Main menu

header

cotnari wide

647 17 1de Andrei Dicu şi Sorin Dumitrescu

Într-o conferinţă de presă difuzată de propria televiziune, NASA a anunţat că în jurul stelei Trappist-1, aflată la 40 de ani-lumină de Terra, se rotesc șapte planete şi că pe unele dintre ele întâlnim posibilitatea existenţei unor forme de viaţă. Anunţul a fost preluat imediat de mass-media şi a stârnit o adevărată furtună în lumea cercetătorilor şi pe internet.

O bere pentru... telescopul nostru

În 1999, când NASA a declanşat cel mai amplu program de cartografiere a Cosmosului, a fost descoperită steaua Trappist-1. Imediat, astrul a devenit obiectiv de cercetare pentru un telescop robotizat care face parte din Observatorul „La Silla”, al ESO („European Southern Observatory”), din Deșertul Atacama, Chile. Numele complet al acestuia este TRAnsiting Planets and PlanetesImals Small Telescope-South, ceea ce înseamnă „micul telescop din sud pentru observarea tranzitelor planetelor și planetesimalelor”. Dacă observăm literele scrise cu majuscule din denumirea în limba engleză, descoperim acronimul TRAPPIST, care a dat și numele stelei. Prescurtarea trădează originea belgiană a proiectului acestui telescop, care este operat de la distanță, de la Universitatea din Liège. Ei bine, Trappist este și numele unei faimoase beri, care a devenit un simbol național al Belgiei. Telescopul, mic după standardele actuale, este dedicat în principal căutării planetelor extrasolare, fiind un instrument științific de o importanță excepțională.

Descoperire fabuloasă a Universităţii din Liège

La patru ani după intrarea în funcțiune a telescopului, o echipă internațională condusă de Michael Gillon, cercetător la Universitatea Liège, anunța o descoperire importantă. În jurul stelei 2MASS J23062928-0502285 (codul lui Trappist-1), orbitează trei planete alcătuite din roci cu dimensiuni similare cu cele ale Terrei. Cel puțin două dintre ele se află în zona în care ar putea exista viaţă, deoarece apa poate rămâne lichidă la suprafață. Pentru cea de-a treia planetă nu s-au putut determina cu suficientă precizie parametrii orbitali, dar nu este exclus ca și acest corp ceresc să se afle în zona locuibilă a stelei Trappist-1. Dincolo de posibilitatea prezenţei apei, care ar permite existenţa vieţii, specialiştii se bazează şi pe altă teorie. Stelele de tipul Trappist-1 sunt foarte active, mai ales în perioada de început a vieții lor. Trappist-1 are numai 500 de milioane de ani de existență şi, din când în când, emite puternice fluxuri de radiații X și ultraviolete. Din acest motiv, Shawn Domagal-Goldman, cercetător la NASA Goddard Space Flight Center, crede că „avem motive teoretice pentru a considera că planetele din sistemul planetar Trappist-1 se luptă pentru a fi locuibile”.

Apropierea de stea poate forma oceane

647 17 2Telescopul spațial Spitzer, de la NASA, „vede” în infraroșu şi măsoară micile variații de luminozitate ale unei stele atunci când o planetă trece prin fața ei. Timp de 20 de zile, Spitzer a urmărit, neîntrerupt, Trappist-1 şi au fost identificate 34 de tranzite planetare. Datele au fost completate cu altele, colectate cu ajutorul unor telescoape terestre. Astfel, au fost identificate șapte planete care se rotesc în jurul stelei. Pentru șase dintre ele s-au putut determina caracteristicile suficient de precis, în timp ce pentru a șaptea, care a efectuat doar un tranzit pe perioada campaniei de observare, datele sunt neclare. Deoarece planetele s-au format în regiuni extrem de reci, în care apa și dioxidul de carbon ar fi înghețate, este posibil ca, după migrarea către zonele apropiate de stea, acestea să se topească și să se evapore, formând astfel oceane și atmosfere. Deoarece distanțele dintre planete sunt relativ mici, ele exercită o atracție gravitațională atunci când trec una pe lângă alta. Asta face ca unele tranzite planetare să se producă mai devreme sau mai târziu decât ar fi de așteptat. Măsurând aceste variații, s-a putut estima masa celor șapte planete. Toate par a fi alcătuite din roci, întocmai ca Pământul! În privinţa posibilelor atmosfere, metoda folosită pentru analiză pare simplă. Atunci când o planetă trece prin fața stelei, în funcție de compoziția atmosferei ei sunt absorbite anumite lungimi de undă ale luminii emise de stea. Totuşi, rezoluția sistemului la care ne referim nu este suficientă pentru a obține informații asupra atmosferelor planetare. Nici măcar cu telescopul spațial Hubble nu s-ar putea obține informații concludente. Deocamdată știm că cele mai apropiate două planete de steaua Trappist-1 au o atmosferă groasă, bogată în hidrogen.

