Main menu

header

 

de Cătălina Tăgârţă

Se spune că bărbaţii se îngraşă după ce se însoară, însă studiile arată contrariul. După analizarea mai multor cupluri, cercetătorii au ajuns la concluzia că, în timp ce femeile iau câteva kilograme bune în greutate, bărbaţii slăbesc după ce se mută împreună cu partenerele de viaţă, informează cotidianul britanic Daily Mail.

E greşit să împărţiţi mâncarea în mod egal
Din studiul efectuat pe 1.300 de bărbaţi şi femei din Marea Britanie reiese faptul că, după ce se mută împreună, porţiile de mâncare pe care le savurează cei doi parteneri de viaţă sunt egale. În plus, o treime dintre femei au mărturisit că ajung să consume mai multe alimente după ce s-au mutat cu partenerul, în timp ce o treime dintre bărbaţi au precizat că mănâncă mai puţin şi au început să includă în meniu produse precum iaurturi sau salate. Nu este un lucru rău, dar fiecare persoană trebuie să ţină cont şi de necesităţile corpului său. Nutriţioniştii consideră că un cuplu care prepară mâncarea împreună nu ia în considerare nevoile diferite ale fiecărui sex şi împarte mâncarea în mod egal. „Să ai aceeaşi dietă cu a partenerului implică efecte asupra greutăţii corporale. Bărbaţii au nevoie de produse diferite faţă de femei, produse care conţin vitamina B - dar ei nu prea ştiu care sunt aceste alimente”, a explicat nutriţionistul Fiona Hunter concluziile studiului.
Aşadar, realizatorii studiului le sfătuiesc pe doamne să se preocupe mai întâi de alimentaţie, sport şi kilogramele în plus pe care ar putea să le acumuleze, şi abia apoi de curăţenie şi de alte treburi casnice.

• Bărbaţii şi femeile cumpără produse bazate pe stereotipuri, 90% dintre doamne preferând să ia carne pentru partener.