Main menu

header

619 17 1de Silviu Ghering şi Adrian Barna

Roşia Montană este, fără nicio îndoială, cea mai cunoscută localitate minieră din România. Statut ce se datorează controverselor ridicate în ultimii ani de proiectul privind exploatarea zăcământului de aur de aici, considerat cel mai mare din Europa. Comuna din Munţii Apuseni are o istorie foarte bogată, cu multe poveşti mai puţin cunoscute. Care depășesc stadiul de „legende”. Pentru că au avut martori. Care au trăi inimaginabilul. Și au avut curajul, chiar dacă după mulţi ani de la evenimente, să le povestească.

Aur păzit de... uriași?!

Valea Cornei, sat Corna, Roșia Montană. Loc cercetat în urmă cu 41 de ani, în iarna lui 1976, în urma unei descoperiri uluitoare, arheologice și antropologice, practic de neconceput pentru acea vreme. Așa că zona a fost închisă și apoi sigilată la comanda Securității. Aproape toți minerii care au fost chemați să sape în galeria respectivă, denumită Galeria Hiperboreană, și veți vedea de ce în materialul de mai jos, au murit. Doar patru au mai rămas în viață. Unul dintre ei, Ion Moiș, ajuns la 77 de ani, a povestit despre acea noapte pe care nu o va putea uita niciodată: „Poate că nu trebe să zic nimic, că doară am juruit la comuniști, da’ eu mă trag de fel din Albac, chiar din neamu’ de moți a lu’ Avram Iancu, așe că nu poci să tac. Uite cum o fo: în iarna lu’ ’76, mă cheamă inginerul-șef și-mi zice să redeschid, să consolidez și să electrific vechea galerie 13 rămasă închisă încă dă pe vremea austro-ungarilor, ca să poa să vină doi tovarăși geologi să o prospecteze. Galeria era veche, iar filonul fusese epuizat dă sute de ani. E drept că se văd urme de căutare și mai dincoace dă austro-ungari, dar îi limpede că s-or lămurit tăți că nu-i nimicuța acolo și or abandonat-o. Lucrările de consolidare și de electrificare au durat aproape până în vara lu’ 76, că om avut niște probleme cu golirea de apă a unei părți a galeriei care se inundase...”.

Ion Moiș găsește primul os gigantic

619 17 3Și acum începe „filmul”. Paranormal. Își amintește Ion Moiș: „Tot atunci am găsit ș-un os spălat dă ape, așa dă mare cum nu-mi mai fusese dat să văz niceodată. Nici ortacii mei nu mai văzuseră. După ce l-am arătat directorului minei, cesta l-o predat securistului Întreprinderii Miniere de Stat Roșia Montană, iară pă noi ne-o anchetat Procuratura fro patru zâle. Că unde era osu’ când l-om găsât? Că în ce poziție? Că cine o mai fo cu noi în mină? Că cine mai știe dă existența lui? Da’ câți om intrat și câți om ieșât dân șut în ziua aia? Mă rog, tot felul de întrebări așa, aiuritoare, ca să ne spărie și să ne facă să tăcem. Am tăcut cu toții, na, evident, iară după ce ne-o pus să semnăm declarațiile, ne-or trimes înapoi în galerie. Acasă n-am suflat o vorbulițî. Mi-era frică pentru ai mei. Atuncea când treaba noastră o fo terminată, au intrat în mină doi oameni dă la București, din care unul sigur era geolog. Ce-or lucrat ei colo nu știu, dară așaaa... ca la freo săptămână, s-a prezentat un al treilea, unu’ foarte tânăr, cu o cicatrice la ochiul stâng, care a zis ca e arheolog. La două zâle după el o venit o echipă întreagă de civili, dar și câțiva arheologi cu niște echipamente cam ciudate, împreună cu un echipaj de Miliție care a blocat accesul la galeria 13 și a început să ne controleze mai abitir nouă legitimațiile la poartă. După încă freo lună juma, om fo chemați dân nou, io șî ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidări și care deja semnasem declarațiile, să cărăm sterilul din fundul galeriei 13 și să-l scoatem cu vagonetele afară din mină”.

„Scheletul ăsta pleacă la Moscova!” Și a plecat!