Un apus perpetuu?

Se pare că planetele sistemului Trappist-1 s-au format undeva departe de astrul central. Aşadar, a fost posibil ca, în timpul formării, ele să acumuleze cantități de apă sub formă de gheață. În prezent, specialiştii speră că pe cele trei planete aflate în zona locuibilă există oceane. Ca şi în cazul satelitului jupiterian Europa, datorită încălzirii produse de procesele mareice provocate de astrul central, sunt şanse să existe apă lichidă şi pe planetele aflate departe de stea. Trebuie însă menţionat că Trappist-1 este o stea roșie pitică, ultrarece. Masa sa reprezintă numai 8% din masa Soarelui şi este de 84 de ori mai mare decât masa planetei Jupiter, iar savanţii spun că ar fi necesare mai bine de 1.900 de stele similare lui Trappist-1 pentru a obține o energie echivalentă cu cea emisă de Soare. Cea mai mare parte a luminii emise de stea este în infraroşu. Deşi planetele se găsesc extrem de aproape de astrul central, foarte probabil, cerul este mai întunecat decât cel al Pământului imediat după apus.

„Avem motive teoretice pentru a considera că planetele din sistemul planetar Trappist-1 se luptă pentru a fi locuibile” (Shawn Domagal-Goldman)

500 de milioane de ani este vârsta stelei

Tom Barclay: „Este posibil ca atmosferele să se refacă în timp“

Deoarece sunt apropiate de astrul central, planetele ar putea fi „blocate mareic”, adică vor arăta aceeași față către stea, aşa cum Luna își arată aceeași latură Pământului. Astfel, o parte a planetei se va confrunta cu temperaturi excesive, în timp ce partea opusă va fi „guvernată” de noapte şi de frig. În prezența unei atmosfere potrivite se poate produce un transport de căldură dinspre zona luminată către cea întunecată, ceea ce ar echilibra clima planetei, dar studiile bazate pe simulări computerizate arată că erupțiile stelare din tinereţea astrelor pitice ar putea eroda puternic atmosferele planetelor din vecinătatea lor. Totuşi, Tom Barclay, cercetător la Centrul de Cercetări „Ames”, de la NASA, rămâne optimist: „Este posibil ca atmosferele să se refacă în timp. Avem de-a face cu evenimente regulate, iar viața s-ar putea adapta la ele. Pe Terra avem forme de viață capabile să hiberneze perioade lungi, ani sau chiar decenii. N-ar trebui să excludem posibilitatea existenței vieții pe planetele sistemului Trappist-1, ci dimpotrivă. Un prim obiectiv ar fi studierea posibilităţii prezenţei atmosferelor planetare. Dacă acestea există și conţin vapori de apă, atunci am avea un prim indiciu solid al existenței unor condiții favorabile pentru apariția vieții. Apoi, trebuie verificat dacă în acele atmosfere este oxigen. În cazul Pământului, formele timpurii de viață, prin metabolismul lor, au îmbogățit atmosfera cu oxigen, făcând posibilă evoluția formelor complexe de viață”.