Main menu

header

21-10-1de Gabriela Niculescu

Timea Bereczki este prezentatoarea emisiunii „România 24”, difuzată la Digi 24. Frumoasa orădeancă este de părere că regulile stricte şi interdicţiile nu fac viaţa prea frumoasă, aşa că preferă să mănânce orice, dar să-şi ţină greutatea sub control prin sport. Timea ne-a vorbit deschis despre alimentaţie, stil de viaţă şi ne-a oferit câteva ponturi naturiste care fac minuni.

„Frigiderul e mereu plin cu legume, iaurturi şi alte lactate”
- Ce regim de viaţă ai, unul perfect echilibrat sau unul în care îţi permiţi să mai faci şi excese?
- O ţin din exces în exces, pe toate planurile. Nu sunt o fire liniştită, n-am vreo disciplină emoţională calculată, nu prea trăiesc aşa, ca la carte, nu-mi fac planuri şi nici nu mă străduiesc să mă înscriu în vreo normă socială ce nu mi se potriveşte. Încerc să echilibrez lucrurile doar în măsura în care am nevoie pentru alcătuirea vreunei zone de confort. Pentru ca mai apoi să le dau din nou peste cap. Îmi plac adrenalina şi neprevăzutul. Îmi place să trăiesc, iar câteodată simt nevoia să las lucrurile să mai scape de sub control, să mă abandonez.

- Care sunt alimentele din lista de „interzise” cărora nu le poţi rezista?
- Prăjiturile mamei, fără îndoială. Mărturisesc că n-am încercat asiduu să le rezist, însă mă simt tot mai vinovată pe măsură ce se goleşte farfuria. Îmi spun că satisfacţia din ochii ei face toţi banii, însă recunosc şi dependenţa faţă de „gustul de acasă”.

- Ce reguli alimentare ai?
- Singura regulă de la care nu fac nicio derogare este să mănânc ce-mi place. Sunt norocoasă, pentru că-mi plac mult crudităţile şi seminţele şi nu mă dau în vânt după prăjeli, mâncare grasă sau grea, în general. Mama găteşte ungureşte şi ne-a obişnuit cu mese la ore fixe. Orice meniu începe cu supă sau ciorbă, apoi felul doi cu salată sau compot, desert şi câte un pahar cu vin roşu făcut de tata. Mama parcă nu se mai opreşte din gătit şi ne răsfaţă mereu, iar când ajung în Bucureşti găsesc frigiderul plin cu legume de orice fel, iaurturi şi alte lactate. Îmi place foarte mult mâncarea dedicată micului dejun, aşa că dimineaţa încerc să mă hrănesc mai consistent. Altfel sunt morocănoasă toată ziua. În plus, beau multă apă şi mănânc încet, savurez. În rest, îmi place să încerc preparate noi, originale. Când plec undeva îmi place să mănânc potrivit specificului zonei. Mă străduiesc însă, cât pot, să mănânc la ore fixe, pentru că aşa m-au obişnuit părinţii.

„Beau multă apă şi ceai verde cu lămâie”
- Cum arată meniul tău într-o zi?
- Imediat ce mă trezesc beau multă apă. Nu-mi place cafeaua în mod special şi de obicei n-am timp s-o savurez. La micul dejun îmi place să mănânc cereale integrale cu lapte sau iaurt, multe fructe sau ouă, gătite în toate felurile, cu brânză, caşcaval şi legume. Mai strecor şi câte un croissant sau iaurturi. Când n-am timp pentru un mic dejun săţios îmi iau repede cu mine o cutie de lapte cu cacao, câţiva biscuiţi integrali sau multe fructe. Între mese mănânc seminţe de obicei, în special migdale sau nuci, iar dacă se poate cu miere, perfect! În timpul zilei, de obicei, mănânc o supă de pui şi carne la grătar cu multă salată verde şi lămâie. Nu mă dau în vânt după desert, decât dacă e vreo specialitate care-mi „trage ochiul de mânecă”. Nu prea mănânc seara, rareori beau câte un pahar cu vin, alături de care tai nişte caşcaval sau feliuţe de măr. Dacă mi-e foame, îmi curăţ câţiva morcovi sau o jumătate de gulie. În rest, beau multă apă, dar şi ceai verde cu multă lămâie şi îmi place mult sosul de soia. Nu pun zahăr în nimic, nu îmi place să amestec mâncarea, iar când gătesc încerc să evit uleiul. Păstrez, cât pot, proprietăţile alimentare naturale ale alimentelor. A, şi îmi place mierea la nebunie!