619 17 2Lui Ion Moiș parcă i se întunecă ochii, vocea îi devine și mai groasă: „Atunci am văzut grozăvia. Arheologii scoseseră la iveală dân stâncă un schelet uriaş, cam dă zece metri lungime, care zăcea p-o parte, cu picioarele chircite. Osul pe care îl găsâsem io era legat c-o fundă roșie, și de-abia atunci am văzut că era de fapt o vertebră d-aia din coloană. Mamă, da’ ce mai vertebră! Civilii se foiau de colo-colo... Unii își notau câte ceva din ce ziceau arheologii, alții făceau poze cu blitzu’. Ziceau ceva de unu’, Densuşianu, om mare, apoi ceva de hiperboreeni, apoi sare unu’ cu gura mare că să-șî vază ăla cu Densușianu de treabă, că Densușianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu’ și cu Securitatea. Altu’ unu’, șî ăsta era arheologu’ unu’ ăla tânăru’ unu’, că l-am recunoscut după cicatrice, a scăpat una cum că scheletu’ unu’ ăla era de hiperborean și că ar putea fi chiar strămoșu’ unu’ nostru! «Nu se poate, tavarișce! Ce hiperborean visezi?!» - a răcnit la el unu’ gras în haine de piele și cu accent rusesc. «Omul se trage din maimuță! Unde ai mai pomenit tu maimuță de zece metri?! Gata! Ce s-o mai lungim?! Scheletul ăsta pleacă la Moscova!... Ia luați-l pe reacționaru’ ăsta d-aici! Bâstro, bâstro!”. Atunci ne-a cuprins groaza pă toți. Doi gealați au sărit pe el, l-au legat și l-au târât afară dân mină. „Ia hai! Strângeți, împachetați în lăzi și duceți totul la gară! Și dacă mai suflă vreunul vreo vorbă v-arunc kaghebeu-n ceafă!”, se înfoia rusnacu’... Tot pe noi a căzut măgăreața cu strânsul și cu căratul. S-o făcu’ dimineață când om terminat de împachetat, de cărat și de urcat lăzile în tren. Ș-apoi nu ne-or lăsat să merem acasă. Ne-or suit în două dube fără geamuri și ne-or dus... Unde, nu știu... Da unu’ știu că am mâncat bătaie fro săptămână încheiată și că m-or pus să sămnez că n-am văzut și că nu cunosc nimicuț, că am un unchi legionar care-o fo bandit ș-o pușcat securiști prin munți și mi-or zâs că dacă suflu fro vorbă îmi saltă nevasta șî copiii, iar pe mine mă bagă în pușcărie. Am semnat și am tăcut, ce era să fac?... Nici cu ortacii mei pe care i-am întâlnit din nou la mină după aia nu am mai vorbit despre asta”.

O descoperire asemănătoare a fost făcută și în Grecia, în 2013, la mina de aur de lângă stațiunea Olympiada, din nord-estul regiunii Halkidiki, în „baza“ Peninsulei Athos, dar rămășiţele osoase gigantice găsite au dispărut la fel de repede ca și cele de la Roșia Montană...

Roşia Montană este cea mai veche localitate minieră din România, atestată documentar acum nu mai puţin de 1.884 de ani, în 6 februarie 131, cu peste 100 de kilometri de galerii romane şi galerii medievale, unice în lume

Poza dacului hiperborean

„Și totuși, ceva de bine mi s-o întâmplat după aceea”, se îndreaptă Ion Moiș spre finalul teribilei sale povești. „La o săptămână după ce m-am întors la mină, unul de-l aveam mereu «coadă» după mine când intram și ieșeam din șut o venit la birt și so șezut la masa mea. Cinstit să fiu, când l-oi văzut mi-o înghețat sânjele în vine. «Uite, Ioane» - mi-o zâs - «și eu mis moț ca și tine. Și tot ca și la tine, neam de neamul meu au fost băieși la Roșia Montană. Am fo acolo când s-o descoperit scheletul uriașului. Acu’ e la Moscova. Eu, ca și tine, am fo martor. Ia plicul ăsta și păstrează-l ca pe ochii din cap. Înăuntru ai o poză. Să știi de la mine că acolo, în galerie, se afla scheletul unui dac hiperborean, strămoș de-al nostru. Păstrează poza și arat-o nepoților tăi. Eu nu știu dacă scap, pentru că am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar pe noi, ăștia din Securitate care nu ne speriem așa ușor, de noi se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu mă cunoști, nu ți-am dat nimic! Ai priceput?». Pân’ să zâc ceva s-a ridicat ș-o ieșât răpede pă ușă. Doar două zâle l-am mai văzut cum pășea ca o umbră în urma mea, apoi nu l-am mai văzut niciodată... Dar mai am ș-acu’ poza cu hiperboreanul de la el”.