Main menu

header

573 18 1de Raluca Grințescu

Bucegii sunt consideraţi de specialişti un punct energetic foarte puternic. Locul este invocat de yoghini şi de vizionari. S-au emis ipoteze asupra existenţei unor galerii subterane, s-au făcut teste radiestezice. Cercetările au demonstrat că zona este încărcată energetic mai mult ca oricare din România. Traian Trufin, muzeograf conservator la Muzeul „Cezar Petrescu” din Buşteni, publicist şi cercetător al fenomenelor stranii la care a fost martor, a încercat să găsească nişte explicaţii.

Insomnii fără oboseală

„În 1993, timp de două săptămâni, în partea de sud a oraşului, oamenii aveau insomnii, indiferent de vârstă. M-am gândit că sunt emanaţii de noxe de la fabrica de hârtie din zonă. Nici vorbă de aşa ceva. Era ciudat că, deşi nu dormeau, oamenii nu se simţeau obosiţi. Mi-au confirmat acest lucru cel puţin 20 de persoane”, povesteşte muzeograful. Unii localnici au ajuns să trăiască adevărate stări de euforie. Manifestările aveau loc numai în timpul nopţii. După ce au băgat în sperieţi tot oraşul, au încetat la fel de brusc cum apăruseră.

Cutremure la ore fixe

Apoi au început cutremurele. Paradoxal, dar acestea n-au putut fi localizate în Bucegi şi nici nu aveau vreo legătură cu sursa seismică din Vrancea. Seria de cutremure a început în 1994 şi a ţinut trei ani. Se produceau la ore fixe: la 20:00 şi la 3:00. În fiecare zi, invariabil. Nu erau însă seisme propriu-zise. Se manifestau după alte legi. Aveau un areal redus: Azuga-Buşteni-Sinaia. Uneori, cuprindeau doar un cartier din Buşteni. Se auzea din pământ un vuiet, ca şi cum s-ar fi prăbuşit sub picioarele tale tavanul unei grote. Nu apăreau nici mişcări orizontale, nici verticale. Traian a numărat peste 100 de astfel de mişcări seismice.

Bubuituri din subteran

Nici specialiştii de la Staţia Seismică de la Cheia n-au putut lămuri lucrurile. Au căzut câteva coşuri de pe acoperişuri, în zidurile caselor au apărut fisuri. Misterele s-au succedat. Mişcările de pământ au durat trei ani. S-a emis ipoteza producerii artificiale a cutremurelor din cauza unor detonări subterane. Dar, în acea perioadă, nu fuseseră făcute niciun fel de săpături în zonă. Seismologii n-au găsit explicaţii, iar specialiştii de la Institutul de Fizică a Pământului n-au putut spune decât că sunt manifestări naturale, determinate de fracturi locale ale scoarţei.

Oameni electrici și semnale radio amplificate

A urmat un nou fenomen, aproape generalizat în zonă: locuitorii din Buşteni s-au încărcat energetic într-un mod de neînţeles. Oamenii nu mai puteau atinge cu mâna obiecte sau fiinţe, pentru că se electrocutau. Atingerea palmei de corp producea arsuri, iar oamenii evitau să-şi strângă mâinile. La început se amuzau, dar după un timp au început să se îngrijoreze. „În altă ocazie, aveam nişte căşti de radioamator. Recepţionam în ele un program de radio. Dar am observat că numai în zona Buşteni. Ieşind din oraş, spre Bucureşti sau Braşov, nu mai recepţionam nimic. Cred că există un puternic câmp energetic în zonă care amplifică semnalele radio”, crede muzeologul Traian. A mai observat şi alte fenomene bizare. În jurul Crucii de pe Caraiman apar deseori aureole ciudate şi chiar holograme.

Curcubeu fără ploaie

Într-o dimineaţă, pe un soare splendid, fără nicio urmă de ploaie în ultimele zile, a observat un curcubeu imens, cu o strălucire neobişnuită. Un capăt pornea din cartierul Zamora, iar celălalt era ancorat în Crucea de pe Caraiman. Curcubeul apăruse în contradicţie cu legile fireşti ale naturii. Deseori, Muntele Caraiman este înconjurat de un brâu lăptos de nori. Acest inel compact este prezent numai în partea de mijloc a masivului. Piscul şi baza muntelui rămân neînvăluite în ceaţă. „Timp de două luni, în muzeul unde lucrez, luminile se stingeau şi se aprindeau, într-un ritm curios. Sau se aprindeau numai filamentele becurilor. I-am chemat pe cei de la Renel. N-au constatat nicio defecţiune”, povesteşte Traian.

