenii și de a-i transforma în sclavi, lipsiți de personalitate și mai ales de orice fel de gândire, consta în raderea individului pe cap și prin aplicarea unei fâșii groase de piele, pe scalp, prin metode specifice chinezești. După un timp (în jur de câteva luni), „subiectului” începea să-i crească părul în interiorul capului și nu în exterior. Nu trecea mult și din pricina acestei afecțiuni, individul devenea un fel de... „plantă”. O entitate abrutizată, obedientă, apatică, fără discernământ, „setată” doar să urmeze poruncile stăpânului. Acesta este, poate și acum, cel mai rudimentar soi de tortură combinată, fizică și psihică. Însă lucrurile au evoluat... În general, folosim în zilele noastre expresia „spălat pe creier” pentru a-i descrie pe cei care nu gândesc ca noi, dar, așa cum observăm, sintagma face referire la o realitate cruntă. Nu demult, CIA a desecretizat un studiu intern despre spălarea pe creier practicată în țările comuniste. Studiul este datat 14 februarie 1956 și a fost declasificat în decembrie 2016. Documentul, un adevărat „îndreptar” de aplicare a metodelor de distrugere a personalității, este intitulat „Spălarea Creierului - dintr-o perspectivă psihologică”. Nu are un autor oficial, dar se bănuiește că este întocmit de specialiști în psihologie, dar și de fini cunoscători ai reali- tăților politice din URSS și China și este atribuit Biroului de formare profesională din cadrul Serviciului Evaluare.

Bătaie, izolare și înfometare

Se spune că termenul „spălați pe creier” a fost folosit pentru prima oară de un reporter american, care i-a intervievat pe refugiații chinezi. Dacă la început a fost vorba despre îndoctrinare sau despre folosirea drogurilor pentru a obține cetățeni docili, acum cei luați în discuție nu mai sunt oamenii obișnuiți, care-și însușeau doctrinele până la a le recita în lacrimi, ci foștii disidenți care surprindeau spionajul american apărând în public, mărturisindu-și păcatul de a contrazice regimurile comuniste sau de a le sabota. Imaginea sinistrului era oferită de oamenii care implorau pentru pedepse grele care să-i ajute să ispășească păcatele, având lacrimi în ochi când explicau cum au înșelat încrederea camarazilor. Aceste scene au determinat apariția studiului. Principala concluzie este că modul elaborat de interogare a suspecților stătea la baza obținerii unui „aliat” servil dintr-un adversar. Bătăile, torturile, de la cele rudimentare la cele mai rafinate, izolarea, acuzele aduse chiar și de colegii de detenție, înfometarea, toate aceste metode care duc la „spălare” au fost analizate de CIA. Să pătrundem, însă, în universul torționarilor și să deschidem „manualul” care începe cu sintagma: „Următoarele faze emoționale sunt induse individului pe parcursul procesului de spălare a creierului”. Apoi, urmează detalierea, pe puncte: 1 - Un sentiment de neajutorare apare din cauza mașinăriei impersonale care deține controlul. 2 - O reacție inițială de surpriză. 3 - Un sentiment de incertitudine legată de tot ce se dorește de la individ.

4 - Un sentiment tot mai intens de dependență față de cel care conduce interogatoriul. 5 - Un sentiment de incertitudine și o scădere a obiectivității. 6 - Sentimente de vinovăție. 7 - Apariția semnelor de întrebare privind propriul sistem de valori. 8 - Potențială depresie care se poate transforma într-un sentiment de nebunie. 9 - Lipsa nevoii de a-și apăra principiile. 10 - Un sentiment de „aparținere”, de „dependență”.

Fazele depersonalizării deținutului

În document se specifică faptul că ordinea fazelor prin care trece fiecare individ poate varia, dar toate sunt necesare în procesul de spălare a creierului. Sentimentul de neputință apărut la contactul cu mașinăria impersonală de control se dezvoltă în individ în primele etape. Persoana care este supusă tratamentului de „încălzire” descris mai sus începe să se simtă ca un animal și este convinsă că nu mai poate face nimic. Nimeni nu îi dă atenție, iar cerințele sale se lovesc de urechi surde. Dacă omul este izolat, absența comunicării îi oferă senzația că a fost uitat. Tot ce se petrece cu el ține de un calendar impersonal, care nu are nicio legătură cu nevoile sale. Vocile și pașii gardienilor dispar, iar individul observă multe contraste. Celulele sunt curate, dar el este murdar. Mâncarea unsuroasă, de nemâncat, îi este adusă pe tăvi ruginite de gardieni impecabili, îmbrăcați în alb. Încep, astfel, primii pași de depersonalizare a deținutului, care nu are idee ce-l așteaptă. Acesta simte că multe lucruri neplăcute i se pot întâmpla și se apropie de principalul interogatoriu cu teamă. Individul controlat experimentează mereu lucruri noi, adevărate surprize. Aceasta presupune faptul că, niciodată, un lucru nu se petrece așa cum îl anticipa, ci diferit. Rareori, deținuții sunt surprinși de faptul că anchetatorul este prietenos și atent. Acesta din urmă face mari eforturi pentru a părea uman și rezonabil. Deseori, se scuză pentru lucrurile rele petrecute și promite remedierea situației, în condițiile în care și deținutul se va dovedi rezonabil.

