Main menu

header

cotnari wide

647 19 4de Andrei Dicu şi Adrian Barna

Religie, meditaţie transcedentală, decorporalizări, esoterism, yoga, şamanism. Toate aceste concepte au legătură cu starea de iluminare. Totuşi, secole întregi, legăturile dintre om şi Univers au rămas, în mare parte, secrete. Acum însă, savanţii se apropie cu înţelegere de mecanismele fenomenului şi susţin că vor descoperi mijloacele accesibile oricui pentru a trăi momentul transformator al revelaţiei.

Creiere umane scanate în stare de transă

Misticismul şi spiritualitatea, faţă în faţă cu ştiinţa. Cam aşa ar suna provocarea doctorului Andrew Newberg, directorul de cercetare al Myrna Brind Center for Integrative Medicine, de la Spitalul Universitar „Thomas Jefferson”, din Philadelphia. Autor al mai multor cărţi, printre care şi „Cum ne schimbă Dumnezeu creierul? Noua ştiinţă a transformării”, Newberg a studiat creierul uman timp de 20 de ani, inclusiv în cazul unor indivizi aflaţi sub efectul unor practici spirituale, de tipul rugăciunii şi al meditaţiei, despre care se spune că pot aduce o persoană la experienţa iluminării. Cercetătorul a creat un chestionar online cu întrebări vizând cele mai intense experienţe spirituale ale respondenţilor, de unde a desprins o mulţime de informaţii despre natura acestor experienţe. Pentru a înţelege şi mai bine impactul lor asupra minţii umane şi felul în care transformă creierul, dar şi cum ne putem folosi mintea pentru a ne găsi calea spre iluminare, a confruntat şi a corelat aceste informaţii cu imaginile rezultate din scanarea creierelor umane aflate în stare de transă.

Planul superior al percepţiei, ţelul comun

S-au folosit o mulţime de nume pentru identificarea iluminării: cunoaştere, înţelepciune, unitate, extaz, transformare, revelaţie, conştiinţă etc., dar ideea atingerii unui plan superior al percepţiei este ţelul comun al întregii umanităţi. Acest numitor comun l-a împins pe Newberg să exploreze teritoriul evaziv. Aşadar, profesorul şi echipa sa au procedat la contopirea tuturor conceptelor aferente într-o idee unică, de natură să conducă spre o cale către iluminarea cumva cuantificabilă, măsurabilă. Întrebarea fundamentală a fost: „Unde s-ar manifesta iluminarea, în creier?” Iar concluzia la care au ajuns este, poate, previzibilă, şi anume că iluminarea nu se declanşează într-o zonă specifică a creierului şi antrenează integral şi concomitent mintea ca organ, în toate componentele sale, tocmai pentru că afectează şi transformă creierul ca sistem. O altă structură a creierului care le-a atras atenţia a fost talamusul, care nu doar preia toată informaţia senzorială şi o trimite mai departe, pentru a ne permite să percepem realitatea, dar contribuie şi la interconectarea diferitelor părţi ale organului gândirii. Astfel, când o persoană se află într-o stare normală de veghe, cele două emisfere ale talamusului sunt aprinse în mod egal şi, aşadar, active în paralel. „Un aspect comun în descrierile oamenilor care experimentează iluminarea este prezenţa sentimentului de unitate”, a concluzionat Newberg.

„Un aspect comun în descrierile iluminării este sentimentul de unitate“ (Andrew Newberg)

Andrew Newberg: „Iluminarea poate produce schimbări genetice!“

Din studiul specialiştilor a reieşit că, anatomic vorbind, iluminarea are un impact puternic asupra creierului şi a personalităţii. Este vorba despre o puternică experienţă care transformă viaţa oricui şi care are un impact profund asupra fiecărei componente, inclusiv biologic, spiritual şi psihologic. „Transformă totul, inclusiv relaţiile, raportarea la realitate, la Dumnezeu şi la religie, şi este posibil să influenţeze chiar şi ADN-ul, deci să producă transformări genetice”, este de părere Andrew Newberg.

20 de ani a studiat creierul uman profesorul Andrew Newberg până să ajungă la o concluzie