Coridoare în interiorul muntelui

Alți specialiști cred că toate anomaliile din Buşteni sunt cauzate de existenţa unor galerii subterane în măruntaiele munţilor. Aceste uriaşe tuneluri subterane sunt de natură artificială şi au fost săpate de civilizaţii nepământene. Aici au loc experienţe, punctul fierbinte fiind în zona crucii de pe Caraiman. Aşa se explică bubuiturile care însoţesc cutremurele. Sau recepţionarea undelor radio, emise nu din eter, ci din aceste coridoare. Cine produce acele amplificări stranii, în ce scop, cui îi sunt destinate acele comunicări radio bizare, nimeni nu poate răspunde cu exactitate.

Baze extraterestre în Bucegi

„Convingerea mea este că există în subteran o altă lume. Extratereştrii cunosc totul despre lumea de la suprafaţă. Spectrul lor informaţional este foarte larg. Dar nu ştiu ce fel de activitate desfăşoară acolo şi nici de ce nu vor să comunicăm. Probabil pentru că omenirea încă nu este pregătită să înţeleagă nişte lucruri”, conchide geologul, sperând că fenomenele se vor intensifica, şi până la urmă vor deveni o cale de comunicare între cele două civilizaţii. Oricum, e mai mult decât lipsa de explicaţii satisfăcătoare pe care au oferit-o până acum oamenii de ştiinţă.

Carpaţii, priviţi din spaţiu

Munţii Carpaţi au o curbură particulară. Imaginile aeriene obţinute de la mare înălţime ne pot duce cu gândul la forma sinuoasă a unui şarpe uriaş, care încearcă să-şi înghită coada. Cosmonautul Dumitru Prunariu a asemănat Carpaţii priviţi din spaţiu cu o mamă care îşi ţine în braţe pruncul. Comparaţie care duce cu gândul la afirmaţiile religioase care spun că România este un ţinut ocrotit de Maica Domnului.

Misterul Sfinxului

Cea mai misterioasă formaţiune din Carpaţi rămâne stânca din Bucegi, care are o asemănare tulburătoare cu Sfinxul egiptean. Dintotdeauna, oamenii şi-au pus întrebarea dacă aspectul ei particular a fost efectul eroziunii sau avem de-a face cu o lucrare realizată de mâna omului. Din orice unghi e privit, se poate constata că este o reprezentare antropomorfă. Sfinxul românesc din Bucegi nu are doar aspectul sfinxului, ci şi atributele misterioase ale acestuia. Vizionarii spun că în preajma lui au trăit revelaţii şi experienţe aparte. Vizionara Valentina, o femeie oarbă din Iaşi, care poate pune diagnostice şi prin telefon, susţine că a descoperit prin metode proprii că un important şuvoi de energie, de aceeaşi calitate cu cea care alimentează complexul de la Gizeh, scaldă şi Sfinxul din Bucegi. Iar subteranele nedescoperite ale acestuia comunică astfel cu piramidele din Egipt.

Sanctuar dacic pe Vârful Omu

Se vorbește și despre faptul că pe Vârful Omu ar fi fost un sanctuar dacic, așa cum au mai fost și pe alte creste ale munților, în Retezat și în Ceahlău, formându-se astfel un uriaș triunghi carpatic între cele trei puncte - așa-numitul „triunghi de aur” al Daciei. De altfel, nici până astăzi, istoricii nu s-au pus de acord asupra muntelui sacru al dacilor: Bucegiul sau Ceahlăul?

Fenomene neobișnuite se petrec și în aer în aceste locuri: curcubee strălucitoare în plin soare fără să fi plouat înainte, lumini ciudate, fulgere, scântei lungi de un metru în jurul Sfinxului și multe altele

Crucea de pe Caraiman

573 18 2Monumentul istoric a fost construit între anii 1926 şi 1928, prin stăruinţa Reginei Maria, în memoria eroilor ceferişti căzuţi la datorie în timpul Primului Război Mondial, în luptele de pe Valea Prahovei. Aşezată la o altitudine de 2.291 m, Crucea Eroilor Neamului are o înălţime de 28 m, cu două braţe a câte şapte metri fiecare. Este montată pe un soclu înalt de 7,5 m, din beton armat îmbrăcat în piatră. Acesta adăposteşte un generator electric care alimentează cele 120 de becuri de câte 500 W fiecare.