Surprize, surprize...

Potrivit acestui Îndreptar, deținutul începe să recunoască anumite fapte. Când simte că prizonierul dă semne de slăbiciune, anchetatorul se schimbă brusc. „Fostul anchetator rezonabil devine brusc un maniac furios care aruncă invective. El îl poate pălmui pe deținut și poate scoate pistolul, amenințându-l că îl împușcă. De obicei, această explozie este stinsă rapid și anchetatorul părăsește brusc încăperea. Surpriza produce îndoiala deținutului că va putea înțelege sau controla persoana care îl interoghează. La următorul interogatoriu, anchetatorul este impasibil, ca și cum l-ar lăsa pe deținut să-și decidă singur soarta. Din acel moment, el pornește pe drumul la sfârșitul căruia va spune tot ce își doresc noii săi stăpâni, chiar dacă nu este adevărat. Are creierul spălat!”, se specifică în respectivul document.

Proiectul „MKUltra”, bazat pe „Violul mental”

766 16 2Potrivit studiilor de specialitate, spălarea pe creier reprezintă mult mai mult decât psihoza sau nevroza. Tehnica este definită cu termenul de „viol mental”, deoarece victima este forţată de un atacator, ale cărui intenţii sunt distrugerea credinței suferindului în vechile sale valori morale, pentru a crea un spaţiu gol, în care să se implanteze noile crezuri. Între tehnica de spălare a creierului şi politică există o interdependenţă care nu poate fi negată. Dincolo de a fi o tehnică, spălarea pe creier este dovada felului în care se poate deţine puterea supremă asupra indivizilor, iar deocamdată nu există putere mai mare decât controlul minții. Acest fenomen explică interesul CIA şi al altor organisme guvernamentale în această problemă. Proiectul „MKUltra” a fost operaţiunea ilegală demarată de CIA la începutul anilor ’50, cu sprijinul guvernului SUA, cu scopul studierii tehnicilor de control al minţii umane. Conform raportului senatorului Sam Ervin din 1974, „CIA avea segmente ţintă din populaţie, precum afroamericanii, femeile, prizonierii, bătrânii, tinerii şi bolnavii psihic”.

Lawrence Schacht, un doctor Mengele american

În privința naționalității, subiecţii experimentelor erau cetăţenii americani şi canadieni. Specialiştii CIA în ştiinţa comportamentală au utilizat metode variate pentru manipularea stării mentale a indivizilor şi alterarea funcţiilor lor cerebrale, precum administrarea pe furiş a medicamentelor cu potenţial halucinogen (LSD) şi a altor substanţe chimice asemănătoare, hipnoza, privarea senzorială, lipsa somnului, izolarea, violenţa verbală, abuzurile sexuale şi diferite forme de tortură, cum ar fi cusutul pielii fără administrare de anestezic, o operațiune efectuată cu succes de doctorul torţionar Lawrence Schacht. În acest context sinistru, bătăile erau floare la ureche…

Sectantul Jim Jones, o marionetă criminală?

Cu privire la ororile săvârşite de CIA în încercarea de a controla mintea umană este avansată şi teoria conspiraționistă referitoare la implicarea CIA în cazul sinuciderii în masă de la Jonestown, din anul 1978, unde s-au înregistrat 913 morţi (al doilea incident ca număr de victime într-un atac deliberat, după cel de la 11 septembrie 2001). Acolo, Jim Jones, conducătorul sectei „Templul popoarelor” își îndemnase adepții să se sinucidă, mâncând fructe otrăvite cu cianură. La desecre- tizarea Proiectului MKUltra din iulie 2001, o parte dintre cele 20.000 de documente rămase au fost date publicității. În acel moment, s-a aflat că aproape 6% din fondurile primite de CIA au fost folosite pentru finanţarea Proiectului MKUltra. În timpul desfăşurării experimentelor din Canada, CIA a devenit interesată şi de activitatea psihiatrului Ewen Cameron şi de conceptul său de „pornire psihică”. Potrivit acestuia, bolnavii cu boli psihice pot fi vindecați printr-un tratament care să le şteargă memoria existentă şi să le reconstruiască psihicul, de la început. Bolnavi psihici sedaţi cu medicamente halucinogene erau siliţi de Cameron să asculte, fără oprire, mesajul său, înregistrat pe o casetă. Pacienţilor li se provoca periodic şi o comă indusă de medicamente. Metodele lui Cameron au fost folosite de CIA ca tehnici de interogare în cazul suspecţilor care refuză să răspundă la întrebări, în cadrul unei investigaţii. Cercetările lui Cameron au fost incluse apoi în manualul de interogare CIA, denumit „KUBARK”, şi folosite în contraspionaj.