- Ai ţinut diete de-a lungul vremii?
- Niciodată. Fac sport de când mă ştiu, a devenit rapid o parte importantă a vieţii mele şi poate că şi asta m-a ajutat mereu să nu acumulez kilograme până la limita la care m-aş simţi inconfortabil. În concluzie, nu prea cred în diete.

21-10-2„Nu las să treacă nicio zi fără jogging sau stretching”
- Ce preferi în materie de activităţi fizice şi cât timp aloci sportului?
- Baschetul e pe primul loc. Am început să joc la vârsta de 9 ani, în Oradea, şi am făcut şi câţiva ani de performanţă, care mi-au intrat în sânge, cum se spune. Însă am lăsat sportul în favoarea studiilor, dar asta nu m-a împiedicat să iau mingea în mână de câte ori aveam ocazia. Pe scurt, sportul creează dependenţă, a devenit o parte importantă din activităţile mele din timpul liber şi încerc să nu las să treacă nicio zi fără jogging sau stretching, cel puţin. Încerc să-mi fac timp şi pentru sală, unde, din fericire, am găsit câţiva antrenori foarte severi, aşa că n-am nicio şansă să o las mai moale. Şi nu-mi pare rău! Pentru mine e pansamentul perfect pentru zilele stresante sau când vreau să scap de gânduri, de griji, să mă descarc pur şi simplu sau să-mi creez o stare de bine. Alerg în special seara, când e mai curat aerul şi mai liber pe străzi şi, de obicei, în zona în care locuiesc sau prin parcurile din apropiere, cu Red Hot Chilli Peppers şi Guns’n’Roses în urechi, obligatoriu! Vă recomand!

- Cum îţi îngrijeşti tenul, părul şi unghiile?
- Curăţirea conştiincioasă e foarte importantă, deci încerc să acord o atenţie deosebită demachierii. Îmi curăţ tenul seara şi dimineaţa cu o spumă demachiantă, apoi folosesc loţiune tonică şi creme hidratante pentru ochi, ten şi buze. Ocazional îmi fac un peeling şi exfoliere şi nu uit să beau multă apă. Sunt la fel de importante şi zona gâtului şi decolteul, pentru care aplic aceleaşi proceduri. În ceea ce priveşte părul, este foarte moale, cu fir subţire, ca la bebeluşi, şi e foarte greu de coafat. E şi expus zilnic acestor proceduri şi trebuie să îl spăl des, dar compensez în îngrijire. De obicei folosesc măşti puternic hidratante, însă prefer măştile naturiste. Încerc să-l ţin cât mai puţin strâns în coadă şi îl vopsesc rar, doar la rădăcină. Am descoperit pentru unghii un tratament special, de culoarea porţelanului, pe care îl folosesc mereu şi căruia i-am devenit fidelă. Însă tot metodele vechi, naturiste, au cele mai bune rezultate.

„O curăţare temeinică a tenului se face cu fiertură de huşte de grâu“

- Ai vreun pont pentru întreţinere de la mama sau de la bunica ta?
- De la bunica şi mama mea am aflat că pentru îndesirea părului trebuie să te speli cu frunze de nuc. O curăţare temeinică a tenului se face cu apă şi săpun pentru ten sensibil, dar e eficientă şi cu fiertură de huşte de grâu. La fel, sensibilitatea pielii se tratează cu albuş sau cu miere. Atunci când am ochii umflaţi folosesc felii de castravete proaspăt, iar coaja de castravete e eficientă pentru vitaminizarea tenului.

„Dimineaţa încerc să mă hrănesc mai consistent. Altfel sunt morocănoasă toată ziua. În plus, beau multă apă şi mănânc încet, savurez“