„Apariția semnelor de întrebare privind propriul sistem de valori, potențială depresie care se poate transforma într-un sentiment de nebunie“ (din Îndreptarul „Spălarea Creierului - dintr-o perspectivă psihologică“)

6 din fondurile CIA, folosite pentru finanţarea unui plan ucigaș

Edward Hunter şi conceptul „Ksi-no“, convertirea inconştientă la comunism

În lucrarea sa intitulată „Brainwashing” („Spălarea creierului”), jurnalistul american Edward Hunter a oferit o definiţie completă a ceea ce înseamnă aceste tehnici. După părerea sa, scopul spălării creierelor este schimbarea radicală a minții unei persoane, astfel încât aceasta să devină o marionetă vie sau un robot uman. Fără să conştientizeze, omul devine captiv în propriul corp, prin faptul că i se instalează un nou proces de gândire. Tehnica spălării creierelor era utilă în crearea noului individ care să nu se revolte niciodată şi să asculte ordinele primite de la autorităţi superioare care interacţionează cu el (guverne, organizaţii, instituţii, oficiali ş.a.). Hunter a dezvăluit că termenul de spălare a creierelor a fost folosit în premieră în timpul Războiului din Coreea (1950-1953), pentru a descrie comportamentul prizonierilor americani reîntorşi din lagărele nord-coreene. În tehnica lor de manipulare, nord-coreenii au preluat conceptul „Ksi-no” (curăţarea minţii) aplicat în comunismul chinezesc. Comandanţii americani au sesizat faptul că o parte dintre soldaţii reîntorşi din închisorile nord-coreene erau complet convertiţi la comunism, gata să-şi denunţe propria ţară. Comportamentul lor ciudat a continuat după eliberare, chiar şi fără să fie supuşi influenţei comuniste. Acest efect negativ asupra moralei soldaţilor a fost botezat de Edward Hunter cu termenul de „Spălare pe creier”.

„CIA avea segmente ţintă, precum afroamericanii, femeile, prizonierii, bătrânii, tinerii şi bolnavii psihic“ (raportul senatorului Sam Ervin)

Corneliu Coposu şi „sfinţii închisorilor“ din „Experimentul Piteşti“

766 16 3Metoda pe care ofițerii CIA au identificat-o în Rusia sovietică și în China a fost aplicată inclusiv în România. Este vorba despre cruntul experiment de la Pitești, unde, prin umilire, tortură, folosirea altor deținuți, personalitatea victimelor era distrusă, practic dizolvată. Interesant este că până și perioada corespunde cu aceea din studiul secret al americanilor. „Fenomenul Pitești” a reprezentat un experiment de reeducare ce consta în distrugerea psihică a individului. „Operațiunea” de la închisoarea din Pitești a durat din 1949 până în 1952, iar Securitatea a pus la cale un plan pentru lichidarea rezistenței morale a deținuților politici, după modelul sovieticului Anton Makarenko. Acest plan presupunea reeducarea tuturor opozanților politici în spiritul comunist, prin ștergerea vechii identități a fiecăruia și înlocuirea ei cu una nouă, tipic bolșevică. Deținutul trebuia să se „vindece” după eliberare, urmând a-și însuși un comportament „sănătos”. Planul era posibil doar cu ajutorul torturii neîntrerupte și a sistemului de tip torționar, în care agresorul locuia în aceeași celulă cu victima, până la înde- plinirea obiectivului propus. Suferința continuă făcea ca deținutul să-și piardă personalitatea și demnitatea umană, ajungând la slăbiciune interioară, fapt care favoriza „setarea” unei conștiințe tipic comuniste, în psihicul său. Astfel, chinuirea deţinuţilor era un mijloc și nu un scop. Prin denunțare, datorită torturii neîntrerupte, cei abuzați ofereau și numele altor așa-ziși „colaboratori”, membri ai fostelor partide, mai ales ai Mișcării Legionare. Astfel, cei denunțați erau arestați de Securitate și trimiși la Pitești, pentru „reeducare”. Între timp, o parte dintre deținuți deveneau din victime călăi, sperând că astfel li se vor îmbunătăți condițiile de viață. „Artizanul” acestei operațiuni sinistre era șeful Securității, nimeni altul decât cunoscutul torționar Alexandru Nicolschi, școlit la temutul NKVD sovietic. Printre deținuții numiți „sfinții închisorilor” s-au regăsit omul politic Corneliu Coposu, episcopul Alexandru Todea, doctorul Dumitru Bordeianu, poetul legionar Valeriu Gafencu, scriitorii Ioan Ianolide și Eugen Măgirescu, preoții Gheorghe Calciu-Dumitreasa și Roman Braga, filologul Constantin Oprişan, inginerul Mihai Iosub și medicul Ioan Pintilie.

913 oameni s-au sinucis în masă în timpul tragediei de la Jonestown